„La pas, în ie, pe Domnească” s-a numit evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Iei, desfăşurat în seara zilei de 21 iunie la Galați. Manifestarea cultural-artistică dedicată tradiției, identității și frumuseții costumului tradițional românesc a fost organizată de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Școala de dans „Tăbuș”.
Moment aniversar pentru Episcopul Tulcii
Paraclisul episcopal „Buna Vestire” din Tulcea, cea mai veche biserică din municipiu, cu o existență de peste 170 de ani, și-a sărbătorit miercuri, 25 martie, hramul. Această zi a fost și un reper aniversar pentru ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Visarion, care a împlinit 18 ani de la întronizarea ca Episcop al Tulcii.
În contextul lucrărilor de reparații capitale începute în anul 2021 la Biserica „Buna Vestire” (grecească) din Tulcea, slujba sărbătorii hramului a fost oficiată într-o capelă amenajată în imediata apropiere a lăcașului de cult. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. La slujbă au participat și starețele mănăstirilor din eparhie.
Cu prilejul hramului au fost prezenți numeroși credincioși, precum și membri ai comunității elene din Tulcea, care și-a sărbătorit pe 25 martie și ziua națională. Despre această semnificație a vorbit Preasfințitul Părinte Visarion în cuvântul de învățătură.
Sărbătoarea a avut și o însemnătate aparte pentru Eparhia Tulcii, împlinindu-se 18 ani de la întronizarea chiriarhului. La finalul Sfintei Liturghii au fost citite mesajele de felicitare transmise de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum și de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Din partea angajaților Centrului eparhial, părintele inspector Iulian Vasile a adresat un cuvânt aniversar, oferindu-i Preasfințitului Părinte Episcop Visarion, în semn de prețuire, un engolpion cu reprezentarea Sfintei Treimi. De asemenea, părintele paroh Daniel Petre a evocat în cuvântul său momentul întronizării din 25 martie 2008, precum și reperele importante ale activității ierarhului în cei 18 ani de slujire arhierească la Tulcea. În încheiere, a fost oficiat un Te Deum pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra clerului și credincioșilor tulceni.
În numele tuturor celor prezenți, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a mulțumit pentru felicitările primite și pentru frumoasa și rodnica împreună-lucrare din acești ani, subliniind importanța comuniunii și a slujirii jertfelnice în viața Bisericii.



.jpg)
