De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Patru lămuriri cu privire la Taina Mărturisirii
Taina Sfintei Spovedanii presupune patru elemente definitorii şi absolut necesare pentru caracterul ei personal, liturgic, sacramental şi obiectiv. În acest context putem vorbi despre 1. căinţă, ca determinare de a fi iertat şi de a ierta şi, totodată, ca redescoperire cu „inimă înfrântă şi smerită“ a stării de decădere. Pocăinţa este, după logica Sfântului Isaac Sirul, „o moarte îndoită şi de bunăvoie, iar inima miloasă este arderea inimii pentru toată zidirea, pentru oameni şi păsări, şi animale, şi demoni, şi pentru toată făptura“.
În al doilea rând, Taina Spovedaniei presupune mărturisirea păcatelor. Această lucrare se săvârşeşte înaintea preotului, înţelegându-se astfel dorinţa fierbinte mărturisită înaintea lui Hristos de a fi restablit în comuniunea sfinţilor. Căinţa şi mărturisirea păcatelor sunt condiţii personale indispensabile ale iertării, dar harul iertării păcatelor se împărtăşeşte prin rugăciunea de dezlegare a preotului.
Rugăciunea de iertare, dezlegarea sau „cuvântul împăcării“ constituie a treia determinantă a acestei Sfinte Taine. Este necesară întrucât „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuşi“ (2 Cor. 5, 19). Prin căinţă sinceră şi părere de rău, toate păcatele pot fi iertate, mai puţin cele împotriva Duhului Sfânt. Explicaţia decurge din faptul că acestea generează o nepocăinţă totală, consumată prin urmare în: apostazie, omucidere şi adulter etc.
Ultima treaptă este împăcarea cu Hristos şi bucuria întoarcerii în sânul Sfintei Sale Biserici. Ea se leagă de puterea cu care Domnul nostru i-a făgăduit pe Sfinţii Săi Apostoli, spunându-le „oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri“. Într-adevăr, puterea de a ierta păcatele ţine de harul preoţiei primit la hirotonie. În practică, preotul obţine permisiunea de a fi duhovnic, sau facultatea de a exercita această putere printr-o hirotesie specială, împlinită prin rugăciunea arhiereului. (Diac. Ioniţă Apostolache)