Manuscris românesc descoperit la Sibiu

Un fragment dintr-un vechi manuscris în chirilică a fost descoperit recent în prima biserică zidită de românii din cetatea transilvană, un monument arhitectural şi plin de istorie. Manuscrisul conţine texte vechi de spiritualitate ortodoxă şi ne arată că românii au avut din timpuri străvechi preocupări culturale şi au preţuit literatura ortodoxă ca un tezaur al creştinătăţii întregi.

Biserica "Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca" este cea mai veche biserică românească ortodoxă din Sibiu. Ea a fost ctitorită de episcopii Ghedeon Nichitici şi Gherasim Adamovici în anul 1791, în cartierul localnicilor sibieni numit "Maierii Sibiului". "Maier" în limba germană înseamnă "argat" şi arată principala îndeletnicire a măierenilor români pe proprietăţile săseşti de odinioară. Biserica este şi criptă episcopală deoarece, în faţa altarului, a fost înmormântat episcopul Gherasim Adamovici şi, practic, a fost prima catedrală neoficială a episcopilor ortodocşi din Sibiu. De câţiva ani, această biserică istorică se află într-un continuu proces de restaurare şi de repunere în valoare a obiectelor vechi pe care ea le deţine. Între altele, în primăvara acestui an, în spatele unei icoane vechi din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, aflată acum în restaurare, am descoperit un fragment de manuscris românesc, cu scriere chirilică, din aceeaşi perioadă sau poate chiar mai vechi. Acest fragment de manuscris se compune din două foi şi jumătate, paginate de la p. 262 la p. 267, parte dintr-o carte de spiritualitate ortodoxă încă neidentificată. Să fie oare din scrierile Sfântului Isaac Sirul?

Textul a fost transcris în alfabet latin de către pr. Victor Bunea, specialist în paleografie slavă şi, cu toate că este numai un fragment, el este de o frumuseţe duhovnicească deosebită. Descoperirea acestui manuscris, după mai bine de 250 de ani, nu este deloc întâmplătoare şi, de remarcat, este asemănarea frapantă a începutului textului cu imnul naţional al României! Pe de altă parte, manuscrisul arată ce preocupări spirituale aveau şi ce fel de cărţi citeau măierenii sibieni de altădată. Întrucât mesajul acestui text are chiar un caracter profetic pentru zilele noastre, considerăm bine-venită publicarea lui spre a fi cunoscut şi apreciat de credincioşii noştri. Iată textul (supratitlul şi sublinierile ne aparţin):

"Deşteaptă-te, o, omule şi te trezeaşte!"

"Deşteaptă-te, deşteaptă-te, o, omule şi te trezeaşte! Deşteaptă-te şi cazi către Domnul Dumnezeu, Cel ce te-au făcut pre tine. Rădică-ţi simţirile tale şi aprinde făclia inimii tale, ca nu cândva să se strice întru tine şi să te lase întru întunericul nesimţirii. Deschide-ţi, deschide-ţi, o, omule, sufletul tău de primeaşte pre Domnul măririi, că iată judecătoriul stă lângă uşile inimii tale şi bate ca să-I deschizi Lui şi să intre către tine şi să mănânce cu tine şi să va petreace împreună cu sufletul tău, în vecii vecilor, nici odinioară despărţindu-să de la tine. Trezeşte-te dar, o, omule, ridică-ţi toate simţirile tale, deşteaptă-te, nu te lenevi, nici te mâhni, nu-ţi fie milă de trup, nici îţi cruţă sufletul, ca să te încununezi cu cununa nestricăciunii. Rădică-ţi ochii tăi cătră Dumnezeu şi priveaşte bunătatea Lui şi toată taina cea dintru tine" (p. 262).

"Rădică-ţi înprejur ochii tăi şi vezi că nimica nu iaste adevărat în lumea aceasta numai a petreace pururea lângă Domnul şi împreună cu Dânsuâ să te îndulceşti de dumnezeiasca mărirea Lui, veselindu-te de Dânsul pururea. Toate ale tale sânt deşarte, toate vor peri, numai singur aceasta va să rămâie în veci. Nu te leni omule, nu te trândăvi, nici te arăta reace întru dragostea cea dumnezeiască a Domnului, ci pururea fii aprins şi înfierbântat spre dragostea Lui, aprinde pururea inima ta, pururea strigă cătră Dânsul, ca nu cumva să rămăi întru întunerecul nesimţirii şi al înpetririi. Sue-te omule, sue-te, cu dragoste cătră Domnul Dumnezeul tău puind treapte de suire spre toată ziua în inima ta, ca să te înalţi pururea către Dânsul zioa şi noaptea, cu dorirea şi cu dragostea şi cu tot sufletul tău cătră Dânsul să te lipeşti. Să aibi inima ta rănită cu dragostea cătră Dumnezeu, ca pururea să zici aceste cuvinte folositoare şi foarte dorite" (p. 263).

"Cătră Dânsul: prea dulcele mieu Mire, rănit sânt cu dragostea şi cu frumseţea Ta, în urma Ta alerg, întru mirosul mirului Tău de care au dorit sufletul mieu, pre carele au dorit inima mea. Să aibi toată dorirea şi măngăerea ta întru Dumnezeu, ca pururea să zici cătră Dânsul dinpreună cu prorocul: În ce chip doreaşte cerbul de izvoarăle apelor, aşa doreaşte sufletul mieu de Tine Dumnezeule, Dumnezeule Dumnezeul mieu, cătră Tine mânec însetatul de Tine sufletul mieu, de multe ori şi trupul mieu. Ţinta şi chitirea ta însuşi Domnul să-ţi fie, liman şi nădeajde preasfânta Lui dragoste. Cu dorirea şi cu dragostea să fii robit cătră Dânsul, ca să afli pre Cel ce cerci şi cu îndrăznire să zici: veniţi şi vedeţi că am aflat pre Cel cercat şi mă voi îndulci de Cel dorit, de prea dulcele Domn Is". Cap. 11-lea. "Pentru ca să avem dragoste cătră însuşi Dumnezeu şi nimica să nu cinstim mai întâi, mai mult decât dragostea Lui" (p. 264).

"Aibi todeauna cu dumnezeiasca dragoste inima ta rănită, ca cu nevoinţe, zioa şi noaptea, să călătoreşti în frica lui Hristos. Lipeaşte-te cătră Dânsul cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău ca toate să-ţi fie ţie cu sporire iară nu cu scădeare, ca toate să-ţi fie ţie de bun răspuns şi de bucurie, ca să fii înştiinţat mărturiei tale. Fii aprins şi ars cu dragostea dumnezeiască, ca pururea să o aibi ţie aceasta spre mângâiere. Toată dragostea şi pofta ta să o aibi cătră Dânsul, ca cu totul să petreci întru dragostea Lui şi să rămâi cu Dânsul întruna, nicidecum nedespărţindu-te. Nimica să nu te smintească pre tine de la dragostea cea dumnezeiască a Domnului. Nimica să nu te oprească, pre nimica să nu te despartă, nici focul, nici sabia, nici foametea, nici goana, nici adâncul, nici înălţimea, nici cestea de acum, nici cele viitoare, ci numai aceasta singură să petreacă sufletul tău pururea. Nevoiaşte, trezveaşte­te, şi adaoge spre toată zioa osârdie cătră osârdie, ca pururea să te înalţi cătră Dânsul, cu pohta şi cu dragostea" (p. 265).

"...şi todeauna să-ţi aprinzi inima ta spre El, ca cu totul să fii întru Dumnezeu şi Dumnezeu întru tine, ca să afli sufletului tău odihnă vecinică şi liman lin, şi să te învreniceşti vecinicelor bunătăţi. Cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău, zioa şi noaptea, caută pre Domnul, ca aflându-L pre El, comoara cea vecinică şi bogăţia, să afli şi să te umpli de toate bunătăţile, căci cei ce-L caută pre El nu să vor lipsi de tot binele şi vor dobândi mare dar, dar şi mare milă" (p. 266). "Ca să-L afli pre Dânsul şi să găseşti pre Cel ce ai cercat. Că tot cel ce caută va afla, şi tot cel ce ceare va lua, şi celui ce bate i să va deschide. Zice Domnul (pilda aceasta): adu-ţi aminte că toţi sfinţii au avut mare râvnă cătră Dumnezeu şi dragoste nepotolită, cât s-au uitat ei de sânt în trup, pentru dragostea cea mare ce ave cătră Dumnezeu, iară tu nici de cât de puţin nu ai: "deci ce vei zice în zioa judecăţii?" (p. 267).