Lavra Sfântului Antim Ivireanul din București și‑a sărbătorit hramul istoric

Mănăstirea Antim, Paraclis Patriarhal, din București și‑a sărbătorit în prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt hramul istoric, stabilit de ctitorul său, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești. La ceas de luminată prăznuire, în mijlocul obștii și al pelerinilor a poposit Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale din cetatea Bucureștilor, ctitorie a Mitropolitului Martir al Țării Românești, Sfântul Antim Ivireanul, mănăstirea care îi poartă în prezent numele este şi unul dintre locurile de pelerinaj căutat de tot mai mulți bucureșteni și pelerini din toate colțurile țării. În fiecare an, sărbătorirea hramului istoric, „Duminica Tuturor Sfinților”, este întâmpinată de obștea antimiană prin rugăciune evlavioasă, la care participă mulțime de credincioși.

Anul acesta, bucuria celor care au luat parte la sărbătoarea hramului a fost sporită de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Paisie Sinaitul, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat celor prezenți ce reprezintă sfințenia, ca stare a omului aflat în comuniune cu Dumnezeu.

„Despre sfințenie, despre sfinți, cu acest limbaj al Bisericii se pare că suntem obișnuiți, însă, atunci când ne întrebăm ce este sfințenia în sine, este greu de găsit o definiție simplă. Sfințenia este lăudată, cântată, dorită, uneori percepută existențial, dar definirea ei conceptuală rămâne totuși o dificultate, pentru că ea poate fi descrisă în manifestările ei, în rodirile ei, dar nu poate fi definită în esența ei. Sfințenia se manifestă în lumea aceasta, în creația lui Dumnezeu, dar nu este din lumea aceasta; sfințenia este Însuși Dumnezeu prezent în lume, dar Care nu este din lume. De aceea tot ce apare sfânt sau sfințenie în lumea aceasta își are izvorul unic în Dumnezeu, Singurul Sfânt în Sine și prin Sine. În raport cu oamenii, Sfânt este numai Hristos‑Omul, «căci în El locuiește trupește plinătatea Dumnezeirii» (Coloseni 2, 9). Însă, Hristos comunică naturii umane nu numai sfințenia Sa, ci sfințenia Sfintei Treimi Celei nedespărțite. Sfințenia Preasfintei Treimi, a Tatălui a Fiului și a Duhului Sfânt, este sfințenia absolută. Toți oamenii sunt chemați să devină sfinți, dar devin sfinți doar cei care răspund chemării lui Dumnezeu și cultivă comuniunea cu El, Cel Unul Sfânt. Condiția sfințeniei, a desăvârșirii omului, a rodirii spirituale este păstrarea comuniunii cu Hristos: «Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic» (Ioan 15, 5)”, a subliniat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.

De asemenea, ierarhul a vorbit și despre modul în care se manifestă sfințenia în oamenii care au făcut voia lui Dumnezeu.

„Puterea sfințeniei, promisă și dăruită de Hristos prin Duhul Sfânt, s‑a arătat peste toți sfinții care au răsărit în toate generațiile în cursul istoriei Bisericii dintre credincioșii care au făcut lucrător harul Duhului Sfânt primit la Botez, prin viață curată, prin credință dreaptă și dragoste jertfelnică. Despre această putere a sfințeniei, uneori văzută ca o lumină dumnezeiască ce iradia din sfinți, despre fidelitatea lor în credință, despre curăția și bunătatea vieții lor, găsim descris în «Viețile» nenumărate ale sfinților, ori în bogatele colecții de scrieri filocalice (duhovnicești). Sfinții sunt în general oameni care s‑au eliberat de toate patimile, ajungând la o stare de desăvârșită înfrânare, răbdare, smerenie, iubire, la o stare de vedere și comuniune cu Dumnezeu, în rugăciune”, a spus Preasfinția Sa.