Priveghind la căpătâiul Sfintei

La Iaşi, efervescenţa de peste zi şi multul zgomot se sting uşor-uşor, odată cu lăsarea nopţii. Pentru unii a sosit vremea somnului; pentru alţii, a privegherii. Gândurile se-adună-n rugăciunea fierbinte. Paşii molcomi înaintează sprijiniţi de tăria credinţei şi de bunătatea celor de aproape. Răcoarea nopţii alungă orice moleşeală şi încet-încet ne apropiem de zidul pe care pelerinii l-au umplut de lumina lumânărilor. Auzim psalmii Utreniei şi cu lumânările aprinse în mâini ne simţim ca în biserică. Încă puţin şi iată, am ajuns la căpătâiul Ei, dându-i sărutarea de mulţumire şi recunoştinţă, ca un umil dar al nostru de ziua sa.

„Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul Cel Sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea, şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. (...) De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu. Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit Dreapta Ta.“

În răcoarea nopţii şi-n miros de busuioc, păşim spre intrarea în Catedrala Mitropolitană pentru a statornici în inimă binecuvântarea primită cu puţin timp înainte. În urma noastră, alţi şi alţi pelerini o îmbrăţişează cu sufletul pe Sfânta Parascheva, urmându-ne. E ceas de priveghere, iar Sfinţii Părinţi au scris că aceasta este calea pe care merg toate virtuţile. Dincolo de această denumire a sfintei slujbe, privegherea înseamnă trezvie sau atenţie la tine însuţi, atenţie la ce gândeşti, la ceea ce spui, la ceea ce faci.

„Cine priveghează cu ochii să privegheze şi cu inima“

Tăcerea şi liniştea sunt condiţii esenţiale ale privegherii, iar aceasta întotdeauna va trebui însoţită de rugăciune. „Cine-şi petrece vremea privegherii în vorbe deşarte, acela ar face mai bine dacă ar petrece-o dormind“, scria avva Isaia Pustnicul.

„Cine priveghează cu ochii să privegheze şi cu inima. Cine se roagă cu duhul să se roage şi cu mintea, fiindcă este cu totul nefolositor a priveghea cu ochii, în timp ce sufletul doarme“, spunea ucenicilor săi Sfântul Niceta de Remesiana.

Ce-nseamnă oare a priveghea cu adevărat? Sfinţii Părinţi dau câteva sfaturi celui care doreşte să se apropie de Domnul prin priveghere:

Să păstrezi o tăcere adâncă a inimii, o linişte din partea oricărui gând, în rugăciune;

Să-ţi supraveghezi imaginaţia;

Să chemi cu smerenie neîncetat pe Domnul Iisus Hristos în ajutor;

Să-ţi aminteşti neîncetat de moarte.

Aşadar, a priveghea înseamnă a-i imita pe îngeri prin rugăciune şi trezvie, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu şi pentru a-I simţi dragostea. A priveghea înseamnă a fi pregătit în orice clipă a te înfăţişa în faţa Domnului. A priveghea înseamnă a-ţi depăşi firea, a-ţi cunoaşte neputinţele şi a le birui, prin mila Lui şi prin voinţa noastră. A priveghea e un  exerciţiu al veşniciei alături de Dumnezeu şi de sfinţii Săi. În miez de noapte, la căpătâiul Sfintei Parascheva, ne rugăm să primim putere, sănătate, înţelepciune şi, mai presus de orice, dragostea de Dumnezeu.