Martir pentru credinţă şi cultură

Regimul totalitar, instaurat în România postbelică de tancurile bolşevice, a distrus ţara şi din punct de vedere cultural. Din Academia Română au fost excluse personalităţi marcante pentru a li se face loc ofiţerilor sovietici. Un "caz" este scriitorul creştin Vasile Militaru, care a "beneficiat" de închisoare, iar opera sa a fost trecută la index.

Puţine date biografice deţinem despre poetul Vasile Militaru. În afara celor cuprinse în sentinţa judecătorească, doar celebra Enciclopedie Cugetarea a lui Lucian Predescu ne mai poate oferi astfel de detalii. E drept, Vasile Militaru n-a fost o vioară întâi în lirica românească interbelică. Cunoscut mai ales prin populara romanţă A venit aseară mama, poetul n-a atras, în mod deosebit, atenţia criticii literare contemporane lui. Tăcerea aşezată în rândul criticilor şi istoricilor literari postbelici are o explicaţie conjuncturală, scriitorul făcând în perioada interbelică o politică neagreată ulterior de oficialităţile bolşevice, instalate la Bucureşti. În plus, autorul Cântării neamului a comis şi "păcatul" de a însoţi Armata română în campania sa răsăriteană pentru dezrobirea Basarabiei şi Bucovinei, îmbărbătând ostaşii cu cântece şi poezii înflăcărate (să nu zicem naţionaliste).

Debut la numai 18 ani

Vasile Militaru s-a născut la 21 septembrie 1886, în comuna ilfoveană Dobreni-Câmpurel, într-o familie numeroasă, din harnici părinţi agricultori, Gheorghe şi Dinca Militaru. Nu se cunosc prea multe date despre anii de şcoală, el fiind mai mult un autodidact, crescut şi educat în pura tradiţie creştin-ortodoxă românească. Versuri scrie de la 15 ani, pe care le prezintă lui Al. Vlahuţă, acesta, la rândul său, prezentându­l lui Barbu Delavrancea şi Duiliu Zamfirescu. Debutul publicistic se produce la 18 ani, în 1904, în revista "Literatura şi Arta Română", condusă de M. Pătraşcu, iar cel editorial, în 1917, cu volumul Ilinca. Harul busuiocului. Cu un succes la publicul cititor, colaborează la revistele "Convorbiri literare", "Curierul artelor", "Ecoul", "Porunca vremii" şi la ziarul lui Stelian Popescu, "Universul". Din 1922, este membru al Societăţii Scriitorilor Români.

Participant activ la eliberarea Basarabiei

A crezut în războiul sfânt de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei. S-a înrolat, fără să abandoneze scrisul, publicând Eroii de la Stalingrad (1943) şi Atacul, cărţi care i-au fost imputate în procesul politic din 1959. O menţiune specială pentru Divina zidire, la care a trudit între 1926 şi 1955 şi pentru care a fost şi arestat. Tipărită postum, Divina zidire este transpunerea în versuri a Bibliei, izvorâtă dintr-o mare credinţă în Dumnezeu şi oameni.

De altfel, în "Cuvânt către cititori", Vasile Militaru şi-a mărturisit intenţia de a salva "sufletele celor necredincioşi", în spiritul doctrinei hristice. După bolşevizarea României, poetul-scriitor n-a mai publicat nimic, în schimb a lăsat în stadiul de manuscris Poemele nemuririi, Şoaptele îngerilor, poemul Biserica Bucur Ciobanul, Cartea lui Iov, Scară către Dumnezeu, volume tipărite după 1999, la edituri din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Chişinău, Cernăuţi.

O pedeapsă nedreaptă

Datorită verticalităţii sale naţionale şi religioase a căzut victimă a regimului ateu. Sentinţa nr. 390 din iunie 1959 a Tribunalului Militar din Craiova consemnează rece şi înspăimântător: "Condamnă pe inculpatul Militaru Vasile, născut în anul 1885, luna septembrie, ziua 21, în comuna Dobreni-Câmpurel, regiunea Bucureşti, fiul lui Ghiţă şi Dinca, de profesie funcţionar, domiciliat în com. Bucureşti, Str. Luiblanc (sic!) nr. 8, la 20 (douăzeci) ani de temniţă grea, 10 (zece) ani de degradare civică, cu aplicarea art. 31 C.P., pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale, la 12 (doisprezece) ani închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise (sublinierea noastră, n.t.)... Conform art. 101 C.P., va executa pedeapsa cea mai mare. Conform art. 25 pct. 6 C.P. s-a dispus confiscarea totală a averii personale. I s-a comutat detenţia preventivă de la 8 ianuarie 1959 şi a fost obligat la 1.000 (una mie) lei cheltuieli de judecată". În total, funcţionarul Vasile Militaru ar fi avut de executat 42 de ani.

"Incriminarea este stinsă prin deces"

La data condamnării avea respectabila vârstă de 74 ani. Ar mai fi trebuit să trăiască până în anul 2001 spre a se conforma sentinţei judecătoreşti. Dumnezeu, care le înfăptuieşte pe toate, l-a apărat de această îngrozitoare umilinţă a inchiziţiei poststaliniste: la 8 iulie 1959 l-a trecut la cele veşnice, rămăşiţele pământeşti stând mărturie la cimitirul Bellu. Moartea i-a apărut când autorul Stropilor de rouă îşi ispăşea pedeapsa la Ocnele Mari din Vâlcea. După 25 de ani, fiul de plugar şi cântăreţul plaiului străbun este reabilitat; prin strădania devotatei sale soţii, Ecaterina Militaru, Tribunalul Militar din Bucureşti dispunând încetarea urmăririi sale penale, "incriminarea fiind stinsă prin deces".

Publicaţiile interzise

Printre "publicaţiile interzise", despre care se face vorbire în sentinţa Tribunalului Militar craiovean, se afla şi un manuscris inedit, Divina zidire, care cuprindea "Divina zidire", "Poemele nemuririi", "Cartea lui Iov" în versuri, precum şi "Dumnezeiasca liturghie", "meditată de Gogol", traducere din limba franceză de poetul Marin Dumitrescu de la Parohia Vădăstriţa-Romanaţi.

Destinul a făcut ca un exemplar din acest preţios manuscris dactilografiat să intre în posesia mitropolitului cărturar, părintele Nestor Vornicescu, care ni l-a încredinţat spre publicare. Într-o notă adresată lui Tănase Grigore din Bucureşti, deţinătorul dactilogramei, părintele Nestor. făcea următoarea ofertă olografă: "3.III.1985. Suntem dispuşi a plăti până la 5 lei pagina dactilografiată. Nestor". Între timp, din acest voluminos manuscris a fost tipărită prima parte, Divina zidire. Editura "Scrisul Românesc" din Craiova îndeplineşte astfel o pioasă datorie faţă de memoria scriitorului, publicând un fragment de sine stătător din acest manuscris, Poemele nemuririi (1995).

"Credea în viaţă şi privea cu interes o mare creaţie"

"Fără religie, omul rămâne un animal raţional şi muritor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri" (Prodomos, nr. 8-9, martie, 1968. Citat după Ethos, nr. 4, Paris, 1983, p. 107). În această credinţă se află inepuizabilul optimism al acestor Poeme; credinţa în Dumnezeu, dar şi în valorile fundamentale ale vieţii etnice şi culturale româneşti, în "matca stilistică" a neamului, cum ar fi spus Lucian Blaga; şi lui Vasile Militaru i se poate aplica pertinenta observaţie a lui Mircea Eliade: "Credea în Viaţă şi privea cu interes şi simpatie orice nouă creaţie a Vieţii, pe orice plan s-ar fi realizat ea: social, politic, cultural. Pentru el, neamul românesc, organizaţia statală care poartă numele de România, cultura românească atât populară, cât şi savantă, cu tot ce cuprindea şi implica ea, toate acestea aveau, înainte de toate, meritul de a exista, de a fi vii".

Rugăciune

Mărire Ţie, Doamne Sfinte,

Că mi-ai dat viaţă, o comoară,

Mi-ai dat lumină, mi-ai dat minte

Şi toate câte mă-nconjoară.

Să fiu mereu iubit de Tine

Eu voi munci din răsputere,

Mereu voi face numai bine

Şi voi fi numai mângâiere.

Voi înflori prin fapte bune

Aşa cum înfloreşte mărul

Şi-n toată vorba mea voi spune

De-a pururi numai adevărul.

Cu toţi copiii voi fi frate

Şi nu voi şti ce este ura

Spre clevetiri şi nedreptate

Eu, Doamne, n-oi deschide gura.

Flămândului s-astâmpăr chinul

Voi frânge pâinea mea în două

Voi fi curat precum e crinul

Scăldat în boabele de rouă.

Cu milă inima-mi va bate

Şi voi iubi cu milă sfântă

Pe orişicare vietate

Ce-n lumea asta nu cuvântă.

Aşa mă leg, cu dor fierbinte,

Să-mi fie fapta şi cuvântul

Şi-aşa ajută-mi, Doamne Sfinte,

Cum îmi voi ţine legământul.