În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Poetul Mihai Eminescu, omagiat în eparhii oltene
Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului și Episcopia Severinului și Strehaiei au organizat luni, 15 iunie, o serie de activităţi cultural-religioase dedicate marcării momentului împlinirii a 131 de ani de la trecerea în veşnicie a marelui nostru poet naţional, Mihai Eminescu.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit, la bustul poetului din faţa Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, slujba Parastasului pentru iertarea păcatelor şi veşnica pomenire a Luceafărului poeziei româneşti. La finalul slujbei, ierarhul a acordat „Crucea Râmnicului”, cea mai înaltă distincție a eparhiei, unor personalități care s-au remarcat în peisajul cultural vâlcean. Evenimentul a fost îmbogăţit cu un recital extraordinar din lirica eminesciană, intitulat „La steaua care-a răsărit…”, susținut de membri din Forumul Cultural al Râmnicului și alți poeți vâlceni. La finalul recitalului, elevii seminariști, dirijați de părintele Siluan-Dumitru Scurtu, au interpretat cântarea „Lumină lină”.
Şi în Episcopia Severinului şi Strehaiei au avut loc cu acest prilej activităţi dedicate poetului Mihai Eminescu. Astfel, cu binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin a fost săvârşită de dimineaţă Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire a poetului.
În aceeaşi zi, la Grădina de vară a Palatului Culturii „Teodor Costescu“, începând cu ora 16:00, a avut loc Festivalul transfrontalier „Porni Luceafărul”, aflat la a VIII-a ediţie, organizat de Consiliul Judeţean Mehedinţi, Primăria Drobeta-Turnu Severin, Centrul cultural „Nichita Stănescu“, Palatul Culturii „Teodor Costescu“, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Fundaţia Culturală „Lumina“. Programul festivalului a cuprins, de asemenea, un colocviu despre „Trecerea în eternitate a lui Mihai Eminescu”, rostiri poetice, lansarea revistei „Hyperion”, decernarea premiilor „Mihai Eminescu“.