Primul volum dintr-o colecţie îndelung aşteptată: „Stareţul Ambrozie de la Optina“

Mănăstirea Optina sau Pustia Optinei (Optinakaya Pustyn) ocupă un loc aparte în istoria vetrelor de duhovnicie ale Bisericii Ortodoxe. Acest fapt a fost consfinţit în 1996, când Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat 14 stareţi care se nevoiseră în Mănăstirea Optina. Evenimentul a oficializat ceea ce evlavia credincioşilor statuase de aproape un secol: locul stareţilor Optinei era în calendarul Sfinţilor Bisericii dreptmăritoare. S-a mai hotărât ca 11 octombrie să fie data de prăznuire obştească a acestora.

Cunoscând dragostea credincioşilor români faţă de stareţii Optinei, Editura Doxologia întâmpină primăvara anului 2010 cu un proiect de anvergură - publicarea unei impresionante colecţii de 14 volume, intitulată "Cuvioşi stareţi de la Optina". Ineditul acestei iniţiative constă în publicarea integrală a vieţilor celor 14 mari stareţi din Pustia Optinei, acest demers fiind unic pe piaţa de carte creştină din România şi poate fi comparat cu editarea de către Mănăstirea Sihăstria a binecunoscutei de acum colecţii "Vieţile Sfinţilor". Colecţia dedicată stareţilor de la Optina este cu atât mai importantă pentru spaţiul cultural românesc, în condiţiile în care renaşterea duhovnicească a Rusiei secolelor XVIII-XIX nu ar fi fost posibilă fără lucrarea providenţială în Moldova a Sfântului Paisie de la Mănăstirea Neamţ (1722-1794). Traducerile sale în slavonă şi numeroşii săi ucenici care au împânzit întreaga Rusie, împământenind şi acolo învăţăturile paisiene, au dus la apariţia unui curent duhovnicesc restaurator al vechii tradiţii monahale ruseşti.

Primul volum este dedicat celui mai renumit dintre stareţii Optinei: Sfântul Ambrozie (1812-1891), cel care a fost nu doar o remarcabilă personalitate duhovnicească, ci şi un reper moral autentic pentru intelectualii Rusiei din vremea sa. Deşi era păstorul celei mai importante mănăstiri din Rusia, Sfântul Ambrozie s-a nevoit întreaga sa viaţă într-o chilie smerită, aceeaşi chilie în care i-a primit şi pe Dostoievski, Soloviov, Leontiev sau Tolstoi. Atât de desăvârşită i-a fost nevoinţa, încât a fost învrednicit de Dumnezeu cu diverse harisme prin care a tămăduit duhovniceşte şi trupeşte numeroşi credincioşi ce doreau să se adape din izvorul sfinţeniei sale.

Sfaturile lui au fost consemnate de fiii săi duhovniceşti şi, astfel, Sfântul stareţ Ambrozie ne vorbeşte peste veacuri despre cum poate omul modern să-şi agonisească mântuirea. Ne vorbeşte despre probleme care acum sunt la ordinea zilei, precum: angoasa, incertitudinea, frica pentru ziua de mâine. Ar trebui ca cel doborât de grijile societăţii de consum să ia aminte la poveţele Stareţului: "Crucea dată este greu de dus, dar mai bine este ca în simplitatea inimii să te încredinţezi voii lui Dumnezeu". "Pentru mireni (creştinii din lume), rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări - iubirea de sine." "Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre." "Neliniştea sufletească este simptomul mândriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului."

Citind cartea "Stareţul Ambrozie de la Optina", vedem cum un suflet care se afla în pustia lumii cea nepăsătoare la poruncile Bisericii lui Hristos a înţeles că înţelepciunea şi prietenia lumii înseamnă vrăjmăşie faţă de Dumnezeu (Iacov, 4) şi că adevărata agoniseală a minţii este rugăciunea neîncetată ocrotită de înţelepciunea duhovnicească, iar "înţelepciunea duhovnicească se câştigă prin smerenie, frica de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri".