Preotul Grigorie Popescu-Breasta

Preotul Grigorie Popescu-Breasta a fost un slujitor de seamă al altarului şi un erudit profesor oltean. Prin activitatea sa de la Biserica "Madona Dudu" şi de la alte biserici, prin munca depusă ca director şi profesor la Seminarul Teologic "Sfântul Grigorie Decapolitul", pr. Popescu-Breasta face parte din personalităţile care cinstesc meleagurile oltene.

S-a născut la 20 iulie 1875 la Breasta, judeţul Dolj, într-o familie de preoţi, şi a încetat din viaţă la 10 martie 1955, la Craiova. Satul său natal îi va primi numele, în semn de respect şi aducere aminte a locurilor în care s-a născut. A urmat studiile primare la Şcoala "Tudor Vladimirescu" şi primele clase gimnaziale la Colegiul "Carol I" din Craiova. A absolvit Seminarul "Veniamin Costache" din Iaşi (1898), Facultatea de Teologie din Bucureşti (1902), Seminarul Pedagogic şi Universitar (1909), completându-şi studiile în Germania (1909-1910). A obţinut şi licenţa în Drept, dovedind un interes special pentru activitate intelectuală.

Predicator şi profesor

A fost profesor la Râmnicu-Vâlcea, funcţionar al Administraţiei Casei Bisericii şi Ministerului Instrucţiunii. A slujit ca preot la Biserica "Sfântul Ilie" din Craiova şi a predat disciplinele religie şi limba română la colegiile "Carol I" şi "Fraţii Buzeşti", până când episcopul Ghenadie l-a numit revizor eparhial. "Niciodată n-a fost într-o eparhie un preot mai bine pregătit, mai competent şi mai autoritar ca preotul Breasta pe lângă ierarhii săi" (pr. Elefterie D. Marinescu, "Preoţi craioveni de ieri", p. 53). Printre numeroasele activităţi culturale pe care le-a desfăşurat, a redactat şi revista "Luminătorul".

A fost predicator al Olteniei din partea Bisericii "Madona Dudu" (1910). S-a ocupat de organizarea Congresului Studenţilor de la Craiova şi de activităţile prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la separarea Basarabiei de ţară.

A ascuns capul lui Mihai Viteazul sub altar

În 1916, în timpul Primului Război Mondial, se refugiază la Iaşi. Între 8 august 1917 şi 3 aprilie 1918, din ordinul ministrului I. Gh. Duca, a ţinut ascuns capul lui Mihai Viteazul sub masa altarului de la Kerson, Crimeea. Cu preţul vieţii sale a propovăduit neîncetat învăţătura Bisericii şi a salvat peste 1.800 de români de la execuţie.

În 1918 a înfiinţat filiala Societăţii Ortodoxe Naţionale Române din Craiova, fiind şi membru fondator al Institutului de Arte grafice "Ramuri". A făcut parte din Comitetul de organizare a Şcolii Secundare Ortodoxe de Fete şi din Societatea "Prietenii Ştiinţei".

A fost inspector general al seminariilor şi învăţământului religios din ţară (1919) şi a adus o contribuţie însemnată la înfrumuseţarea Bisericii "Madona Dudu" din Craiova, acolo unde a activat ca preot până în 1940. A obţinut medalia "Răsplata muncii pentru Biserică", clasa I (1909). A fost senator de Dolj, perioadă în care, împreună cu episcopul Vartolomeu, a pus bazele Seminarului Teologic "Sfântului Grigorie Decapolitul" care a funcţionat între anii 1922 şi 1931.

Cărturar şi publicist de seamă

Din vasta sa operă cărturărească se numără numeroase publicaţii care au rămas o zestre pentru posteritate. Dintre acestea se remarcă în mod deosebit "Viaţa şi activitatea Sf. Barbara" (1902), "Veniamin Costache" (1910), "Învăţământul religios din şcolile din Germania" (1912), "Explicarea Evangheliilor" (1912), "Către preoţimea craioveană" (1912), "Lacrimi de pribegie" (1919), "Învăţământul religios", "Principii şi norme metodice" (1921), "Predici şi cuvântări ocazionale" (1914 şi 1922) ş.a. (cf. Dicţionarul personalităţilor doljene, pp. 171-172).

În cartea sa "Predici şi cuvântări ocazionale", preotul Popescu-Breasta se dezvăluie ca un cărturar de o înaltă ţinută academică. Sunt adunate diferite predici rostite la cele mai importante sărbători şi evenimente bisericeşti: Naşterea Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfinţii Trei Ierarhi, Miercurea Patimilor, Vinerea Patimilor, Sfintele Paşti, Izvorul Tămăduirii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfântul Ilie, Adormirea Maicii Domnului, la instalarea unui preot, a unui episcop, la cununie, la parastasul poetului Eminescu ş.a. Se găsesc şi diferite cuvântări ocazionale cu prilejul centenarului răpirii Basarabiei ori cu ocazia conferinţei profesorilor din judeţul Dolj. În paginile introductive, autorul prezintă îndemnul pe care l-a urmat în scrierea acestei cărţi: "Una dintre obligaţiunile cele mai de căpetenie ale preoţimei este vestirea cuvântului divin, învăţarea şi luminarea drept-credinciosului popor. Nimic nu înrâureşte mai puternic şi nu dispune spre pietate şi fapte bune ca şi cuvântul autoritar spus atunci când trebuie. El e arma cea mai puternică cu care se cucereşte inimile, să lumineze minţile şi să dispune voinţa spre cele bune şi de folos tuturor şi întru toate. Istoria Bisericii creştine e mărturie neîndoioasă de efectele minunate produse de cuvântul autoritar al servitorilor Bisericii din diferite timpuri" (p. 3).

În lucrarea "Două cuvântări", publicată în anul 1928, vrednicul cleric publică două predici rostite din amvonul Bisericii "Madona Dudu" din Craiova: "Cuvântare rostită cu prilejul punerei pietrei fundamentale a sfântului lăcaş a Bisericii Maica Domnului dela Dud" şi "Cuvântare rostită cu prilejul hramului Sf. Episcopii a Râmnicului Noul Severin, în ziua de 6 Decembrie 1928". Îndemnul de a publica aceste lucrări a venit din partea episcopului Vartolomeu al Râmnicului Noului Severin.

Pr. Popescu-Breasta a publicat şi "Anuarul Seminarului Teologic "Sf. Grigorie Decapolitul" din Craiova pe anii 1922-1926", în calitate de director al acestei instituţii de învăţământ. După ce apreciază contribuţia pe care episcopul Vatolomeu a avut-o la buna orânduire a treburilor bisericeşti în cadrul eparhiei, prin crearea societăţii clericale "Renaşterea", autorul subliniază realizările seminarului în primii ani de existenţă: "Cartea de faţă reprezintă felul cum a început această şcoală, mersul ei progresiv în cei patru ani de existenţă şi rezultatele la care a ajuns. Expunerea făcută va avea darul să convingă pe cititor dacă experienţa făcută cu acest seminar indică o nouă orientare de care trebue să se ţină seamă într-o viitoare reorganizare a seminariilor teologice din ţara noastră. Întrucât mă priveşte personal, am conştiinţa împăcată că am făcut tot ce omeneşte mi-a stat în putinţă spre a putea traduce în fapt gândul curat şi înalt al Prea Sfinţitului Stăpân şi Episcop al acestei de Dumnezeu păzite Eparhii D.D. Vatolomeu" (pp. 1-2).

"Frumos la chip, înalt, voinic…"

Într-o frumoasă prezentare, pr. Elefterie D. Marinescu schiţează portretul preotului Gr. Popescu-Breasta, evidenţiind principalele trăsături fizice şi morale: "Frumos la chip, înalt, voinic, voios şi bun la suflet, mai bun decât a fost cunoscut, cu privire caldă şi ageră, solemn la înfăţişare şi cu prezenţă în totul, mândru cum zice românul când vede un om frumos, preotul Grigorie Popescu-Breasta răsare în Eparhia Râmnicului-Noului Severin ca un soare de primăvară, nădejdea clerului bătrân, acum încă în putere, nădejdea Bisericii".