Autoritățile elene au prezentat oficial rezultatele celei mai recente etape a amplului program de restaurare a Partenonului, considerat unul dintre cele mai importante simboluri ale civilizației grecești și ale
Autoritățile elene au prezentat oficial rezultatele celei mai recente etape a amplului program de restaurare a Partenonului, considerat unul dintre cele mai importante simboluri ale civilizației grecești și ale
Reţelele sociale şi video au devenit mijloacele de informare cele mai utilizate, conform raportului anual al Institutului Reuters pentru Studiul Jurnalismului, citat de AFP. Anul acesta, 54% din respondenţi au
Braşov şi Cluj-Napoca sunt cele mai atractive oraşe pentru locuire din România, în timp ce Constanţa, care era pe locul 6 acum doi ani, a urcat pe locul al treilea, depășind Timișoara, Sibiu și Oradea,
Ministerul Sănătăţii a transmis, duminică, sfaturi ale medicilor care pot ajuta populația să suporte temperaturile ridicate care au început deja să fie resimțite. Administraţia Naţională de Meteorologie a em
Evaluarea naţională a început ieri cu proba scrisă la Limba şi literatura română, la examenul organizat în 2.956 de centre fiind înscrişi peste 148.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, a anunţat Ministerul
Nu, nu este vorba despre Cioran, nu s-ar potrivi cu viziunea sa despre sărăcie și credință, ci despre Amalia și despre noi, ceilalți. Prima dată am trecut pe lângă ea în pasajul stației de metrou Basarab, în
Peste 350 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori şi experţi din domeniul teatrului, proveniţi de la universităţi din România şi din alte 10 ţări, participă în perioada 19-28 iunie 2026 la Festivalul
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Şteopoaie, susţine că există suficiente cadre didactice implicate în organizarea examenului de evaluare naţională, în pofida nemulţumirilor
Ministerul Educației a stabilit structura examenului de bacalaureat care va fi susținut, peste 4 ani, de elevii care intră la toamnă în clasa a IX-a. Comparativ cu examenul actual, din 2030 evaluarea competențelor
În această vară, elevii şi tinerii români din diasporă au la dispoziție 9.000 de locuri gratuite în opt tabere derulate în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Programului de Tabere ARC, organizată de
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti deschide, pentru prima dată, publicului Pinacoteca instituţiei şi noua Bibliotecă, care reunesc lucrări de patrimoniu, documente istorice, piese asociate lui
Muzeul de Istorie din Suceava va găzdui, în perioada 2 iulie - 4 octombrie 2026, expoziția „Patrimonii Culturale Vizibile: Costume Tradiționale din România și Japonia”, în cadrul căreia publicul va putea ad
În spațiul muzeal al Vilei Catena, clădire cunoscută drept „Casa cu geamuri bombate”, din strada Radu Calomfirescu nr. 15 din București, iubitorii de pictură pot admira, până în octombrie 2026, expoziția
Expoziția „Transilvania/ Extravaganza”, cuprinzând picturi de Ștefan Câlția, a fost vernisată în 19 iunie la Sibiu și poate fi vizionată până la 16 august 2026. Evenimentul este corelat cu manifestările
Editura Vremea a lansat, în 18 iunie, la Hanul lui Manuc, volumul colectiv de istorie recentă „Copilăria și adolescența în comunism. Anii 1940-1960” (I). „Autorii acestor două volume au între 75 și 80 de
Cancerul tiroidian este cea mai frecventă formă de cancer endocrin. Acesta se dezvoltă la nivelul glandei tiroide, situată la baza gâtului, responsabilă de producerea hormonilor care reglează metabolismul și
Digitalizarea sănătății nu mai aparține viitorului, ci face deja parte din viața de zi cu zi. Programările online, consultațiile la distanță, aplicațiile pentru monitorizarea stării de sănătate, dosarele me
Îmbătrânirea este un proces biologic natural care începe încă din a doua decadă de viață. Odată cu înaintarea în vârstă apare o inflamație cronică de intensitate redusă, care accelerează degradarea
Caracterizată de apariția unor „buzunărașe” la nivelul colonului, diverticuloza este o afecțiune a tractului digestiv tot mai frecventă în lumea modernă, mai ales la persoanele cu vârsta peste 40 de ani.
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
Perioada examenelor aduce pentru mulți elevi nu doar provocări academice, ci și emoții intense, griji și presiunea de a obține rezultate cât mai bune. Teama de eșec, gândurile catastrofice, insomnia,
Prin credinţă, empatie, solidaritate şi multă implicare, membrii Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni”, ca şi voluntarii ce se strâng ciorchine în jurul misiunii de întrajutorare încurajată şi susţinută
Inteligența artificială schimbă rapid modul în care elevii învață și profesorii predau sau evaluează. În același timp, apar întrebări esențiale despre responsabilitate, autonomie și capacitatea de a
Ce poate lăsa ora de religie în sufletul unui copil? Mai mult decât informații și definiții, ea poate deschide drumul către întrebări esențiale despre sens, responsabilitate și relația cu ceilalți. Într-un
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Biserica situată pe strada Calea Poplăcii din Sibiu, închinată Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este unul dintre lăcaşurile ridicate după decembrie 1989.
Parcul Carol I, fost Libertății, fost Filaret, acoperă 45 de hectare la 2 kilometri sud-vest de centrul Capitalei. În latura sa vestică se află Castelul Țepeș, cunoscut sub acest nume deoarece intenția a fost să fie o reconstituire a Cetății Poenari, dar seamănă mai degrabă cu Turnul Chindiei din Târgoviște, ambele ridicate de domnitor. Azi, castelul bucureștean e sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE). Nu are statut muzeistic, fiind o unitate militară, dar își deschide porțile pentru public cel puțin o dată pe an, când există aici o adevărată sărbătoare şi un spectacol cuceritor.
Ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe o colină ce domină orizonturile până departe, spre Lungani, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este și astăzi un fel de centru al lumii
Există poeţi. Şi modul în care opera acestora poate intra într-o dezbatere cu societatea din care provin a fost dintotdeauna o provocare menită a ridica nivelul ambilor actanţi. Atunci când se întâmplă ca au
Ediția a noua a Festivalului „Vin la munte” se va desfășura, în perioada 13-14 iunie, la Hotel Qosmo din Brașov, fiind organizată de Sommelier Depot, la care vor avea loc și manifestări literare propuse de Fi
Scriitorul de umbre Scriu cu umbra luminii Tale, Doamne, Înmuind penița în raza tăinuită Înlăuntrul inimii din valea uitării. Fiecare cuvânt e o umbră A Cuvântului ceresc, Lucindă pe pergamentul ochil
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
În cadrul proiectului "Paşaport pentru succes", finanţat de Uniunea Europeană, în cadrul programului Facilitatea de Tranziţie 2007/19343.03.03: Integrarea în societate a tinerilor aparţinând minorităţilor şi
Credincioşii din Parohia Cehu Silvaniei au prăznuit cu mare bucurie duhovnicească ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, hramul bisericii lor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Petroniu,
În perioada 29 octombrie-5 noiembrie 2010, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Centrul de pelerinaj ,,Sfânta Parascheva", a organizat pelerinajul "Dor de pustie, dor de cer", în Ţara Sfântă. Pelerinajul s-a
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", din cadrul Centrului de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte din Făgăraş, a fost sfinţită luni, 8 noiembrie, chiar în ziua hramului. Slujba de sfin
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a prezidat ieri conferinţa de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Piatra Neamţ. Enoriaşii parohiei Mărăţei 2 din
În anul 1996, lumea întreagă primea vestea senzaţională a apariţiei, în laboratoarele Universităţii din Edinburg, sub conducerea profesorului Ian Wilmut, a primei clone animale - oiţa Dolly. Aceeaşi echipă
În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului ziua de 9 noiembrie are o conotaţie aparte, întrucât IPS Arhiepiscop Eftimie aniversează ziua de naştere. Anul acesta, venerabilul vlădică de la Roman a împlinit 96 de an
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat ieri după-amiază un parastas pentru vrednicul de pomenire preot Dragoş Munteanu care a plecat la cele veşnice pe
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Vaslui a avut loc ieri conferinţa semestrială a preoţilor din Protopopiatele
La Reşedinţa mitropolitană din Iaşi se va întruni astăzi Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB). Întrunirea va fi prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mi
Mii de credincioşi au participat la hramul Bisericii "Sfântul Ierarh Nectarie" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun. La Vecernia de luni seara s-a lansat cartea "Sfântul Nectarie - Minuni în România" şi s-a
Parohia "Postelnicu Fir" din Craiova a îmbrăcat haină de sărbătoare. Cu ocazia praznicului Sfinţilor Arhangheli, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a sfinţit noul
Ieri, Parohia din Cartierul Nou, spre Miceşti, şi-a prăznuit hramul - "Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei". Slujbele închinate sfântului au început luni seara şi au continuat ieri cu Sfânta Liturghie. În
Ieri, de sărbătoarea Sfântului Nectarie Taumaturgul, Mănăstirea Ponor - Alba a fost în sărbătoare, prăznuindu-şi sfântul ocrotitor. Aici, Înalt Preasfinţitul Andrei a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a pus ieri piatra de temelie pentru noua biserică cu hramul "Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei" din oraşul Ocna Mureş, unde este paroh părintele Gigel
Ieri, 9 noiembrie, a avut loc slujba de târnosire a capelei Spitalului Municipal din Târgovişte, ce poartă hramul "Sfântul Ierarh Spiridon". Slujba sfinţirii a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Mitropolit
Ieri, 9 noiembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit la Reşedinţa patriarhală vizita Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Ghenadios de Sassima, comoderator al
Cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, ieri, 9 noiembrie, s-a sărbătorit hramul Mănăstirii Radu Vodă din Capitală. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de IPS Calinic, Arhiepiscopul Arge
Cartea "Semnificaţia trupului în Ortodoxie" a cunoscutului autor ortodox de origine franceză Jean-Claude Larchet a fost lansată pe 2 noiembrie, la finalul Simpozionului Internaţional "Crezul
Întrunirea anuală a coordonatorilor sectoarelor social-filantropice din eparhiile Patriarhiei Române se desfăşoară în perioada 9-10 noiembrie, la Palatul Patriarhiei. Consilierii eparhiali ai sectoarelor
Ieri, 9 noiembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit la Reşedinţa patriarhală vizita Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Ghenadios de Sassima, comoderator al
În ziua serbării Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la ceas de Vecernie, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a oficiat slujba de seară unită cu Litia la Parohia Sântandrei, filia
Catedrala din Orăştie şi-a serbat ocrotitorii spirituali luni, 8 noiembrie, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sărbătoarea de anul acesta a fost cu totul specială pentru locuitorii
Sfânta Mănăstire Pietroasa Mare, din comuna Victor Vlad Delamarina, judeţul Timiş, şi-a sărbătorit ieri, 8 noiembrie, ocrotitorii, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Manifestările religioase au începu
Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) Matei 8, 5-13 „În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace
„Zis-a Domnul: Cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care șed în piețe și strigă unii către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și nu v-ați
Fraților, zice Scriptura: «Tot cel ce crede în El nu se va rușina». Căci nu este deosebire între iudeu și elin, pentru că Același este Domnul tuturor, Care îmbogățește pe toți cei ce-L cheamă pe El,
Sfânta Muceniţă Agripina (†253-260) s-a născut la Roma, unde a şi crescut. „Din tinereţe s-a închinat pe sine lui Dumnezeu, făcându-se bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc (2 Corinteni
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 595 „Înainte de a merge la spovedanie, cercetează-ți conștiința mult timp și vezi că sunt greșeli
La începutul secolului trecut, în Serbia, la Seminarul Teologic din Bitolia, episcopul locului, ca în fiecare an școlar, organiza examenul de capacitate preoțească pentru absolvenții care urmau să se
Una dintre cărțile pe care spiritualitatea răsăriteană le-a avut mereu în atenție este și „Scara” Sfântului Ioan. Mă opresc asupra ei nu atât de des pe cât aș vrea, dar o fac cu o anumită recurență
Contribuția Sfinților Apostoli Petru și Pavel la dezvoltarea și consolidarea misiunii creștine reprezintă una dintre temele fundamentale ale teologiei Noului Testament și ale eclesiologiei apostolice. Activitatea


