Luminător prin credinţă şi cultură, prin suferinţă şi milostenie

Înaltpreasfinţiile Voastre, Preasfinţiile Voastre,
‑Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,
Stimate autorităţi,
‑Stimaţi reprezentanţi ai cultelor din Timişoara,
‑Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Înaltpreasfinţitul Mi­tro­polit Nicolae a fost şi rămâne un lu­mi­nă­tor prin credinţă şi cultură, prin suferinţă şi milostenie.

După patruzeci de zile de doliu şi rugăciune pentru odihna sufletului său, vrednicul de pomenire Mitropolitul Nicolae al Banatului rămâne prezent spi­ritual în Eparhia pe care a păstorit-o şi în Mitropolia pe care a condus-o. Rămâne pre­zent în multe feluri, şi anume în memoria celor care l-au văzut şi ascultat ori au corespondat cu e­ru­ditul mitropolit: ierarhi, pre­oţi, diaconi, credincioşi, auto­ri­tăţi, reprezentanţi ai altor culte, oameni de cultură, prieteni din ţară şi din străinătate. Mi­tro­po­litul Nicolae al Banatului a fost cunoscut de o mulţime de ierarhi ortodocşi din întreaga lume, care l-au apreciat pentru ţinuta sa, pentru modul său elegant de a vorbi, de a arăta respect şi frăţietate. El a cunoscut o mul­ţime de teologi din stră­i­nă­tate, deoarece a participat la foarte multe întruniri inter­creş­tine şi interreligioase.

El este şi rămâne prezent printre noi prin moştenirea teologică şi culturală lăsată Bi­se­ricii şi societăţii româneşti. A scris zeci de cărţi, sute de studii şi articole, cuvântări şi cateheze, recenzii şi prefeţe. Toate au fost scrise cu o deosebită erudiţie, cu un spirit de echilibru şi de nu­an­ţare şi într-o formă de comunicare elegantă şi atractivă, profundă şi, în acelaşi timp, accesibilă. Rămâne prezent prin edificiile pe care le-a iniţiat sau patronat: multe locaşuri de cult (biserici de parohie şi mă­năs­tiri), construite mai ales după schimbările din 1989, şi multe clădiri administrative la Cen­trul eparhial şi la Seminarul Te­o­logic de la Caransebeş, precum şi centre social-filantropice şi culturale pe care le-a iniţiat, le-a dezvoltat şi le-a susţinut. În mod deosebit, însă, rămâne prezent prin iubirea sa părintească, exprimată în rugăciune pentru toţi cei apropiaţi şi pentru toată eparhia pe care a păstorit-o timp de cincizeci şi doi de ani, în­tru­cât cine s-a rugat mult în timpul vieţii pe pământ se va ruga şi în ceruri împreună cu îngerii şi sfinţii din Împărăţia Preasfintei Treimi.

În această formă a prezenţei sale prin rugăciune reciprocă, noi păstrăm nu doar memoria vie a prezenţei sale, ci şi modul de comunicare cu sufletul său. Cei dragi ai noştri simt rugăciunile noastre, săvârşite pentru ei, mai ales prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie, prin parastase şi prin cinstirea persoanei care a trecut la Domnul, mergând la mormânt, prin aprinderea unei lumânări, prin depunerea pe mormânt a unei flori.

Prin toate acestea se reali­zea­ză o comuniune strânsă între cel trecut la Domnul şi cei rămaşi pe pământ. Există o mulţime de mărturii în acest sens, şi anume, a bucuriei exprimate de către su­fletul celor care sunt pomeniţi în rugăciune. Adesea, cei trecuţi la Domnul se arată în vis celor care îi iubesc şi îi pomenesc în ru­găciune şi arată bucuria lor, pacea şi lumina sufletului, atunci când păstrăm cu ei o le­gă­tură profundă de rugăciune.

Rugăciunea pentru cei ador­miţi în Domnul, bazată pe cre­din­ţa în nemurirea sufletului şi aşteptarea învierii celei de obşte, este o iubire mai tare decât moar­tea. Singura forţă mai tare decât moartea, decât timpul şi spaţiul care separă, este iubirea iz­vorâtă din rugăciune, iubire cu­rată, iubirea sfinţită şi unită cu Duhul Sfânt, Cel care ne îm­păr­tăşeşte nouă şi celor po­me­niţi iubirea Preasfintei Treimi.

Lumina, lăsată nouă moş­te­nire de Mitropolitul Nicolae al Banatului, venea din credinţa sa puternică. Credinţa puternică a Mitropolitului Nicolae al Ba­na­tului a fost cultivată constant prin cultură şi întărită prin multă nevoinţă şi suferinţă, mai precis, printr-o activitate spirituală şi administrativă intensă, multiplă şi riguros programată şi susţinută în timp de sănătate, având multă răbdare şi discreţie în timp de boală. Nu s-a plâns nimănui de suferinţa sa. A interiorizat-o atât de mult încât nu voia ca ea să se vadă şi avea chiar în mijlocul suferinţei o pu­ter­nică şi constantă conştiinţă a responsabilităţii pentru insti­tuţie. Nu a văzut nimeni în viaţa sa comoditate sau delăsare, ci doar muncă stăruitoare şi preocupare permanentă pentru binele Bisericii.

Lumina credinţei Mi­tro­po­li­tului Nicolae al Banatului s-a amplificat mai ales prin practica unei detaşări totale de lucrurile materiale. După cum s-a constatat şi din testamentul scris pe care l-a lăsat, el nu a adunat pentru sine nici bani, nici obi­ec­te de valoare, nici averi, nici comori. A trăit sobru şi modest. A trecut la Domnul sărac în agoniseli materiale, dar bogat în fapte de milostenie, asemenea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul său spiritual.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru lumina vieţii sale lăsată moştenire nouă tuturor şi ne rugăm ca să-i dăruiască pacea şi bucuria sfinţilor din ceruri.

Veşnica lui pomenire!

† Daniel
Patriarhul României

Cuvânt rostit la slujba Paras­tas­u­lui de 40 de zile săvârşită pentru Mi­tro­politul Nicolae Corneanu în Ca­te­drala Mitropolitană din Timişoara, joi, 6 noiembrie 2014.