Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Raclă nouă pentru Mănăstirea Negru Vodă sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit miercuri, 28 septembrie 2022, în Salonul Sfinților Români din Reședința Patriarhală, o raclă nouă pentru Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, județul Argeș. Confecționată la Atelierele Patriarhiei Române, racla va adăposti cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Sfintele moaște fac parte din tezaurul sacru al Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung Muscel, fiind adăpostite până acum, vreme îndelungată, într-o raclă de lemn. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, obștea așezământului monahal a făcut demersurile pentru realizarea unei noi racle, ce a fost sfințită în această zi de Patriarhul României. La slujba de sfințire au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic; Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator al Atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române; și părintele protosinghel Ieronim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Negru Vodă.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei de sfințire, Preafericirea Sa a explicat importanța cinstirii sfinților în moduri diferite: „Am trăit un moment de mare binecuvântare și bucurie prin sfințirea acestei noi racle, confecționată la Atelierele Patriarhiei Române, una dintre cele mai mari și mai frumoase racle ale Sfinților Români. Această inițiativă a Mănăstirii Negru Vodă este una lăudabilă, pentru că noi îi cinstim pe sfinți atât prin urmarea faptelor lor, cât și prin modul în care păstrăm sfintele lor moaște și aducem lui Dumnezeu rugăciuni de mulțumire și de cerere pentru mântuire și pentru ajutor în viață. Noua raclă înfățișează scene din viața acestui mare sfânt. Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel a viețuit în a doua parte a secolului al 16-lea și în prima parte a secolului următor. A fost contemporan cu Mihai Viteazul și cu Matei Basarab, care uneori l-au consultat, cerându-i sfatul, binecuvântarea și rugăciunea, când țara se afla în momente dificile”.
În continuare, Părintele Patriarh a prezentat câteva repere importante din viața sfântului, evidențiind nevoința sa deosebită și, totodată, darurile duhovnicești cu care Dumnezeu l-a învrednicit. „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților pe acest mare nevoitor, postitor și rugător în iunie 2009. Proclamarea locală a canonizării s-a făcut la Curtea de Argeș, în septembrie 2009, odată cu ridicarea Episcopiei Argeșului la rang de Arhiepiscopie. Astfel, Sfântul Sinod a confirmat sfințenia acestui cuvios. Sfântul Sinod proclamă sfințenia, nu o dăruiește. Duhul Sfânt o dăruiește celor nevoitori. Biserica face cunoscută sfințenia, pe baza evlaviei credincioșilor”, a adăugat Preafericirea Sa.
La final, Patriarhul României i-a acordat părintelui protosinghel Ieronim Gheorghiță, starețul așezământului monahal, Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit”.