Mănăstirile Hurezi şi Mamu

Prin atitudinea sa de echilibru faţă de evenimentele politice ale timpului său, Constantin Brâncoveanu a reuşit să realizeze o remarcabilă operă culturală, fiind un susţinător evlavios al Bisericii noastre Ortodoxe. Credinţa în Dumnezeu, mijloacele materiale de care dispunea şi preocuparea sa pentru cultură şi artă au avut ca urmare ridicarea complexului de la Mănăstirea Hurezi-Vâlcea şi a altor numeroase ctitorii monumentale.

Capacitatea creatoare a domnitorului Constantin Brâncoveanu a dat naştere unui fenomen specific epocii sale, şi anume actul de ctitorire, de cultură şi de artă, care nu mai rămâne un privilegiu specific domnitorului şi al boierilor, ci devine un drept mai larg, la care au acces şi clasele mijlocii. Istoricii au identificat 240 de ctitorii realizate în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu de domnitor, de boieri, de oameni ai Bisericii, de târgoveţi şi de comunităţile rurale (cf. Voica Puşcaşu, Actul de ctitorire ca fenomen istoric în Moldova şi Ţara Românească până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Bucureşti, 2001, p. 597-598).

Mănăstirea Hurezi

Cel mai reprezentativ ansamblu monastic al artei brâncoveneşti este Mănăstirea Hurezi din judeţul Vâlcea, care păstrează până astăzi calităţi artistice de excepţie. Aşezat la poalele Munţilor Carpaţi, asemenea mănăstirilor oltene de la Tismana, Lainici, Polovragi, Bistriţa, Arnota şi Cozia, cinstitul aşezământ a fost ctitorit de Constantin Brâncoveanu cu scopul de a rămâne gropniţa familiei sale. Hrisovul de danie din 1695 arată anul zidirii mănăstirii şi evlavia domnitorului: „...luat-am pre Dumnezeu într-ajutor şi într-al doilea an den domnia noastră pus-am temelie şi am zidit mânăstire întru slava lui Dumnezeu şi întru numele marilor împăraţi şi tocmai cu apostolii Costandin şi Elena şi până la al şaselea an den domnia noastră săvârşindu-se toată zidirea mânăstirii...“ Complexul monastic cuprinde biserica mare, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, târnosită în anul 1693 şi pictată în anul 1694, biserica paraclis, zidită sub supravegherea arhimandritului Ioan între anii 1695 şi 1697, biserica bolniţă ridicată de soţia domnitorului, doamna Maria, între anii 1696 şi 1699, Schitul „Sfinţii Apostoli“, ctitorit de însuşi arhimandritul Ioan între anii 1698 şi 1700 şi închinat Mănăstirii Hurezi în anul 1701, „ca să nu fie pomenirea ctitorului uitată“, şi Schitul „Sfântul Ştefan“, ridicat cu cheltuiala celui de-al doilea fiu al domnitorului, Ştefan Brâncoveanu, şi terminat în anul 1703.

Biserică închinată Maicii Domnului

Mănăstirea Hurezi a avut de la început ca scop promovarea culturii şi artei medievale româneşti, aici fiind organizate o bibliotecă importantă şi o bolniţă pentru călugării şi mirenii bolnavi, fiind conceput acest ansamblu mănăstiresc după exemplul dat lumii creştine de Sfântul Vasile cel Mare în Cezareea Capadociei. Biserica bolniţă a Mănăstirii Hurezi, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, ridicată între anii 1696 şi 1699, este ctitoria doamnei Maria, soţia lui Constantin Brâncoveanu. Din pisania ce se găseşte deasupra uşii de la intrare în bisericuţa bolniţă reiese că soţia domnitorului a ridicat bolniţa „întru slava de Dumnezeu Născătoarei Fecioare şi Stăpânei noastre“. Grija ridicării acesteia a revenit arhimandritului Ioan, portretul său fiind zugrăvit pe peretele din dreapta al bisericuţei. Chiliile de pe latura nordică a incintei serveau drept locuinţă călugărească preoţilor care slujeau în bisericuţă, precum şi bolnavilor mireni. Construcţia cuprindea mai multe încăperi, camere de locuit, cămară, bucătărie de vară, pivniţă şi toate cele trebuitoare bolniţei.

Pentru ca mănăstirea să nu fie sub puterea vremelnică a domnitorilor sau a mitropoliţilor Ţării Româneşti şi astfel să se depărteze de la scopul pentru care fusese ridicată, Constantin Brâncoveanu obţine în februarie 1702 gramata patriarhală prin care Mănăstirea Hurezi primea statutul de stavropighie ce îi conferea deplina autonomie faţă de domnie şi ierarhii locului. Se evitau astfel tensiunile legate de alegerea egumenilor şi imixtiunile boierilor în viaţa mănăstirii. Egumenii se alegeau „cu ştirea şi socoteala celui sau celor cari înfăţoşează neamul întemeietorului“ (Nicolae Iorga, Mănăstirea Hurezului. Dezvoltarea şi viaţa ei, p. 12).

Ctitoria Sfântului Constantin de la Mamul

O altă ctitorie de seamă a Sfântului Constantin Brâncoveanu este Mănăstirea Mamu din satul Lungeşti, judeţul Vâlcea. Biserica a fost clădită pe locul unui aşezământ vechi din lemn ridicat de mama sa, jupâneasa Stanca, pentru pomenirea soţului ei, Papa Brâncoveanu, tatăl domnitorului. În timpul unei vizite făcute în anul 1695 la moşia sa din Mamul, Constantin Brâncoveanu a fost impresionat de starea de deteriorare a ctitoriei mamei sale. A refăcut într-un timp foarte scurt această mănăstire pe care a sfinţit-o la 1 august 1696, aşa cum se arată în pisania de la intrarea în biserică, pictura fiind terminată în anul 1699, de praznicul Naşterii Maicii Domnului.

În amintirea părinţilor săi, îngropaţi aici, Constantin Brâncoveanu reface mai vechea biserică a Mănăstirii Brâncoveni şi curtea din apropiere, ctitoria domnitorului Matei Basarab, ce-i revenise prin moştenire. Fiii săi mai mari, Constantin şi Ştefan, au îngrijit de ridicarea sfântului lăcaş al mănăstirii, ce s-a construit în numai două luni, de la 9 iunie 1699 până la 15 august, când a fost târnosită. În pisania bisericii, Constantin Brâncoveanu evocă descendenţa sa din familia Basarabilor, „Io Costandin Băsărabu Voevod“, şi hotărăşte ca aceasta să fie necropola părinţilor săi. Un an mai târziu, în 1700, este construită biserica bolniţei de la Brâncoveni, aflată în exteriorul incintei mănăstirii, pentru a putea fi folosită atât de călugări, cât şi de mireni.

Constantin Brâncoveanu împreună cu unchiul său Mihail Cantacuzino au ridicat între anii 1691 şi 1697 biserica Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ din Râmnicu Sărat, aflată sub ocrotirea familiei sale încă de pe vremea când domnitorul Ţării Româneşti era vel spătar. Mănăstirea era înconjurată de ziduri înalte cu turnuri şi chilii ce aveau aspectul unei mici cetăţi, domnitorul având amenajată aici o casă. În anul 1690 acestei mănăstiri i-a fost închinat Schitul Cocorăşti cu toată averea sa.

Pentru întărirea credinţei ortodoxe în faţa propagandei catolice şi protestante, Constantin Brâncoveanu a ridicat între anii 1697 şi 1698, pentru românii ortodocşi din zona Făgăraşului, Biserica „Sfântul Nicolae“ şi în 1701 pe cea din Ocna Sibiului. (Pr. dr. Nicuşor Popescu)