Regiunea de vest a României este menționată în buletinul lunar al unui organism al Comisiei Europene ca fiind printre cele mai afectate din UE de căldura extremă şi lipsa precipitaţiilor, alături de Franţa, sud
Regiunea de vest a României este menționată în buletinul lunar al unui organism al Comisiei Europene ca fiind printre cele mai afectate din UE de căldura extremă şi lipsa precipitaţiilor, alături de Franţa, sud
Antreprenorii din domeniul agricol şi industria alimentară aflaţi la început se pot înscrie până la 7 septembrie, pentru a participa la o selecție în cadrul programului AgriStart, care oferă mentorat şi
Guvernul a aprobat, joia trecută, schema de ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartofi de consum în anul 2026, cu un buget alocat de 26,625 milioane de lei, potrivit Ministerului Agriculturii.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru serviciile de ameliorare a raselor pr
Fermierii din judeţul Olt, la finalul campaniei de recoltare a păioaselor, care a însemnat obţinerea unei cantităţi medii de 7 t/ha la grâu, rămân aproape fără profit din cauza costurilor de producţie mari ş
În Bistrița-Năsăud, numărul copiilor școlarizați care dețin certificate de cerinţe educaţionale speciale (CES) este mai mare de la an la an, ajungând să reprezinte 5,2% din populația școlară a județului.
Autoritățile județene fac ultimele verificări în școli, astfel ca acestea să se deschidă în 7 septembrie cu toate avizele necesare și cu asigurarea celor mai bune condiții elevilor și corpului
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect potrivit căruia admiterea la liceu şi evaluarea naţională organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învăţământului preuniversitar, se
Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 7-11 septembrie 2026, la Baru, în judeţul Hunedoara, o nouă ediţie a taberei de vară „Reconfigurarea traseului”, menită să
Peste 2.000 de elevi care intră în această toamnă în clasa pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane echipate cu rechizite şcolare, prin programul „Primul ghiozdan”, derulat de Consiliul Judeţean Covasna, a an
După Bucureşti şi extinderea din 2026 către Braşov şi Timişoara, Harta Literară continuă să construiască o reţea naţională de oraşe literare şi adaugă Iaşiul pe harta sa digitală, unde va fi lansată,
Noul Centru multifuncţional cultural-educațional al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației își deschide porțile publicului în 29 august 2026, anunţă reprezentanţii
Institutul Cultural Român (ICR) va marca, în perioada 29-31 august 2026, Ziua Limbii Române printr-un amplu program de evenimente culturale și educative. Pe parcursul celor trei zile, publicul este invitat în
Expoziţia „Brâncuşi şi muzele sale”, curatoriată de Doina Lemny, va fi deschisă în perioada 18 septembrie - 20 decembrie 2026, la Art Safari New Museum, şi va prezenta, în premieră, un ansamblu inedit de 40
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca este deschisă expoziția „Tradiție și metamorfoză. Textile brodate la fir din Câmpia Transilvaniei și reinterpretări”, dedicată patrimoniului
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică, cu evoluție ondulantă, în care perioadele de activitate alternează cu perioade de remisiune sau de control bun al bolii. Uneori, însă, boala poate fi
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei. Deși nu toate cazurile pot fi prevenite, riscul poate fi redus, iar boala poate fi descoperită precoce, când tratamentul este mai eficient, mai
Cancerul de sân este o boală gravă, dar se poate vindeca dacă este depistat la timp. În acest scop, medicii folosesc investigații imagistice pentru a privi în profunzimea țesuturilor. Care este diferența dintre
Conform celor mai recente statistici, infertilitatea afectează, la nivel mondial, aproximativ 17,5% din populația adultă, cele mai mari procente înregistrându-se în țările dezvoltate. O afecțiune
Condiloamele anogenitale (numite și veruci) reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale infecției cu virusul papiloma uman (HPV), o infecție virală foarte răspândită, transmisă în principal prin
Pentru Andreea Elena Olaru, 24 de ani, lipsa vederii nu reprezintă o tragedie și nici o neputință, ci realitatea în care s-a născut, trăit şi format. Cu ajutorul tehnologiei citește sute de pagini pentru examene şi îşi cultivă cea mai mare pasiune - lectura. A absolvit anul acesta Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași ca şefă de promoţie la specializarea Asistență Socială și vorbește despre credință, educație și viitor cu o siguranţă care te liniștește, în ciuda zgomotului asurzitor în care se pierd vieţile noastre zilnice. Aminteşte cu un deosebit respect despre profesorii care i-au influenţat parcursul academic, atinge, tangenţial, şi prejudecățile de care s-a lovit în viaţă, dar mai ales pune accentul pe lecţiile pe care le-a învăţat de la viaţă și i-au dat puterea de a merge mai departe.
Când telefonul ajunge să fie primul lucru pe care îl verificăm dimineața și ultimul înainte de culcare, e bine să fim mai atenți la felul în care folosim rețelele sociale. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în cea mai mare parte. Ajutat de părintele Justinian și de părintele Iulian, el era motorul nevoinței duhovnicești din schit. Icoană vie a monahului-ascet, plin de râvnă și curăție, arzând în focul rugăciunii, radia lumină taborică, trăind în postiri și privegheri. Am avut ocazia să vorbesc cu Părintele Petroniu, iar una dintre convorbiri am înregistrat-o pentru o viitoare publicare.
Vacanța nu înseamnă absența regulilor, ci mai mult spațiu pentru odihnă, joacă și conectare. Psihoterapeutul Claudia Oprescu explică de ce copiii au nevoie de structură flexibilă, predictibilitate și autonomie. Somnul, mișcarea, natura, lectura și relațiile cu ceilalți susțin echilibrul emoțional și dezvoltarea. În privința ecranelor, limitele funcționează mai bine atunci când sunt clare, negociate și adaptate vârstei. Dialogul calm și exemplul părinților pot transforma regulile în repere de siguranță, nu în surse de conflict.
În anii de școală, copiii au nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de repere care să îi ajute să își înțeleagă alegerile, emoțiile și relațiile cu ceilalți. Ora de religie poate crea un astfel de spațiu
Să faci sarmale, să coci pâine, să sculptezi mobilier, să mergi la biserică și la concertele Filarmonicii, să citești, să faci școală sau chiar o facultate, să înveți o meserie - cine ar putea bănui că toate astea se întâmplă într-o închisoare? Am ajuns la Penitenciarul Mioveni pe urmele unei știri neobișnuite: începând din iulie, aici se face pâinea și pentru Penitenciarul Găești. Am aflat la fața locului că se fac mult mai multe: deținuții asigură și curățenia, și spălatul rufelor, și toate reparațiile necesare, plus că participă la o mulțime de activități spirituale, de învățământ, culturale și sportive.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Feredeni, comuna Deleni, Protopopiatul Hârlău, județul Iași, a organizat, în perioada 1-9 august 2026, o nouă ediție a Școlii de vară Feredeni. Timp de nouă zile, apr
Inaugurat în anul 2024, Centrul catedral social „Sfânta Treime” al Arhiepiscopiei Sibiului, aflat într-o clădire din curtea Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime”, oferă vârstnicilor din Sibiu spaţii cu cele mai bune condiţii pentru activităţi zilnice, asistenţă şi terapie, toate susţinute financiar de Arhiepiscopia Sibiului. Încă de la intrare se remarcă condiţiile moderne pe care clădirea din curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu le oferă beneficiarilor. Printr-un amplu proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, clădirea a fost modernizată şi echipată cu tot ceea ce este necesar pentru asistenţa a până la 200 de vârstnici din Sibiu.
Carmelia Leonte este poetă, prozatoare și eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași. Este absolventă a Facultății de Filologie, secţia limba şi literatură română - limba şi
RĂSPUNS LA O ÎNTREBARE Ia privește atent un fir de iarbă, o gâză, o broscuță, o picătură de ploaie căzută din cer, o stea pictată pe geam când e ger. Ai nevoie de multă
Căutarea și aflarea căii spre Dumnezeu este dominanta spovedaniei din cartea lui Adrian Georgescu, „Lumina în Trei Iubiri”, apărută la Editura Stefadina în 2025. Autorul (n. 1952) a
Crez În poezie mă încred ca într-un înger Care îmi știe viața pe de rost Îmi îngăduie să mă închin oricărui zeu Îmi este Dumnezeu, pe pământ și în cer. Cred în poezia care nu îmi cere bir
Nicolae Crepcia este un alpinist liric prin excelență. Ne bucură sufletele cu noul său volum de poezii Lacul cu o singură lebădă, publicat la Editura CronoLogia din Sibiu în 2026. Poetul practică un urcuș în
În Biserica cu hramurile "Înălţarea Domnului" şi "Acoperământul Maicii Domnului" a Mănăstirii Golia din Iaşi va avea loc duminică, 5 decembrie 2010, după Sfânta Liturghie, un concert de colinde. Concertul va
La Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi vor începe astăzi manifestările celei de-a IV-a ediţii a Simpozionului "Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa". La ora 17:00 va avea loc vernisajul
În Parohia Pojejena s-a săvârşit duminică, 28 noiembrie, Taina Sfântului Maslu, cu prilejul desfăşurării serilor duhovniceşti din Postul Crăciunului. Din soborul slujitor au făcut parte părintele
Astăzi se împlinesc 12 ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Cleopa, mare duhovnic şi predicator. Slujba Parastasului se va săvârşi sâmbătă, 4 decembrie 2010, la Mănăstirea Sihăstria. Tot atunci
Marţi, 30 noiembrie, la Şcoala Generală cu clasele I-VIII nr. 24 din Timişoara a avut loc simpozionul "Obiceiuri şi tradiţii la români", la care a participat ca delegat din partea Arhiepiscopiei Timişoarei
În data de 30 noiembrie a avut loc deschiderea lucrărilor Simpozionului internaţional Columna 2000, ediţia a XX-a, dedicată sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul românilor, şi Zilei Naţionale a
Marţi, 30 noiembrie, la Liceul Teoretic "Vlad Ţepeş" din Timişoara a avut loc deschiderea oficială a primei ediţii a Simpozionului internaţional Vastion 10 Timisiensis, dedicată eroilor neamului
În Piaţa Naţiunii din faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi au avut loc ieri-dimineaţă festivităţile prilejuite de Ziua Naţională a României. Înalt Preasfinţitul Teofan a ofi
Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie cu ocazia praznicului Sfântului Apostol Andrei, Apostolul românilor, în Catedrala mitropolitană din
La cea de-a 92-a aniversare de la constituirea României Mari, în capitala Banatului s-au desfăşurat o serie de manifestări cultural-religioase la care au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai
În strada Arieşului, la nr. 25, credincioşii craioveni se bucură de ctitoria unui renumit cojocar, care, ca meşterul Manole, şi-a legat numele de creaţia sa: Biserica "Sfântul Ioan Hera". Este o biserică cu
În Duminica a XXX-a după Rusalii, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit în mijlocul credincioşilor din Parohia "Sfântul Gheorghe Vechi" din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Cu acest
Grupul de tineret "Tinerii Maicii Domnului" de la Paraclisul mitropolitan "Sfântul Gheorghe Vechi" din Craiova a organizat, săptămâna trecută, o vizită la Seminarul Teologic "Sfântul Grigorie Teologul", situat
Cu prilejul sărbătorilor Naşterii Domnului, Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova, organizează un pelerinaj la Mănăstirea Oaşa din comuna Sugag, judeţul Alba. Cei 15 tineri
Credincioşii din nou-înfiinţata Parohie Cernele II din Protoieria Craiova Sud, oraşul Craiova, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe noul preot paroh, în persoana părintelui Claudiu Porneală, consilier
Duminica a XXX-a după Rusalii, credincioşii din Parohia Budieni, comuna Scoarţa, judeţul Gorj, au participat în număr mare la resfinţirea bisericii parohiale ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în 29 noiembrie 2010, în sala festivă a Protopopiatului Oradea, a avut loc prezentarea proiectului FORTE - Formarea trainică pentru parteneriat
multe manifestări au fost dedicate ieri, 1 decembrie, Zilei Naţionale, la Sibiu. La Catedrala mitropolitană a avut loc slujba Te Deumului, oficiată de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Pe Bulevardul Nicolae
Duminica , 28 noiembrie, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din cadrul Protopopiatului Tinca, săvârşind sfinţirea noului
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Andrei, în Parohia Gura Râului II, Protopopiatul Sălişte, unde a binecuvântat lucrările de
Cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie
În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară în această săptămână cercurile profesorilor de religie din semestrul întâi al anului şcolar 2010-2011, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei
Institutul de Memorie Culturală - CIMEC din Bucureşti (România), în parteneriat cu Asociaţia Culturală "Floarea Albastră" a comunităţii româneşti din Terni şi Primăria din Terni (Umbria, Italia),
Cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, ocrotitorul României, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a slujit la Biserica "Sfântul Andrei-Parva" din Drumul
Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi) Matei 21, 33-44 Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a
„În vremea aceea a început Iisus să învețe lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat și a șezut în corabie, pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. Și-i
Fraților, socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli. Și, chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoștință, ci v-am dovedit-o în totul față de voi toți.
Sfântul Cuvios Moise Etiopianul (†400) a fost de neam etiopian şi a slujit ca rob al unui dregător. Stăpânul său, speriat de viaţa tâlhărească pe care o ducea în ascuns, l-a eliberat din robie. A devenit
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 476-478 „(Monahia Eufrosina Lazu) era fiica postelnicului Constantin Lazu din comuna Drăgușeni - Suceava.
Mulțimi nenumărate de virusuri asaltează din cele mai vechi timpuri toate speciile de viețuitoare de pe planeta noastră. Nu este ocolită nici specia umană și, periodic, epidemiile provoacă suferințe uriașe
În Biserica Ortodoxă se ține una dintre cele mai aspre zile de post din an, pe 29 august, amintind de uciderea Sfântului Ioan Botezătorul. Dincolo de tragismul istorisirii evanghelice, episodul ascunde o lecție sur
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


