„Maica Domnului este pentru noi icoană a tainei Bisericii”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit marți, 21 noiembrie, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în ziua sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a evidențiat că această sărbătoare a fost rânduită la începutul Postului Crăciunului ca timp de pregătire pentru „a-L primi pe Hristos în peștera sufletului nostru ca să Se nască duhovnicește la praznicul Nașterii Domnului”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat modul în care a apărut și s-a dezvoltat în istoria creștinismului sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului: „Data de 21 noiembrie este data sfințirii unei biserici noi pe care a construit-o pe colina Moria, unde a fost Templul lui Solomon în Ierusalim, împăratul Justinian, zis «cel Mare», al Bizanțului. Această biserică a fost numită «Sfânta Maria cea nouă» și a fost sfințită în data de 21 noiembrie, anul 543. Începând cu această dată, în fiecare an, Maica Domnului a fost cinstită în mod deosebit în data de 21 noiembrie. Mai târziu, s-a generalizat sărbătoarea aceasta și, în timpul lui Manuel Comnenul, împăratul bizantin care a decretat-o ca fiind zi care nu se lucrează, sărbătoarea s-a statornicit. Avem de-a face cu o sărbătoare din secolul al 6-lea, care în fiecare an ne-o aduce în față pe Maica Domnului ca fiind cea prin care Dumnezeu Cuvântul Cel veșnic devine om. Se zămislește din ea prin lucrarea Duhului Sfânt și Se naște din ea în peștera Betleemului. Această sărbătoare a Intrării în biserică a Maicii Domnului este o sărbătoare cu foarte multe înțelesuri duhovnicești prin care noi devenim templu, biserică sfințită a lui Hristos, după cum Maica Domnului a devenit biserică a lui Hristos, adică lăcaș sfânt, curat al zămislirii și nașterii Lui”.

Templul era o prefigurare a bisericii

În continuare, Patriarhul României a arătat semnificația intrării sfintei copile în templu, ca prefigurare a tainei Întrupării Mântuitorului și a bisericii. „Templul din Ierusalim era o preînchipuire sau prefigurare a Întrupării Domnului, a tainei mari a lui Hristos. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spunea despre Hristos că în El sălășluiește trupește plinătatea dumnezeirii. Templul Îl reprezenta pe Hristos. De aceea, El a zis «Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica»; se referea la trupul Său. Aceste cuvinte au fost profetice, pentru că trupul Său a fost dărâmat prin răstignire, dar a treia zi a înviat din morți. Pe de altă parte, templul din Ierusalim era și o prefigurare a bisericii ca lăcaș de cult, ca lăcaș de închinare. De aceea, se poate spune intrarea Maicii Domnului nu doar în templu, ci și intrarea Maicii Domnului în biserică, deoarece templul era o prefigurare a bisericii. Aceasta este convingerea Bisericii, exprimată prin faptul că prima rugăciune la sfințirea unei biserici ortodoxe noi este rugăciunea lui Solomon de la sfințirea templului din Ierusalim. Ca atare, și biserica are trei spații principale, ca și templul din Ierusalim: curtea exterioară, sfânta - unde preoții aduceau jertfă de pâine și de tămâie, și Sfânta Sfintelor, în care intra o dată pe an arhiereul sau marele preot ca să tămâieze. El însuși era o preînchipuire a lui Hristos, Arhiereul veșnic, care Se va aduce jertfă pe Sine o dată pentru totdeauna pentru mântuirea neamului omenesc. Există o legătură tainică între templul din Ierusalim și Întruparea Domnului, pe de o parte, și templul din Ierusalim și Biserica lui Hristos, pe de alta”, a spus Preafericirea Sa.

„Chivotul Întrupării Fiului Cel veșnic al lui Dumnezeu”

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a amintit și de tradiția intrării Fecioarei Maria în cel mai sacru loc al templului din Ierusalim: „Maica Domnului a stat 12 ani la Ierusalim, unde era o școală pentru creșterea și educarea fetelor. Această școală era condusă de femei evla­vioase și înțelepte, în vârstă, sau de unele fecioare în vârstă care se ocupau de curățenia la templu, de îngrijirea hainelor preoților de la templu și de împodobirea veșmintelor necesare. Aceste femei le învățau pe fetele care erau la școala de la templu să se roage de mai multe ori pe zi, să citească Sfânta Scriptură și apoi să coasă, să curețe veșminte și obiectele sfinte de la templu. Maica Domnului, în mod deosebit, ne spune Tradiția, a fost adusă nu numai în Sfânta pentru binecuvântare, ci marele preot sau arhiereu din anul primirii ei la templu, care se numea Zaharia, a dus-o în Sfânta Sfintelor, deoarece în Sfânta Sfintelor nu mai era Chivotul Legii, care conținea Tablele Legii lui Moise, toiagul lui Aaron și mana din pustie, întrucât a fost luat de asiro-babilonieni. Atunci ea, care va deveni chivotul Întrupării Fiului Cel veșnic al lui Dumnezeu, a fost dusă acolo profetic, prin inspirația Duhului Sfânt, și se spune că a fost hrănită cu daruri duhovnicești cerești de către Arhanghelul Gavriil. [...] Mai întâi prin văz și prin auz a interiorizat cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi și din rugăciunile templului din Ierusalim, ca apoi, mai târziu, Cuvântul lui Dumnezeu Cel veșnic viu să se zămislească prin lucrarea Duhului Sfânt din trupul ei”.

„Luminile călăuzitoare ale Postului Crăciunului”

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Maica Domnului a devenit pentru creștini un model de pregătire în vederea primirii lui Hristos în sufletele lor. „Așa cum ne arată și Apostolul de astăzi, unde Sfântul Apostol Pavel descrie cum erau încăperile templului vechi din Ierusalim, Maica Domnului este pentru noi icoană a tainei Bisericii. De aceea, a fost numită de părinții latini ai Bisericii «figura ecclesiae», icoană a Bisericii, iar în cântările ortodoxe se spune că este «Biserică sfințită», «Rai cuvântător» sau «pahar în care s-a dres mântuirea». Maica Domnului, prin această sărbătoare, ne cheamă și pe noi să citim mai mult Sfânta Scriptură, să ne spovedim mai des, să ne împărtășim mai des cu Trupul și Sângele Domnului și să facem milostenie. O sărbătoare următoare, în 6 decembrie, a Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor ­Lichiei, ne îndeamnă și mai mult ca în această perioadă de pregătire pentru a primi pe Hristos Domnul în sufletele noastre să facem milostenie. Milostenia înseamnă iubirea arătată în faptă față de cei ce au nevoie de ajutorul nostru. Deci, aceste două sărbători, Intrarea în biserică a ­Maicii Domnului, care ne cheamă la sfințirea vieții, și prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, care ne îndeamnă la milostenie, sunt luminile călăuzitoare ale Postului Crăciunului”, a reliefat Întâistătătorul Bisericii noastre.