După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Ospățul credinței este Sfânta Liturghie”
În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși - Pilda celor poftiți la cină), 13 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii din Caila, Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud.
În biserica parohială ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidenţiat că Sfânta Liturghie este ospățul credinței la care trebuie să participe toţi credincioşii: „Ospățul credinței este Sfânta Liturghie la care ne aflăm. Domnul Iisus Hristos ne cheamă la ospățul credinței. Prescura și vinul pe care dumneavoastră le-ați adus la rugăciunea preotului se prefac în Trupul și Sângele Domnului Hristos, iar noi toți suntem poftiți, cu frică și cu dragoste, să ne apropiem, să participăm la ospățul credinței, la masa cea sfântă”. Ierarhul a mai arătat că „cel mai important lucru în ziua Nașterii Domnului este Sfânta Liturghie. Pe Dumnezeu Îl așteptăm, și El vine! Cu siguranță, se pot găsi multe scuze, de pildă, acum, ne-am putea scuza că suntem în plină pandemie și ne este teamă să mergem la biserică, însă la Sfânta Liturghie trebuie să venim pentru că e ospățul credinței”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Transylvania Byzantica” din Bistrița.
Pentru activitatea pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe preotul paroh Adrian Datu. Epitropul Valentin Țigăoan și cântărețul bisericesc Ioan Bujor (cântăreț de peste 40 de ani în satul Caila) au fost distinși cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar contabila Leontina-Mărioara Bungărdean a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. Membrii Comitetului și Consiliului parohial au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.



.jpg)
