În ziua de 3 mai 2026, Mănăstirea Lainici l-a prăznuit pe ocrotitorul său spiritual, pe Sfântul Cuvios Irodion. Această dată este consacrată cinstirii sfântului în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ca urm
Priveghere la Mănăstirea Durău, în ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Mavra
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat slujba Privegherii la Mănăstirea Durău, în ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din zona Neamțului.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul de la Roman a oferit o posibilă explicație privind semnificația numelui Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău, căreia, mâine, i se va face proclamarea locală a canonizării:
„El vine însă de la Mamvri (Mamre), locul unde Dumnezeu a fost ospătat de către Patriarhul Avraam. În Țara Sfântă există acest loc unde Avraam a primit, sub chipul celor trei îngeri, pe Dumnezeu și a fost binecuvântat pentru că a avut inimă largă și primitoare. Cred că Sfânta Mavra se aseamănă, din acest punct de vedere, cu Patriarhul Avraam, pentru că inima ei a fost largă, iar Dumnezeu S-a sălășluit în sufletul ei.”
În continuare, ierarhul a subliniat dimensiunea duhovnicească a vieții Cuvioasei:
„Ea era asemănată, în povestirile călugărilor de odinioară, cu o căprioară a Ceahlăului, pentru că avea o subțirime duhovnicească aleasă. Precum căprioara caută luminișurile și poienile unde își găsește hrana, tot așa Cuvioasa Mavra a căutat poienile cele duhovnicești. Harul lui Dumnezeu a înveșmântat-o, încât viața ei a fost o zi de Paști neîntreruptă.”
De asemenea, Preasfinția Sa a evidențiat legătura dintre sfinți și credincioși în viața Bisericii:
„Dumnezeu Se odihnește întru sfinții Săi și îi binecuvintează pe toți cei care îi cinstesc cu inimă plină de bucurie și lumină. Sfânta Mavra a transformat cărările Ceahlăului într-o casă a lui Dumnezeu, într-un loc al prezenței Sale. Să ne învrednicească Domnul ca și sufletele noastre să devină locașuri ale harului Său.”
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Mavra de pe Ceahlău are loc luni, 4 mai, la Mănăstirea Durău.
Canonizarea Sfintei Mavra de pe Ceahlău, împreună cu alte 15 femei cu viață sfântă, a fost aprobată în ședința Sfântului Sinod din 1 iulie 2025, iar proclamarea generală a canonizării a avut loc în data de 6 februarie, la Catedrala Patriarhală. Data de pomenire a Sfintei este 4 mai.



.jpg)
