Prinos adus „Românului Sfânt din Țara Sfântă” în Capitală

La Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, unul dintre cei mai mari nevoitori români ai secolului trecut, Cuviosul Ioan Iacob de la Neamț, a fost cinstit vineri, 5 august, în chip deosebit. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară din apropierea lăcașului de închinare de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Numeroșii credincioși prezenți au avut bucuria de a se închina la un fragment din cinstitele sale moaște, alături de care s-a aflat epitrahilul pe care sfântul l-a purtat în timpul vieții, acestea fiind aduse joi seară, 4 august, de la paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale. După ce racla a fost așezată spre închinare, un sobor de slujitori ai lăcașului de rugăciune a săvârșit în cinstea sfântului slujba Vecerniei unită cu Litia, cuvântul de învățătură fiind rostit de părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal.

Vineri, 5 august, în mijlocul credincioșilor și pelerinilor sosiți la Paraclisul Catedralei Naționale s-a aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, care a săvârșit Sfânta Liturghie. Din soborul de preoți și diaconi care s-au rugat alături de ierarh au făcut parte părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, părintele Ioan Dragomir, consilier patriarhal, precum și alți slujitori.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a reliefat anumite aspecte din viaţa şi nevoinţa marelui sihastru român care și-a petrecut ultimii ani pământești în pustiul Hozevei din Ţara Sfântă: „În această zi, pentru Biserica Ortodoxă Română, pentru Patriarhia Ierusalimului, dar și pentru creștinătatea răsăriteană în general este o sărbătoare deosebită, întrucât facem pomenirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit. Este un sfânt care a trăit în epoca modernă, fiind contemporan cu cei mai vârstnici dintre noi. El a strălucit pe cerul Bisericii Ortodoxe, odrăslind de pe plaiurile noastre românești”.

Ierarhul a relatat, în continuare, întreaga viață a cuviosului, evidențiind greutățile pe care acesta le-a întâmpinat încă de la cea mai fragedă vârstă, când a rămas orfan. Preasfinția Sa a amintit cum, în fiecare perioadă a vieții sale, Sfântul Ioan Iacob a întâmpinat numeroase dificultăți, însă a trecut prin acestea având credință statornică și dragoste de Dumnezeu. Ierarhul a vorbit mai ales despre nevoința sfântului din ultimii opt ani de viață, pe care i-a petrecut în peștera „Sfânta Ana” de lângă Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul” din Țara Sfântă: „Deasupra mănăstirii se află peștera în care a stat retras vreme de trei ani și jumătate marele profet Ilie, care a fost hrănit cu pâine și carne de corbi, în timpul secetei din vremea regelui Ahab. În aceeași peșteră s-a retras și Dreptul Ioachim, tatăl Maicii Domnului, pentru a se ruga ca Dumnezeu să îi dăruiască un copil. Peștera «Sfânta Ana», în care a locuit și s-a nevoit Sfântul Ioan Iacob în condiții de o asprime extraordinară, este cea în care chiar mama Maicii Domnului s-a rugat. Cuviosul a avut privilegiul să trăiască într-un loc atât de plin de sfințenie, care a împlinit dorul și chemarea lui de a se ruga neîncetat, de a medita și a cerceta cuvântul Scripturii și al învățăturii Sfinților Părinți. În toată această perioadă, în scurta sa viață, a cules textele care i s-au părut a fi cele mai frumoase din scrierile și cugetările marilor Părinți ai Bisericii și marilor pustnici care, prin trăirea lor, au înfrumusețat și au dat viață pustiului, care este icoană a morții, pentru că pustiul este incompatibil cu viața”.

Preasfinția Sa a arătat felul în care viața cuviosului poate avea un impact asupra propriei noastre creșteri duhovnicești: „Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț are o semnificație deosebită pentru noi, cei de astăzi. El a trăit în secolul al 20-lea, într-un timp în care energia nucleară era cunoscută, în care lumea se pregătea să plece în cosmos și să pășească pe Lună. Cu toate acestea, sfântul, încă din copilărie, dorindu-L pe Dumnezeu, cultivând rugăciunea și nevoindu-se, căutând pacea și sfințenia fără de care nimeni nu Îl poate vedea pe Domnul, cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, și-a sfințit viața. A murit la 47 de ani, când cei mai mulți dintre noi nici nu ne gândim la Dumnezeu, la moarte sau la îndreptarea greșelilor pe care le-am făcut. La această vârstă, Sfântul Ioan Iacob parcursese un lung drum al pocăinței, al lacrimilor, al rugăciunii și al meditației la cuvântul lui Dumnezeu, care este duh și viață. De aceea, pomenirea lui este o încurajare pentru noi, pentru că nici modernitatea, nici tehnologia, nici viața cotidiană zbuciumată nu sunt scuze de a nu ne ocupa și de creșterea noastră duhovnicească”.