Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Pelerini din toate zonele Episcopiei Dunării de Jos s-au adunat la Mănăstirea Maicii Domnului din comuna gălăţeană Cudalbi, la sărbătoarea Naşterii ei, când acest lăcaş monahal şi-a serbat hramul. La ceas
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au sfinţit ieri paraclisul stăreţiei Mănăstirii Neamţ. La acest
Biserica din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ a fost sfinţită marţi, 8 septembrie 2009, de un sobor de arhierei condus de Preafericitul Părinte Daniel,
Neam evlavios şi căutător de veşnicie, poporul român şi-a însemnat unele zile din timpul anului ţinând seama şi de folosul duhovnicesc al timpului. Astfel, în viaţa satului românesc, pe lângă marile
▲ Pelerini din toate colţurile ţării au venit ieri la hramul Mănăstirii Hadâmbu, din judeţul Iaşi, pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului ▲ Mănăstirea va fi îmbrăcată din
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se află de două zile în zona mănăstirilor din judeţul Neamţ. Aşa cum puteţi citi şi în paginile 8-9 ale „Ziarului Lumina“, luni seara,
Interiorul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din capitala Lituaniei, Vilnius, este bogat împodobit cu decoraţii „stucco“, lucrări ale maestrului Giovanni Pietro Perti, şi ornamente ale lui
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a început luni vizita canonică în ţinutul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Pe 7 septembrie Patriarhul României a fost întâmpinat la
„Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Fiecare din făpturile cele zidite mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua; magii darurile; păstorii minunarea; pământul peştera; pustiul ieslea; iar noi pe Maica
Peste 150 de sfinte lăcaşuri din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei îşi serbează astăzi hramul. La mănăstirile ocrotite de Maica Domnului a fost oficiată slujba Privegherii, iar în bisericile parohiale a avut
Începând de ieri, 7 septembrie, şi până sâmbătă, 12 septembrie 2009, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Părinte Daniel, efectuează o vizită canonică în Arhiepiscopia Iaşilor, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ierarhii membri ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, clerici, monahi şi numeroşi credincioşi l-au întâmpinat cu bucurie pe Preafericitul Părinte Daniel, cel care a fost Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vreme de 17 ani.
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Bialystok este, la ora actuală, cea mai mare biserică din Polonia şi una dintre cele mai mari din Europa. Piatra de temelie a fost pusă la 1 august 1982. La subsolul
Corul „Symbol“ al Patriarhiei Române, întors recent de la Festivalul „Europeada“ - Lituania, organizează concurs de admitere. Acesta va avea loc sâmbătă, 19 septembrie 2009, între orele 12:30-14:00, în Am
Duminică, 6 septembrie 2009, pr. Răzvan Tatu a săvârşit pentru prima dată de la instalarea sa Taina Sfântului Botez în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Pretoria, Africa de Sud. Părintele Răzvan
- În această dimineaţă, PF Patriarh Daniel, care efectuează o vizită în Arhiepiscopia Iaşilor, la invitaţia IPS Mitropolit Teofan, va oficia slujba de sfinţire a bisericii Schitului Poiana lui Ioan. Schitul
Ieri, 7 septembrie 2009, la Spitalul Clinic de Obstretică şi Ginecologie „Gh. Polizu“ a avut loc a X-a sesiune a Cercului Pastoral al preoţilor de spitale din Bucureşti „Comunicare şi Comuniune“, cu tema
În numărul 16-17 din lunile iulie-august al periodicului Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale este prezentată vizita Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Biserica Ortodoxă Română îi prăznuieşte astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi. Canonizarea acestor Sfinţi Cuvioşi a fost aprobată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Peste 1.000 de credincioşi au participat ieri la slujba de sfinţire a Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ din parohia Tişăuţi, Protopopiatul Suceava 1. Târnosirea sfântului lăcaş a fost urmată de slujba
- Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat ieri, 6 septembrie, slujba de sfinţire a bisericii parohiei Alma din Protopopiatul Mediaş, judeţul Sibiu. Potrivit basilica.ro, biserica cu
Săptămâna trecută, pe 4 septembrie 2009, la Reşedinţa patriarhală, PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit pe Excelenţa Sa domnul profesor dr. Ali Bardakoglu, şeful cultului musulman
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, din judeţul Iaşi, a fost scoasă, ieri, 6 septembrie, în procesiune şi aşezată într-un baldachin special amenajat în curtea
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Excelenţei Sale dr. Olav Fykse Tveit, secretar general ales al Consiliului Mondial al Bisericilor, următorul mesaj de
Asociaţia mitropolitană „Vasiliada“ din Craiova a primit vineri, 4 septembrie, vizita reprezentanţilor campaniei naţionale de informare şi combatere a prejudecăţilor structurale privind romii din România - St
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


