Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Popas de slujire la mănăstirea teleormăneană „Sfântul Trifon”
Mănăstirea „Sfântul Trifon” din localitatea Cernetu, județul Teleorman, și-a prăznuit vineri, 17 aprilie, cel de-al doilea hram, închinat sărbătorii Izvorului Tămăduirii. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, iar ulterior a oficiat slujba Aghesmei mici, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Episcopul Alexandriei și Teleormanului a explicat semnificația sărbătorii din Vinerea Luminată, instituită în amintirea unei minuni petrecute în secolul al 5-lea, în apropierea cetății Constantinopolului: „Maica Domnului rămâne, în viața Bisericii, mijlocitoare neîncetată și grabnic-ajutătoare pentru toți cei care se apropie de ea cu credință și dragoste, întărindu-ne în încercările vieții, luminându-ne calea și dăruindu-ne mângâiere sufletească”.
La finalul slujbei, soborul de slujitori, în frunte cu Preasfințitul Părinte Galaction, a ieșit în procesiune în fața bisericii Mănăstirii „Sfântul Trifon”, unde a fost oficiată slujba Aghesmei mici. La final, ierarhul i-a binecuvântat pe credincioși prin stropirea cu apă sfințită.



.jpg)
