Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O nouă biserică va fi zidită în orașul Bușteni
Comunitatea credincioșilor din cartierul Zamora al orașului prahovean Bușteni va avea un nou lăcaș de rugăciune, ce va fi ridicat în vecinătatea Palatului Cantacuzino din cunoscuta stațiune montană. Slujba sfințirii pietrei de temelie pentru noua biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost săvârșită miercuri, 7 decembrie, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de clerici.
Slujitorii sfintelor altare din orașul Bușteni, precum și numeroși credincioși din cartierul Zamora al stațiunii de la poalele Munților Bucegi, l-au întâmpinat la ceas de seară, miercuri, pe Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit, din încredințarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru noul lăcaș ce va fi înălțat pentru comunitate.
La finalul rânduielii tradiționale, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a subliniat importanța și necesitatea lăcașurilor de cult pentru comunitățile credincioșilor. „Această nouă biserică este o necesitate, mai ales în aceste vremuri atât de dificile. Acolo unde există biserică, și acest lucru se constată pretutindeni, oamenii sunt mai evlavioși, frica și respectul față de Dumnezeu și de Legea Lui sunt mai puternice și, ca urmare, societatea este mai sigură, mai pașnică, mai stabilă și viața noastră este mai bună. În prezent, biserica este o necesitate mai ales pentru tineri, pentru că, așa cum vedeți permanent, pentru sufletele tinerilor și ale copiilor se duce o luptă extraordinară, dorindu-se îndepărtarea lor de Biserică, înrobirea lor prin diverse patimi, dar și izolarea lor într-o legătură nefirească doar cu tehnologia și nu cu familia, cu prietenii, cu semenii. Or, biserica este un loc al comuniunii, locul în care ne întâlnim cu Dumnezeu, dar ne și întâlnim laolaltă. Ne amintim, ne îmbrățișăm, ne salutăm, schimbăm gânduri și idei și, în acest fel, cultivăm ceea ce este cel mai firesc lucru în viața noastră - comuniunea, pentru că noi am fost creați de Dumnezeu după chipul Său. Din acest motiv, această nouă biserică, deși presupune o jertfă materială, aduce o mulțime de beneficii societății, pentru că oamenii care frecventează biserica sunt oameni care-și respectă semenii, nu atentează la viața sau bunurile lor, sunt disponibili pentru a ajuta semenii aflați în suferință, având mereu dorința de a împlini cuvintele Evangheliei. Acest lucru îi transformă în cei mai buni cetățeni”, a spus Preasfinția Sa.
Noul lăcaş de cult va face parte dintr-un complex arhitectonic cu deschidere către Valea Prahovei, beneficiind de un subsol cu două niveluri în care vor fi amenajate săli pentru activităţile parohiei, precum şi un turn clopotniţă.