În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Oaspeți din Biserica Armeană în vizită la Patriarhia Română
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit sâmbătă, 8 noiembrie 2025, la Reședința Patriarhală, o delegație din Biserica Armeană, condusă de Preasfințitul Părinte Datev Hakobyan, Întâistătător al Eparhiei Armene din România, cu prilejul resfințirii Catedralei Arhiepiscopale armene „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București, care marchează anul acesta 110 ani de la târnosire.
Delegația a fost formată din șapte ierarhi, un arhimandrit și șapte clerici.
La începutul întrevederii, Patriarhul României a adresat un cuvânt de bun-venit oaspeților sosiți în țara noastră pentru a participa la evenimentele aniversare din viața comunității armene, subliniind bunele relații de colaborare dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Armeană de-a lungul timpului.
„În data de 26 octombrie, a avut loc sfințirea picturii Catedralei Naționale din București la care a fost invitat și Preasfințitul Părinte Datev Hakobyan, Întâistătător al Eparhiei Armene din România, întrucât face parte din Consiliul Consultativ al Cultelor din România. Ne bucurăm acum că ați venit la resfințirea Catedralei armene din București. Faptul că de la o catedrală mergem la resfințirea altei catedrale arată dinamica vie a vieții creștine în Europa Centrală și de Răsărit. Relațiile dintre români și armeni sunt foarte vechi. Recunoașterea comunității armene de către domnitorul Alexandru cel Bun, la începutul secolului al 15-lea, a arătat că acest pământ a fost mereu un loc al conviețuirii și cooperării între creștini. Ne bucurăm, de asemenea, că toți cei șapte episcopi ai Bisericii Armene sunt ierarhi cu misiune în diaspora armeană. Și Biserica Ortodoxă Română are o amplă diasporă, mai ales după Revoluția din 1989. Mulți dintre ierarhii noștri s-au întâlnit cu ierarhi armeni în diferite țări, precum Marea Britanie, Franța, Canada, împărtășind aceeași experiență misionară. Această lucrare în diasporă este necesară și dificilă, pentru că suntem minoritari în țări majoritar catolice, protestante sau anglicane. Avem, așadar, legături frumoase și vechi de colaborare între români și armeni”, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, delegația armeană a vizitat Salonul Sfinților Români, Muzeul Patriarhilor României și Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, unde au fost prezentate aspecte din istoria și viața spirituală a Bisericii Ortodoxe Române.
La finalul întrevederii, fiecare membru al delegației armene a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel daruri simbolice, între care s-au numărat volumul dedicat Catedralei Naționale, intitulat „Catedrala Națională, un ideal împlinit”, precum și albumul „Unitate națională și demnitate. Patriarhia Română - 100 de ani de activitate în viața poporului român”.
După întâlnirea cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, delegația Bisericii Armene a vizitat, de asemenea, Catedrala Națională, fiind însoțită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Duminică, 9 noiembrie 2025, la slujba de sfințire a Catedralei Arhiepiscopale armene „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București va asista și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.






.jpg)
