Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În Aula "Sfântul Voievod Neagoe Basarab" a Centrului Eparhial a avut loc luni, 19 iulie, sub preşedinţia IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Conferinţa Tineretului Ortodox din municipiul
Un transport de patru tone a plecat miercuri, 21 iulie, din Parohia "Sfântul Nectarie Taumaturgul" - Coslada (Spania), spre România. Transportul, conţinând conserve de carne şi de peşte, legume, alimente de bază,
În urma apelului de solidaritate făcut de Patriarhia Română, la Protoieria II Capitală s-au strâns 34.000 de lei, care vor merge către familiile din zonele afectate de inundaţii. Banii au fost strânşi prin
Părintele arhim. Teofil Bădoiu a fost înmormântat, de ziua Sfântului Ilie, la Mănăstirea Slănic de Argeş al cărei stareţ a şi fost. Slujba a fost oficiată de mai mulţi ierarhi, dar au participat şi
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit ieri, 22 iulie, 59 de ani. La Catedrala patriarhală, în cadrul Sfintei Liturghii au fost înălţate rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a poporului român şi a Preafericirii Sale.
Joi, 22 iulie, în Catedrala episcopală din Tulcea, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit cu ocazia aniversării zilei de naştere a Preafericitului
În ziua prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de 12 preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de resfinţire a bi
Sâmbătă, 24 iulie 2010, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, va târnosi biserica din parohia Glodghileşti, filia Petreşti, Protopopiatul Deva, iar duminică, 25 iulie, va savârşi târnosirea
Miercuri, 21 iulie, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit biserica parohială cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din localitatea Bursucani, Protopopiatul Tg. Bujor, Jud. Ga
Cu binecuvântarea şi purtarea de grija a Preasfinţitului Părinte Visarion, Episcopia Tulcii a editat al doilea număr al Îndrumătorului pastoral. Având 460 de pagini, se doreşte a fi atât un folositor
Cu binecuvântarea IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Parohia Covasânţi organizează duminica, 25 iulie 2010, "Festivalul artistic al tinerilor români din jurul graniţelor României" la care vor participa grupuri
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, îşi aniversează ziua de naştere în familie, la sora Preafericirii Sale, prof. Floare Vişan Ciobotea. Mesajele de felicitare pentru Întâistătătorul
Biserica Ortodoxă Română i-a prăznuit ieri pe Sfinţii Rafail şi Partenie de la Agapia Veche. Cu acest prilej, la Mănăstirea Agapia Nouă şi Schitul Agapia Veche a fost oficiată marţi seara slujba Privegherii.
În calendarul Bisericii noastre este cinstită astăzi Sf. Maria Magdalena. În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei îşi serbează hramul două biserici. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi
În continuarea activităţilor recreative iniţiate săptămânal în mod gratuit pentru tinerii interesaţi, parohia Toma Cozma din Iaşi a organizat duminică, 18 iulie un deosebit pelerinaj pe bicicletă până la M
Numeroşi credincioşi au fost prezenţi, marţi, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul la Mănăstirea Floreşti din judeţul Vaslui, la hramul acestui aşezământ monahal. Cu acest prilej, în biserica
Ne confruntăm din ce în ce mai des cu fenomene meteorologice extreme care surprind prin violenţa cu care se manifestă şi care, potrivit unor cercetători, sunt semnalul unor schimbări climatice majore ce vor
Ziua prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul a fost trăită cu o bucurie aparte de credincioşii parohiei "Sf. Ioan Evanghelistul" Corni, Protopopiatul Piatra Neamţ. Oamenii, îmbrăcaţi în haine de
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlineşte, astăzi, 59 de ani. S-a născut la 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie din ziua Sfântului Prooroc Ilie la schitul de lângă satul Pelişor, judeţul Sibiu. Aşezământul monahal ocrotit de marele proor
Facultatea de Teologie din Craiova, prin Catedra disciplinelor istorico-biblice, organizează în perioada 22-24 iulie, cu sprijinul Arhiepiscopiei Craiovei, mai multe cursuri de vară la Tismana. În cadrul primului
Asociaţia "Vasiliada", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, a participat vineri, 16 iulie, la amenajarea unei încăperi de rugăciune în incinta Penitenciarului de Maximă Siguranţă (PMS) din Craiova. Un rol
Cu ocazia praznicului Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, ale cărui moaşte se află la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dumitru" din Craiova, va fi lansat, la 11 august, cu binecuvântarea IPS Ir
Membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) din Craiova organizează, cu binecuvântarea IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, o colectă pentru un băieţel de 2 ani diagnosticat cu tumoare malignă la oc
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


