În Duminica Ortodoxiei, 1 martie, IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, împreună cu
Popasuri de rugăciune și de evidențiere a cinstirii sfintelor icoane
Ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au slujit în prima duminică din Postul Mare, 1 martie, la catedrale eparhiale, la biserici de mănăstire și de parohie, binecuvântându‑i pe credincioși și încurajându‑i pe calea postului. În această zi, s‑a citit Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei și s‑a început colecta filantropică pentru Fondul Central Misionar.
Numeroși credincioși, elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” și studenți ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala istorică din Târgoviște de IPS Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal. Din sobor au făcut parte: pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, vicar eparhial; pr. prof. dr. Marian Vîlciu, prorector al Universității „Valahia”, și pr. prof. Alin Marian Pleșa, directorul seminarului teologic. În predică, ierarhul a subliniat că adevărul credinței a fost și rămâne păstrat de Biserica Ortodoxă, iar Duminica Ortodoxiei reprezintă triumful dreptei credințe asupra tuturor ereziilor, confuziilor doctrinare și rătăcirilor care au încercat să umbrească adevărul revelat de‑a lungul istoriei, ne‑a transmis Biroul de presă al Eparhiei Târgoviștei.
Constanța
La Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” din județul Constanța, sărbătoarea hramului a continuat și duminică, când obștea monahală a primit binecuvântarea IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a vorbit despre viața Sfinților Ioan Casian și Gherman din Dobrogea.
Argeș
IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a vizitat Schitul „Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului” și „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, din satul Oești‑Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș. Cu această ocazie, a oficiat Sfânta Liturghie în noua biserică, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Buzău
Credincioșii buzoieni s‑au reunit în rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din municipiu. Au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corala „Pr. Antofie Radu” a lăcașului. În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop Ciprian a subliniat că prima duminică a Postului Sfintelor Paști este consacrată biruinței dreptei credințe asupra tuturor ereziilor și reprezintă o chemare statornică la mărturisirea adevărului mântuitor revelat de Dumnezeu și păstrat nealterat în Biserica Ortodoxă. Credincioasele prezente la slujbă au primit bomboane, pregătite de Ceainăria culturală din Buzău și așezate în cutiuțe cu șnur de mărțișor, ne‑a transmis pr. Dragoș Olteanu.
Ialomița
PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală din Slobozia, județul Ialomița, conform sfesc.ro. Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de părintele profesor Alexandru Daniel Vasile, i‑a încântat pe cei prezenți cu cântări liturgice solemne, potrivite momentului de sărbătoare.
Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația profundă a Duminicii Ortodoxiei, arătând că această zi reprezintă biruința adevăratei credințe și mărturisirea iubirii lui Dumnezeu față de oameni. După citirea Pastoralei Sfântului Sinod, s‑a făcut colecta pentru Fondul Central Misionar, strângându‑se suma de 2.066 de lei.
Teleorman
PS Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, s‑a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Pantocrator din Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mare, împreună cu un sobor din care au făcut parte părintele arhim. Serafim Baciu, vicar administrativ; părintele arhim. Sebastian Serdaru, starețul obştii monahale; părintele Dragoș‑Ciprian Vîrșescu, consilier eparhial, precum și alți clerici. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa l‑a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Sava Bălan, viețuitor al mănăstirii, și întru diacon pe teologul Marian Știrbei, coordonatorul Grupului psaltic „Pantocrator”. La final, ierarhul a sfințit icoanele pregătite de către așezământul monahal cu ocazia Duminicii Ortodoxiei, fiind împărțite apoi credincioșilor prezenți. Ca în fiecare an, aceștia au putut participa și la procesiunea organizată în jurul bisericii.
Giurgiu
PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna Vărăști, Protopopiatul Hotarele, județul Giurgiu. Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor a fost așezată spre închinare Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, de la biserica din Letca Nouă. Ierarhul l‑a felicitat pe părintele protopop Robertino-Aristide Oprea, parohul bisericii, pentru activitatea pastoral‑misionară desfășurată și i‑a oferit mai multe daruri. La final, părintele paroh i‑a mulțumit chiriarhului pentru binecuvântare și pentru daruri și i‑a dăruit o frumoasă icoană veche. Credincioșii prezenți au fost binecuvântați și au primit iconițe și publicații ortodoxe.
Tulcea
La Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Tulcea, Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Laudamus” a catedralei. După Sfânta Liturghie a avut loc tradiționala procesiune în Duminica Ortodoxiei în jurul Catedralei Episcopale. Credincioșii, copii, tineri și adulți, au purtat în mâini icoanele sfinților ocrotitori. În fața lăcașului, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat importanța cinstirii sfintelor icoane în viața creștinului contemporan, arătând că icoana nu este doar obiect de cult, ci fereastră spre Împărăția lui Dumnezeu și mărturie a realității întrupării Domnului Hristos, ne‑a transmis pr. Felix Neculai, consilier eparhial.



.jpg)
