În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
PF Părinte Patriarh Daniel a asistat la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Cernica
▲ Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a asistat ieri, 21 octombrie, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Cernica, din judeţul Ilfov ▲ PF Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură explicând principalele învăţături care se desprind din Evanghelia citită, iar la finalul slujbei a anunţat că luna viitoare Bucureştiul va găzdui o procesiune cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur ▲
Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a asistat, ieri, 21 octombrie, la oficierea Sfintei Liturghii la Mănăstirea Cernica, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, PF Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat înţelesurile Evangheliei vindecării demonizaţilor din ţinutul Gherghesenilor, care s-a citit în cadrul slujbei. „Acest demonizat şi înstrăinat devine modul prin care Mântuitorul Îşi arată minunea. Demonii, văzând că Iisus S-a apropiat de cel îndrăcit şi ştiind că este iubitor de oameni şi smerit, milostiv şi bun, i-au cerut să-i lase să intre într-o turmă de porci şi să nu-i trimită în adânc, adică în adâncul iadului. Mântuitorul a acceptat ca aceştia să meargă în turma de porci, ieşind din omul demonizat. Avem în această Evanghelie o mulţime de aspecte. Mulţi se întreabă de ce a îngăduit Mântuitorul ca demonii să iasă din omul demonizat şi să intre în turma de porci, de ce a eliberat un om şi a lăsat să fie înrobiţi şi duşi la pierzarse o mulţime de porci. În primul rând, pentru Mântuitorul Iisus Hristos, sufletul omului, valoarea omului este nesfârşită, este nepreţuită. Nu se poate compara cu nimic din lumea aceasta, nici cu animalele, nici cu obiectele oricât de multe şi de scumpe ar fi ele. Ştim aceasta din învăţătura Mântuitorului, Care spune că «Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul său? Sau ce ar putea da omul în schimb pentru sufletul său?» Mântuitorul preţuieşte pe acest om mai mult decât toate bogăţiile cetăţii Gherghesenilor. Pentru Mântuitorul Iisus Hristos contează fiinţa umană, creată după Chipul lui Dumnezeu Cel Veşnic Viu. De asemenea, se pare că locuitorii ţinutului Gherghesenilor erau prea mult ocupaţi de comerţul cu porci, de câştigul celor materiale şi prea puţin de cele duhovniceşti. Adesea, Dumnezeu, ca să ne facă să ne orientăm spre cele spirituale, permite pagube materiale”, a explicat PF Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de învăţătură.
„L-a făcut un misionar statornic”
În acelaşi cuvânt de învăţătură, PF Părinte Patriarh Daniel a explicat că demonizatul vindecat a devenit din acel moment un mărturisitor şi un misionar. „Cel care era un sălbatic, un violent, un om desfigurat, stătea paşnic lângă Iisus, binefăcătorul, vindecătorul şi mântuitorul său. Şi a stăruit şi a zis: «Ia-Mă cu Tine». A dorit să fie ucenic al lui Iisus, să-L însoţească, pentru că nu a mai simţit apropierea de oameni atât de mare pe cât a fost apropierea lui Dumnezeu-Omul faţă de El. Spre surprinderea tuturor, Mântuitorul nu-l ia cu el. Îi încredinţează o lucrare: «Spune tuturor cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu». Dacă Mântuitorul îl lua pe acest om vindecat, nu-L mai cunoştea foarte multă lume în alte cetăţi, dar fiindcă în ţinutul acela unde a pătimit mult şi a fost violent, îl cunoştea o mulţime de oameni, i-a spus să rămână acolo. L-a făcut un misionar statornic, nu unul călător, care rămâne în locul pătimirii lui, ca să vorbească despre puterea izbăvirii lui de către Hristos-Domnul”, a mai spus PF Părinte Patriarh Daniel. În continuare, PF Părinte Patriarh Daniel a arătat că Dumnezeu doreşte ca fiecare om care este vindecat sau primeşte un dar să mulţumească şi să arate celorlalţi oameni cât de mult bine a făcut Dumnezeu cu el. Apoi, PF Părinte Patriarh Daniel a arătat că fiecare om este chemat la misiunea recunoştinţei faţă de binefacerile primite de la Dumnezeu, mărturisind că acestea au fost primite prin mila lui Dumnezeu.
▲Procesiune cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur
La finalul Sfintei Liturghii, PF Părinte Patriarh Daniel a anunţat că pe 13 noiembrie, când sărbătorim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Patriarhia Română va organiza, în Bucureşti, o procesiune deosebită cu un fragment din moaştele sfântului ierarh, care a fost primit în dar de vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist. Evenimentul se adaugă celorlalte manifestări din acest an, prin care se marchează împlinirea celor 1600 de ani de la trecerea la Domnul a marelui predicator. Apoi PF Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre modul în care este cinstit Sfântul Ioan Gură de Aur anul acesta în Biserica Ortodoxă Română, dar şi în Biserica Ortodoxă din Grecia, după care a evidenţiat frumuseţea mănăstirii Cernica şi bogăţia sa spirituală prin faptul că aici se păstrează moaştele a doi sfinţi importanţi - Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica şi Sfântul Gheorghe, fost stareţ al mănăstirii.