Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
În aceste zile când mulţi semeni din nord-estul ţării sunt greu încercaţi de revărsarea nemiloasă a apelor, Patriarhia Română îndeamnă clerul şi credincioşii de la parohii şi mănăstiri ca la Sfânta
În perioada 30 iunie - 4 iulie 2010, la sediul reşedinţei Mitropolitane din Limours (Franţa), are loc Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, informează mitropolia.eu. Astăzi,
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 30 iunie - 1 iulie 2010, la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" din Oradea se va desfăşura examenul de licenţă
Episcopia Ortodoxă a Oradiei organizează a treia ediţie a Taberei de creaţie religioasă "Împreună să ne cunoaştem tradiţia şi valorile creştine", informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe a
Pe 29 iunie, biserica nouă cu hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din oraşul Ghimbav – Braşov, a împlinit un an de la sfinţire. La slujba hramului, la invitaţia preotilor Comşa Dumitru şi
Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Părintele său ceresc. Dintotdeauna a păstrat în adâncul sufletului său dorinţa de frumos, bine, înalt, ideal. Chiar şi după căderea în păcatul
Peste 800 de familii din parohiile "Sf. Nicolae" şi "Naşterea Maicii Domnului" - Vârgolici din Dorohoi au fost afectate de viitură în seara zilei de 28 iunie. Ieri-dimineaţă, Înalt Preasfinţitul Părinte
Tabăra de la Mănăstirea Izbuc se desfăşoară prin Fundaţia "Ioan şi Veturia Candrea" a Episcopiei Oradiei, printr-un proiect finanţat de către Episcopia Oradiei şi Consiliul Local al Municipiului Oradea,
În duminica a V-a după Rusalii, după slujba Vecerniei, la Parohia Arad - Micălaca Veche, a avut loc prezentarea programului de asistenţă socială la domiciliu "Fii aproapele semenului tău", fiind convocate
Luni, 28 iunie, la Biserica "Buna Vestire" din Mediaş au fost aduse părticele din moaştele Sfântului Gheorghe, sărbătorit la 23 aprilie, şi moaştele Părinţilor martiri de la "Sfântul Sava" din Ierusalim,
De sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în Parohia "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Oradea. Este o tradiţie ca, de Sânz
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat duminică, 27 iunie, Sfânta Liturghie, la Schitul Bran, cu ocazia hramului bisericii de la aşezământul monahal străjuit de masivele Bucegi,
Casa de Cultură din Mioveni şi Catedrala "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din localitate au organizat ieri, la Casa de Cultură, un concert de muzică bizantină, susţinut de către grupul psaltic şi de misiune al
De ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai tuturor celor întemniţaţi, în România se serbează, din 1993, Ziua Penitenciarelor, informează Agenţia de ştiri BASILICA. "Sfinţii Apostoli
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu trei mâini de la Mănăstirea Neamţ, cunoscută şi cu numele de "Trihirusa", va poposi de astăzi, 30 iunie, până vineri, 2 iulie, la Biserica Eroilor Tineri
În Casa de cultură a oraşului Veria din Grecia, s-a desfăşurat în perioada 25-29 iunie cea de-a XVI-a ediţie a Congresului Internaţional de Teologie "Pavlia", dedicat Sfântului Apostol Pavel. "Pe lângă
În perioada 28 iunie-1 iulie, la Palatul Patriarhiei, în cadrul proiectului "Reţea Teritorială de furnizori creştini de servicii sociale - parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale", se desfăşoară
Copiii din mai multe parohii ale Episcopiei Sălajului au mers în pelerinaj la mănăstirile din Moldova, ca răsplată pentru activităţile desfăşurate în cadrul programului catehetic, informează
La iniţiativa PS Ioachim, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Consiliul Eparhial a aprobat ca din fondul de risc să fie alocată suma de 5.000 de lei, la care se adaugă şi materiale de
Luni, 28 iunie, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat slujba de Te-Deum pentru absolvenţii primei promoţii de la Facultatea de Medicină din Galaţi.
Cu ocazia sărbătorilor spirituale dedicate Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor încarceraţi, Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat, cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Casian, în cadrul celor
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat ieri, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, slujba Sfintei Liturghii la Catedrala patriarhală, oferind distincţii din p
În ziua pomenirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, clerul şi dreptmăritorii creştini din Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor, au sărbătorit pomenirea celor doi Stâlpi de credinţă ai Bisericii şi,
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nifon, la Galeriile "Sever" din Municipiul Târgovişte, a fost organizată o expoziţie de icoane cu vânzare, în vederea obţinerii de fonduri pentru construirea
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


