Prelegerea cu tema „Înviere și renaștere duhovnicească”, un eveniment duhovnicesc dedicat perioadei pascale, va avea loc luni, 6 aprilie 2026, începând cu ora 14:00, la Centrul „Renașterea”, situat pe Strada Matei Basarab, nr. 17, din Craiova. Prelegerea va fi susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care va vorbi despre semnificația profundă a Învierii Domnului și despre importanța renașterii duhovnicești în viața fiecărui creștin. Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Craiovei și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova şi va fi transmis live pe platformele media ale postului TRINITAS TV.
Mineiul dedicat slujbelor Sfintelor Femei Românce recent canonizate
În cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, din inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost realizat volumul al VI-lea din cadrul Mineiului Sfinților Români, în care sunt publicate slujbele Sfintelor Femei Românce canonizate în anul 2025, al Centenarului Patriarhiei Române, și proclamate în 6 februarie 2026, Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar.
Lucrarea se deschide cu slujba Soborului Sfintelor Femei Românce, în al cărei Canon imnografic sunt enumerate toate sfintele de neam român cunoscute cu numele. Această slujbă se va săvârși împreună cu slujba Duminicii Mironosițelor, a treia după Paști, din Penticostar. Celelalte paisprezece slujbe, dedicate sfintelor românce canonizate recent, sunt prezentate în ordinea anului civil. Aceasta este ordinea în care, în anul 2026, vor fi proclamate canonizările sfintelor amintite, începând cu Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica (12 aprilie).
Majoritatea textelor liturgice prezente sunt alcătuite în metrica imnografiei bizantine, putând fi cântate după podobiile (prosomiile) și irmoasele grecești. Slujbele cuprinse în acest volum au o formă dezvoltată, în vederea prăznuirii cu Priveghere ori cu Polieleu.
Dedicată preoților, psalților, monahilor și teologilor, dar și comunităților liturgice parohiale și monahale, cartea poate fi folosită spre rugăciune și lectură (în cazul sinaxarelor incluse) și de mirenii iubitori de sfinți, viața Sfintelor Femei Românce constituind un exemplu de comportare în căsnicia creștină, dar și de urcuș duhovnicesc, prin curățire, luminare și sfințire.



.jpg)
