O istorie spectaculoasă

Piatra de temelie a actualei biserici bucureștene „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc a fost pusă în data de 22 mai 1872, construcția fiind executată după planurile arhitectului Nae Cucu. Biserica a fost pictată de G. Stoenescu, un elev al lui Gheorghe Tattarescu, iar construcția a fost finalizată în data de 11 aprilie 1876, deci va împlini în curând 150 de ani.

Dar pe locul ei s-a aflat o biserică și mai veche, a cărei pisanie de la 1790 s-a păstrat. Săptămâna aceasta a avut loc aici un eveniment organizat de părintele paroh Bogdan Teleanu și menit să pună în lumină patrimoniului istoric și artistic legat de personalitatea ctitorului acelui lăcaș de cult, Constantin Borănescu, prin numeroase documente, precum și obiecte din colecția lui Emanuel Săvoiu, descendent al acestuia.

Evenimentul a fost prefațat de un adevărat desant de frumusețe, prin sosirea unui grup de elevi de la Școala „Maica Domnului”, însoțiți de profesoarele lor. Pr. Teleanu i-a preluat imediat și le-a vorbit despre istoria bisericii într-un limbaj cuceritor pentru ei, prezentând de pildă pisania drept o „capsulă a timpului”. A urcat cu ei în cafas, unde se află o expoziție permanentă cu icoane, documente și obiecte care au fiecare povestea lor și unde le-a vorbit în special despre Sfinții Brâncoveni, mai ales că se împlinesc 10 ani de la premiera piesei dedicate lor de către preot, care este și autor dramatic și de cărți.

După ce copiii și-au ocupat locurile și după cuvântul introductiv rostit de paroh, cercetătorul Gheorghe Lazăr, de la Institutul „Nicolae Iorga”, a vorbit despre contextul istoric și cultural al epocii. Un personaj foarte pitoresc a fost Hagi Constantin Malache, înaintaș al lui Constantin Borănescu. După cum a găsit cercetătorul în documente, Malache a făcut, în limbajul vremii, oarece „răutăți”, a avut trei soții, dintre care primele două i-au murit, scria însemnări zilnice într-un Catastif (care a fost publicat în 2014) și a avut nu mai puțin de 7 variante de testament, în funcție de cum se supăra pe fiul lui și pe urmă îl ierta. Originar din Transilvania, spre sfârșitul vieții s-a întors acolo și s-a stabilit în Sibiu, dar pe urmă s-a răzgândit și a dat să revină în București, doar că - din nou în limbajul vremii - pe drum „i s-a întâmplat pieirea”.

Fata lui, Zoița, s-a măritat a doua oară (primul soț îi murise) cu Ioniță Borănescu, care avea un frate Constantin, și a făcut cu Zoița un fiu botezat tot Constantin, drept care nu e foarte sigur care dintre ei e ctitorul de la „Sfântul Pantelimon”, dar e puțin probabil să fie copilul, care la vremea aceea avea doar șapte ani. Așadar, fratele e cel care, în afară de lăcașul bucureștean, a mai ctitorit alte două biserici.

Mai trebuie spus - fără a epuiza un subiect atât de pasionant - că fata ctitorului, Elena Borănescu, supranumită „Mironosița de la Sfântul Pantelimon”, s-a luptat din răsputeri să salveze ctitoria tatălui său, ajunsă o ruină, dar din păcate n-a reușit.

La sfârșit a vorbit și Emanuel Săvoiu, care a mărturisit că a aflat abia acum două luni că este descendent al boierilor Borănescu. El este colecționar și l-a rugat pe Gheorghe Lazăr să-i descifreze un document, ocazie cu care a aflat ce ascendență spectaculoasă are.

E ușor de bănuit că, ascultând povești atât de frumoase, copiii prezenți în Biserica „Sfântul Pantelimon” nici vorbă să se plictisească, din contră, au fost cuceriți.