„Pocăința tatălui aduce vindecarea fiului bolnav”

În Duminica a 4-a a Postului Mare, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea vindecării fiului lunatic de către Domnul Iisus Hristos, consemnată la Marcu 9, 17-32, precum și a Sfântului Ioan Scărarul. În cuvântul de învățătură rostit ieri, la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre cultivarea credinței și vindecarea de patimi și neputințe.

În Evanghelia după Sfântul Marcu, la capitolul 9, întâlnim un episod special din timpul activității Domnului Hristos. Ucenicii Săi întâlnesc un copil lunatic demonizat și nu reușesc să îl vindece pe cel chinuit de duhul rău. Tatăl copilului stăpânit de duhul rău face apel la Domnul Hristos, Care îl mustră pe el, dar și pe poporul evreu pentru necredință: „O, ­neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?” (Marcu 9, 19).

„Prin aceste cuvinte, Domnul Iisus Hristos vrea să ne arate, indirect, că demonii au putere asupra oamenilor mai ales când slăbește credința în popor. Cu cât credința slăbește, cu atât duhurile rele au mai multă putere asupra oamenilor, făcându-i să cârtească, să se răzvrătească, să hulească pe Dumnezeu când trec prin suferință, sau mai ales atunci când suferă un copil nevinovat. Cel slab în credință, când suferă, se răzvrătește și hulește pe Dumnezeu în loc să se apropie de El, sau să-i ceară ajutorul. Hristos Domnul, în Evanghelia de astăzi, mustră pe oamenii necredincioși, dar are milă față de cei în suferință”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Mântuitorul Iisus Hristos vindecă pe copilul demonizat și cu scopul de a trezi interesul tatălui acestuia pentru a-și descoperi starea adevărată a sufletului său, pentru a se pocăi și a dobândi o credință mai puternică.

„În prima parte a cuvintelor sale: «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele» (Marcu 9, 24), tatăl copilului bolnav arată că s-a întărit în credință, iar în partea a doua arată că el s-a întărit întru smerenie, recunoscând că la început nu avea credință suficient de tare pentru a dobândi vindecarea fiului său. Vedem în cuvintele tatălui întristat două atitudini complementare din punct de vedere duhovnicesc. Mai întâi, lacrimile arată starea lui de căință, pentru că avea credință puțină sau credință amestecată cu îndoială. Cuvintele «Cred, Doamne!» arată dorința lui de a-și întări credința, iar cuvintele «Ajută necredinţei mele» confirmă încă o dată pocăința unită cu smerenia. El nu a zis «Ajută credinței mele puține», ci, din smerenie, a numit necredință puțina lui credință”, a explicat Patriarhul României.

Biserica a rânduit ca această pericopă din Evanghelia după Sfântul Marcu să fie citită în post deoarece este un timp special de rugăciune intensă și de postire mai multă pentru a ne întări în credință și în lupta împotriva păcatului şi a patimilor egoiste.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul

Duminică a fost pomenit și Sfântul Ioan Scărarul, a cărui lucrare, „Scara virtuților”, prezintă această luptă a creștinului cu păcatul și patimile. „Sfântul Ioan Scărarul a trecut la Domnul în anul 649, trăind deci, în ultima parte a secolului al 6-lea și în prima jumătate a secolului al 7-lea, în părțile Muntelui Sinai, deși era originar din Palestina. Sfântul Ioan Scărarul, numit și Scolasticul, adică cel învățat, a fost un dascăl al rugăciunii, al multelor osteneli, al postului și al pocăinței. Cartea sa, numită «Scara virtuților» sau «Scara paradisului», ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi și să dobândim virtuțile. Smerenia și iubirea sunt virtuțile cele mai mari pe care le descrie în cartea sa. Sfântul Ioan Scărarul este un dascăl al întregii creștinătăți. Cartea sa a fost citită ca un manual de creștere duhovnicească secole de-a rândul în mănăstiri, și astăzi este citită mai ales în perioada Postului Mare”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.