Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Noaptea Muzeelor la Sate în Protopopiatul Agnita, pe Valea Hârtibaciului
Prima ediţie a „Nopţii Muzeelor la Sate” a avut loc şi în Protopopiatul Agnita, judeţul Sibiu, în cadrul evenimentului „De la Retiş la Sibiu, toţi hârtibăcenii vin la noaptea muzeelor la sate”, din 2 septembrie. Conform Protopopiatului Agnita, evenimentul s-a aflat sub patronajul Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, proiect coordonat la nivel de zonă de Daria Pârvu.
În cadrul programului au fost cuprinse mai multe evenimente, între care lansări de carte, vizite la obiectivele din sate din Protopopiatul Agnita: Retiş - Expoziţia țărănească „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna” de pe lângă Biserica „Sfântul Nicolae”, Stejerişu - Turnul Slăninii, Coveş: 90 de ani de la înfiinţarea „Frăţiei Ortodoxe Române” de pe Valea Hârtibaciului, proiecţia video „Datini din Coveş”, vizite la Apoş, Zlagna, Ghijasa de Sus, Alţâna la bisericuţa călătoare de lemn din Ilimbav şi pe Calea Sighiului, pe urmele pictorilor zugravi Fraţii Grecu în Fofeldea, la Moara Veche în Hosman, la Caşolţ, la Noiştat, unde a fost vizitată o expoziţie de icoane pictate pe sticlă etc.
În Parohia Ighişul Vechi, capitala simbolică din acest an a „Nopţii Muzeelor la Sate”, a avut loc evenimentul ce a cuprins, între altele, un spectacol folcloric, o lansare de carte, o piesă de teatru şi un concert simfonic.
Evenimentul „Noaptea Muzeelor la Sate” a fost organizat în 37 de judeţe, fiind evidenţiate peste 100 de obiective, îndeosebi muzee și colecții private sau de stat, casele memoriale și de memorie istorică și alte entități culturale și religioase, cu valoare istorică, culturală sau de patrimoniu, din spațiul rural românesc, conform Protopopiatului Agnita.



.jpg)
