Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pelerinaj de tradiție în cartierul bucureștean Titan
Credincioși din Capitală au participat în perioada 17-19 noiembrie la un pelerinaj de tradiție organizat de Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”, Protoieria Sector 3 Capitală. Cu câteva zile înainte de prăznuirea Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (23 noiembrie), moaștele cuviosului au fost aduse la parohia bucureșteană de la Biserica „Înălțarea Domnului”, Protoieria Sector 6 Capitală.
Pelerinajul de la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din cartierul bucureștean Titan a culminat duminică, 18 noiembrie, când a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a reliefat învățăturile duhovnicești ale Evangheliei Duminicii a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina). „Din această Evanghelie noi învățăm în primul rând că Dumnezeu este bun și că El dăruiește tuturor roade bogate, iar toți cei care muncesc și se roagă lui Dumnezeu primesc astfel de roade. (...) Trebuie să conștientizăm că atunci când avem mai mult decât alții, când ogoarele noastre au rodit, când ceea ce lucrăm noi ne aduce rod bogat, trebuie să împărțim cu cei care au mai puțin decât noi și mai ales cu săracii. Sfântul Ioan Gură de Aur spune atât de frumos că Dumnezeu Se ascunde în săracii de la ușa bisericii, precum și în toți ceilalți săraci. Dacă facem un bine, nu facem acest bine unui om obișnuit, ci Îi facem lui Dumnezeu, pentru că El a spus că dacă facem «unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici», Lui Îi facem (cf. Matei 25, 40). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne spune că atunci când am venit pe lume, nu am adus cu noi nimic, tot așa și când vom pleca nu vom lua nimic (cf. 1 Timotei 6, 7). Acesta este adevărul spre care va trebui să medităm”, a subliniat PS Părinte Timotei Prahoveanul, după cum informează TRINITAS TV.
Pelerinajul de la biserica Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan este un moment de înfrățire a parohiilor bucureștene. „În acest An Centenar, sărbătorim un sfânt român care ne adună împreună, credincioși din întreaga Capitală, care au venit să se bucure duhovnicește și să se împărtășească de darurile Duhului Sfânt prin sărutarea sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii. Acest moment reprezintă pentru noi un semn de înfrățire și de dragoste între parohiile bucureștene, precum și un moment de întărire în credință, nădejde și dragoste”, a precizat părintele Florin Nectarie Busuioc, protoiereu al Protopopiatului Sector 3 Capitală.
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii este organizat de Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din anul 2005. Biserica parohială mai are ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.