Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a săvârșit miercuri, 4 februarie, la Paraclisul eparhial din Târgoviște, în prezența unor părinți
Moment de bilanţ în Eparhia Buzăului și Vrancei
Aula Brâncovenească a Palatului Arhiepiscopal din municipiul Buzău a găzduit miercuri, 4 februarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian. Întrunirea a fost precedată de slujba de Te Deum, săvârșită în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului”. În cadrul ședinței au fost susținute, analizate și aprobate rapoartele generale anuale ale sectoarelor Administrației eparhiale și s‑au trasat obiectivele pentru anul în curs. Documentele citite în plen de către consilierii de resort reliefează principalele activități derulate anul trecut pe plan sacramental‑liturgic, pastoral‑misionar, cultural‑educațional, social‑filantropic și administrativ‑gospodăresc.
Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt în care a mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra clerului și dreptcredincioșilor creștini în anul precedent și a subliniat eforturile tuturor celor implicați în viața bisericească.
Suma totală destinată proiectelor cultural‑duhovnicești și editoriale a fost de 861.046 de lei, iar proiectele educaționale, bursele de studiu, activitățile cu tineretul și programele catehetice eparhiale au însumat 488.445 de lei. În domeniul social‑filantropic și misionar, Centrul eparhial a alocat suma de 1.742.713 lei pentru 3.269 de beneficiari. Tot pe această componentă, protoieriile și parohiile au cheltuit suma de 2.167.797 de lei pentru 8.905 beneficiari, acordând și ajutoare materiale, în valoare de 1.786.868 de lei, pentru 23.679 de beneficiari. Așadar, activitățile și proiectele sociale derulate de Centrul eparhial, protoierii și parohii în 2025 au ajuns la un cost total de 5.697.378 de lei.
La acestea se adaugă programele și serviciile de asistență socială cu caracter permanent, oferite la 2.338 de beneficiari de către cele șapte asociații și fundații care funcționează cu binecuvântarea ierarhului locului, având o valoare totală de 9.113.015 lei.



.jpg)
