Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Monahia care a văzut lumina în întunericul temniţelor

Monahia care a văzut lumina în întunericul temniţelor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 13 Sep, 2010

Dintre monahiile cu viaţă aleasă care au trăit la Mănăstirea Tismana, rasofora Tatiana Răduleţ se distinge în mod deosebit. A fost numită stareţă de vrednicul de pomenire mitropolit Firmilian al Olteniei. În timpul regimului comunist a fost arestată şi condamnată pe nedrept la şaisprezece ani de temniţă grea în iadul de la Târguşor, Ploieşti.

Monahia Tatiana Răduleţ a văzut lumina zilei în localitatea Berivoii Mari din judeţul Braşov, la 22 iulie 1921. A primit la botez numele de Victoria şi a fost al şaselea copil al familiei Nicolae şi Ana Răduleţ. De la ei a deprins dragostea de biserică şi rugăciunea. La numai 12 ani, mezina familiei Răduleţ a fost dată în grija unei mătuşi din partea mamei, care locuia în Bucureşti, pentru a învăţa croitorie. S-a deprins repede cu lucrul şi a fost angajată în magazinul mătuşii sale. A terminat între timp şi liceul, iar în anul 1950 a intrat în monahism la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Râmnic. La tundere a fost pecetluită cu numele de Tatiana.

Stareţă în vremuri de restrişte

La Mănăstirea Tismana, maica Tatiana a ajuns prin încredinţarea mitropolitului Firmilian. În februarie 1952 a fost numită ca stareţă a mănăstirii în locul maicii Eliseia Glăvan, care era foarte bolnavă. În vremea aceea obştea avea 81 de vieţuitoare, aduse aici de vlădica Firmilian de la mai multe mănăstiri din ţară pentru a revigora viaţa monahală din Oltenia.

Lucrurile nu stăteau prea bine pentru obştea mănăstirii, ca de altfel şi pentru celelalte mănăstiri din Oltenia. În acest scop, mitropolitul Firmilian a înfiinţat cooperativa "Propăşirea". Toată lumea ştia precis ce trebuie să facă. Nu era îngăduit ca cineva să iasă de sub ascultare. Alături de părintele ieromonah Veniamin Nicolae, exarhul mănăstirilor, maica Tatiana a reuşit să mobilizeze întreaga obştea atât de bine, încât totul mergea ca pe roate. Producţia de perii şi bidinele a cooperativei ajunsese să depăşească cotele care se puteau atinge într-o fabrică de stat. Toate acestea au atras atenţia regimului. Securiştii au început să calce pragul mănăstirii şi să caute pretexte pentru a opri activitatea.

Grupul "Polovragi" - duşmanii poporului"

Au urmat anchetele. Rând pe rând monahii şi monahiile de la Tismana şi Polovragi au fost descusuţi pe o parte şi pe alta pentru a spune ce uneltiri ascund împotriva poporului. Era o acţiune deliberată care a degenerat într-un proces simulacru "cu condamnări de sute de ani, unul dintre cele mai mari procese înscenate Bisericii Ortodoxe Române, menit să justifice decretul care a dus la alungarea din mănăstire a numeroşi monahi şi monahii (decizia 86/1 septembrie 1958)". (Ana-Maria Rădulescu, "Clerici olteni în închisorile comuniste", studiu publicat în rev. Mitropolia Olteniei, nr. 1-4/ 2005).

Ca principal punct în capetele de acuzare formulate de securitate împotriva maicii stareţe de la Tismana au fost invocate: tolerarea şi simpatizarea unor foşti legionari precum părintele exarh Veniamin Nicolae şi maica Nicodima Vasilache, secretara mănăstirii. La aceasta s-a mai adăugat şi scorneala că maica stareţă, împreună cu părintele Veniamin, ar fi delapidat fonduri din averea mănăstirii. Grupul celor consideraţi periculoşi pentru interesele partidului şi ale poporului a fost denumit "Polovragi" (pentru că s-ar fi închegat la Mănăstirea Polovragi) şi se alcătuia din: rasofora Tatiana Răduleţ - stareţa Mănăstirii Tismana, protosinghelul Veniamin Nicolae - exarh al mănăstirilor din Oltenia, monahia Nicodima Vasilache - secretar al mănăstirii, monahia Gabriela Cotârlan - economă a mănăstirii, şi monahia Ambrozia Mărgărit.

"Cel mai bine o caracterizau rugăciunea, mila şi hărnicia"

În luna iulie 1958, maica Tatiana a fost condamnată civil de Tribunalul din Craiova la şaisprezece ani de muncă silnică (conf. art. 209 pct. 1 CP), dintre care a executat opt. A trăit clipe grele: "De multe ori a fost dusă la carceră, a fost bătută şi lăsată fără mâncare zile întregi. Avea nevoie de aer şi nimeni nu o scotea afară", mărturiseşte monahia Ierusalima Gligor. În 1964, când au fost eliberaţi aproape toţi deţinuţii politici, maica Tatiana însă a rămas tot acolo, pe motiv că sentinţa ei nu era una politică, ci civilă. Suferinţa ei s-a prelungit până în 1966, când a primit în sfârşit dreptul de a fi din nou liberă. Cu toate acestea calvarul urmăririlor şi al anchetărilor nu a încetat. Încă era considerată un element periculos pentru siguranţa socială. I-a fost interzisă categoric reîntoarcerea la Tismana, locul atât de drag inimii sale. Toate aceste ispite şi suferinţe au adus-o pe evlavioasa monahie în pragul disperării. Nici o clipă însă nu şi-a tăgăduit credinţa, sufletul devenindu-i parcă mai curat şi mai strălucitor.

Maica Maximilia, una din monahiile care au apărat-o în timpul anchetelor, are în minte şi astăzi imaginea fostei stareţe: "Era foarte credincioasă. La început, când a venit aici, nu prea ştia rostul mănăstirii. Cu timpul s-a deprins cu toate cele ale gospodăriei. Cel mai bine o caracterizau rugăciunea, mila faţă de ceilalţi şi hărnicia cu care le lucra pe toate. După ce a fost instalată ca stareţă, a lăsat gospodăria în grija maicii Gabriela, iconoma mănăstirii, iar ea a trecut la croitorie. Duminica rămânea la bucătărie ca să ne facă mâncare bună. Pe atunci nu aveam ce mânca, era foarte greu, însă maica Tatiana ne făcea prin felul ei de a fi să uităm de toate astea. A suferit enorm în închisoare. Sfinţia Sa era foarte iute şi îşi dorea permanent să se facă dreptate. S-a consumat mult şi a rămas bolnavă toată viaţa. Nimeni nu ştia ce era în sufletul ei".

"Deschide-ţi uşa, vine Împăratul Măririi!"

Din cauza bătăilor suportate ajunsese să vorbească singură şi să nu mai recunoască pe nimeni. Cel mai rău i-a fost într-un an, în Săptămâna Patimilor. În dimineaţa Sfintelor Paşti s-a liniştit. A stat câteva ore pe marginea patului fără să zică nimic şi dintr-odată s-a năpustit spre uşă, lovind-o şi strigând din toate puterile: "Deschideţi, deschide-ţi uşa, vine Împăratul Măririi! Deschideţi până mai aveţi timp, că altfel va fi vai de voi!" Caraliul a deschis furios. După o clipă de tăcere maica l-a îmbrăţişat şi i-a zis: "Hristos a înviat!" A escortat-o afară împreună cu alţi caralii. Dintre ei, monahia cânta puternic troparul Sfintei Învieri, de parcă ar fi vrut să dărâme zidurile închisorii."

După eliberare maica Tatiana a fost ocrotită de vlădica Firmilian, care a adăpostit-o o perioadă la viile mitropoliei. După ce părintele Veniamin Nicolae a fost numit episcop-vicar al Buzăului, a luat-o cu el şi pe maica Tatiana. Exilul monahiei Răduleţ a încetat abia în 1977, când a primit derogare pentru a se reîntoarce la locul ei drag, Tismana. A fost chemată la ceruri în data de 24 februarie 1986, pentru a se învrednici de cununa răbdării şi a muceniciei. Mormântul ei se găseşte în cimitirul mănăstirii. În amintirea suferinţelor îndurate, maicile care au iubit-o au însemnat pe crucea de la căpătâi: "Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul".