Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, duminică, 1 iulie, la biserica cu hramul "Învierea Domnului" din Lugoj s-a desfăşurat festivalul de muzică religioasă intitulat "Pe Tine,
În Duminica a IV-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei al Aradului efectuat o vizită pastorală la Schitul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Moneasa, unde a slujit Sfânta Liturghie,
Trăim astăzi (1 iulie - n.r.) bucuria întâlnirii şi a comuniunii cu toţi clericii şi credincioşii ortodocşi români, mai ales oşeni şi maramureşeni care ne-au întâmpinat aici, în Ţara Oaşului, la
Parohia buzoiană Berca a îmbrăcat haine de sărbătoare în aceste zile, la aniversarea a zece ani de la sfinţirea bisericii, informează basilica.ro. Sfânta Liturghie a fost oficiată duminică, 1 iulie, de Înalt
Următorul modul în cadrul proiectului "Împreună pentru servicii sociale mai bune" va avea loc în perioada 9-13 iulie. Cursul are ca principal obiectiv pregătirea de noi formatori care să activeze în cadrul
Monahia Agafia Borcea de la Mănăstirea Văratec, din judeţul Neamţ, a trecut la Domnul duminică, 1 iulie. Slujba de înmormântare are loc astăzi şi este săvârşită de către nepotul ei, Preasfinţitul Ioachim
Ieri, când Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 şi mare ctitor de lăcaşuri sfinte, Mănăstirea Putna şi-a prăznuit
La sfârşitul săptămânii trecute, credincioşii de pe Valea Izei şi din Ţara Oaşului s-au bucurat de binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care s-a aflat într-o
S-a împlinit recent un an de când părintele protopop Dănilă Luca a plecat dintre noi, rămânând în amintirea tuturor ca un preot devotat, un apărător neînfricat al adevărului şi al credinţei
La Mănăstirea "Sfânta Ana" din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi, a avut loc la 28 iunie sinaxa stareţilor din Eparhia Severinului şi Strehaiei, informează site-ul oficial al eparhiei. În deschidere,
Centrul pentru Copii "Sfântul Vasile cel Mare" din Târgu Jiu al Asociaţiei "Vasiliada", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, are din această lună o nouă generaţie de beneficiari, copii cu vârste între 7 şi 12
Săptămâna trecută, elevii din Parohia Izvor, comuna Şimnicu de Sus, judeţul Dolj, au vizitat mai multe mănăstiri şi obiective turistice din judeţele Vâlcea şi Gorj. Între acestea s-au numărat: Arnota,
Biserica de pe "Axa Brâncuşi", din municipiul Târgu Jiu, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, şi-a serbat vineri, 29 iunie, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu,
La praznicul "Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel", Parohia Obreja din Protopopiatul Caransebeş şi-a sărbătorit hramul. În a doua zi a praznicului, sâmbătă, 30 iunie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către
Copiii Parohiei Timişoara-Viile Fabric, implicaţi în proiectele "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege şcoala!" au mers sâmbătă, 30 iunie, într-un pelerinaj de o zi la Catedrala episcopală din
La sfârşitul săptămânii trecute, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a vizitat mai multe biserici din eparhie, în care a slujit Sfânta Liturghie şi a vorbit credincioşilor despre viaţa şi
Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Vaslui a organizat vineri, 29 iunie, cu prilejul hramului bisericii, o acţiune filantropică la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean din Vaslui. Astfel, au fost of
Astăzi, de sărbătoarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la Mănăstirea
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit vineri, 29 iunie, Sfânta Liturghie în Biserica "Sfinţii
Credincioşii de toate vârstele din parohia Bâznoasa, Protopopiatul Botoşani, participă în fiecare vineri la cateheza susţinută de pr. paroh Ciprian Acatrinei. Întâlnirile au început în primăvara anului
La Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" din Bacău a avut loc joi, 28 iunie, workshopul "Portret de voluntar". Workshopul face parte din activităţile susţinute în cadrul proiectului FORTE - Formare Trainică pentru
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdana din judeţul Suceava. La această
Biserica cu hramurile "Înălţarea Domnului", "Sfântul Gheorghe" şi "Sfântul Nicolae" din parohia Brătuleni - Miroslava, Protopopiatul Iaşi 1, a fost resfinţită ieri de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul,
Suferinţa şi exilarea de restul lumii existente la Secţia Şipote a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Iaşi au fost înlocuite sâmbătă, 30 iunie 2012, de o împreună-bucurie şi o împreună-comuniune între
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, știm că dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri. Fiindcă de aceea și suspinăm în acest trup,
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 507–508. „Cuviosul ieroschimonah Vasian a fost timp de 52 de ani un mare egumen și duhovnic al Schitului
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


