În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Mesaj de compasiune
Bucureşti, 22 aprilie 2015
Sanctităţii Sale Mathias,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahedo
Sanctitatea Voastră,
Hristos a înviat!
Am aflat cu tristeţe şi îngrijorare despre uciderea în Libia de către militanţi ai autointitulatului „Stat Islamic“ (ISIS) a două grupuri de creştini aparţinând Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahedo. Această faptă regretabilă este încă o dovadă elocventă a folosirii religiei ca justificare a unor acţiuni extremiste violente care subminează rolul religiei de factor al păcii şi coeziunii sociale între oameni de culturi şi credinţe diferite.
În numele ierarhilor, clericilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu familiile greu încercate ale celor ucişi, care suferă în urma acestor crime.
Ne rugăm ca astfel de fapte reprobabile îndreptate împotriva oamenilor nevinovaţi să înceteze, iar toleranţa şi buna înţelegere între popoare şi religii să triumfe.
Cu aleasă preţuire şi dragoste întru Hristos Domnul Cel înviat,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române