Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pelerinajul de toamnă la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” de pe Calea Victoriei
Parohia „Sfântul Vasile cel Mare”-Victoria din Capitală, care are în tezaurul sacru un fragment din „Lemnul de viață dătătător” pe care a fost răstignit Mântuitorul, a prăznuit Înălţarea Sfintei Cruci printr-un bogat program liturgic-cultural. În ziua sărbătorii, în mijlocul credincioşilor s-a aflat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a reliefat importanţa cinstirii Sfintei Cruci.
Manifestările dedicate sărbătorii parohiei bucureştene au debutat sâmbătă cu aşezarea spre închinare a raclei care adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, adusă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de la capela Institutului de Endocrinologie „C.I. Parhon” din Bucureşti. În aceeaşi zi, credincioşii parohiei au fost invitaţi să vizioneze filmul „Sfântul Luca al Crimeei”, dedicat vieţii sfântului ierarh. Duminică, 12 septembrie, parohia a organizat conferinţa „Necesitatea cinstirii şi pomenirii înaintaşilor şi a eroilor neamului, prin îngrijirea monumentelor şi a mormintelor lor”, în cadrul căreia a fost subliniat faptul că pe teritoriul actual al bisericii a fost un cimitir, în urma lucrărilor recente de la sfântul lăcaş fiind recuperate o serie de cruci de piatră, care vor fi expuse într-un viitor muzeu al parohiei.
În ziua Înainte-prăznuirii Înălţării Sfintei Cruci, clericii şi credincioşi ai parohiei au participat la cea de a 11-a ediţie a procesiunii „Calea Sfintei Cruci, scară către cer”, în cadrul căreia, după săvârşirea Vecerniei cu Litia, au fost purtate în jurul bisericii racla în care sunt aşezate fragmentul Sfintei Cruci şi părticele din moaştele mai multor sfinţi, din patrimoniul sfântului lăcaş, precum şi racla cu moaştele Sfântului Luca al Crimeei.
La sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, în mijlocul credincioşilor s-a aflat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Acesta a săvârşit Rânduiala Scoaterii Sfintei Cruci, după tipicul acestei zile, şi Sfânta Liturghie în Altarul de vară al sfântului lăcaş, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După citirea pasajului evanghelic rânduit, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a relatat istoria statornicirii celebrării Înălţării Sfintei Cruci.
„Minunea arătării Sfintei Cruci înaintea bătăliei de la Podul Vulturului l-a făcut pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare să îşi schimbe radical politica faţă de creştini. El s-a apropiat de Biserică şi s-a implicat în viaţa acesteia. Sfânta Elena, din evlavie pentru Sfânta Cruce, pe seama căreia a pus victoria fiului său, a mers în Ţara Sfântă pentru a căuta Crucea Mântuitorului Hristos. Ea a demolat templul păgân construit pe Golgota şi a făcut săpături, în urma cărora a descoperit Sfântul Mormânt şi cele trei cruci, cea pe care a fost răstignit Mântuitorul fiind identificată prin minunea vindecării unei femei şi învierea unui tânăr. Pe acest loc, Sfântul Constantin a construit o biserică închinată Sfântului Mormânt, sfinţită la 13 septembrie 335. Pentru că mulţi dintre credincioşii prezenţi la acest eveniment nu au putut ajunge să cinstească Sfânta Cruce, în ziua următoare, 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălţat-o în amvonul bisericii pentru a fi văzută de mulţimea de creştini. În amintirea acestui eveniment, mai întâi la Ierusalim, apoi în întreg imperiul, a fost instituită sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Tot astăzi sărbătorim un eveniment similar, petrecut în anul 637. Lemnul Sfintei Cruci fusese răpit de regele Cosroe al perşilor în anul 614. După moartea sa, Siroe, fiul său, a încheiat un tratat de alianţă cu Imperiul Bizantin condus la acea vreme de puternicul general Heraclius, care prevedea şi retrocedarea Crucii Mântuitorului. La 14 septembrie 637, mulţi pelerini din toată lumea fiind adunaţi la Ierusalim, episcopul Ierusalimului a ridicat din nou Sfânta Cruce pentru a fi cinstită de aceştia. Aceste două evenimente sărbătorim astăzi, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci”, a spus Preasfinţia Sa.
Totodată, ierarhul a reliefat motivele pentru care Sfânta Cruce este cinstită de către creştini. „Crucea face parte din planul veşnic al lui Dumnezeu, Hristos primind-o de bunăvoie pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Pe Crucea Golgotei, Mântuitorul a luat păcatele umanităţii, pentru a ne elibera de această robie a diavolului şi a morţii. De aceea, creştinii au cinstit de la început Sfânta Cruce, care este reprezentată în picturile din catacombele secolelor al 2-lea şi al 3-lea”, a subliniat ierarhul.
La final, părintele paroh Cristian Trandafir a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea salbei de evenimente dedicate hramului bisericii, precum şi Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul pentru slujire şi cuvântul de învăţătură, dăruindu-i un buchet de flori. De asemenea, Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de apreciere din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, felicitându-i pe toţi cei implicaţi în organizarea sărbătorii parohiei.