Recenzie: Sensul vieţii şi al suferinţei

Talmudul spune că atunci când cel drept îl asupreşte pe cel nelegiuit, Dumnezeu ia apărarea celui nelegiuit, fiindcă dreptul îşi pierde calitatea de plăcut lui Dumnezeu atunci când se ridică, fie şi doar cu mintea, împotriva aproapelui său. Dar ce se întâmplă când cel drept este ispitit de deznădejde în faţa nelegiuirii tot mai crescânde şi aparent biruitoare? Îi este îngăduit celui care îşi trăieşte viaţa după poruncile lui Dumnezeu să se pogoare cu sufletul în "întunericul şi în umbra morţii" spirituale? Problema sensului vieţii atunci când dreptatea lui Dumnezeu pare să lipsească din lume devine mult mai sfâşietoare pentru cel care cunoaşte legea Domnului decât pentru cel ale cărui căi sunt departe de Viaţă.

Cartea "Sensul vieţii şi al suferinţei. Comentariu la Ecclesiast şi Iov", scrisă de părintele profesor Petre Semen şi publicată anul acesta la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, încearcă să răspundă acestor întrebări născute din angoasa vieţii trăită în războiul nevăzut, într-un mod inedit: prin analiza a două dintre cele mai profunde creaţii veterotestamentare, Ecclesiastul şi Cartea Iov. Cartea pare a fi structurată pe trei concepte-cheie: dreptatea omului născut sub păcatul lui Adam, deşertăciunea şi suferinţa. Ceea ce îi uneşte pe autorii celor două cărţi este statutul lor de oameni drepţi înaintea semenilor şi a lui Dumnezeu. Deşertăciunea este duşmanul lor comun: pentru Ecclesiast, problema deşertăciunii vieţii, iar pentru Iov, aparenta deşertăciune a suferinţei, a lipsei de sens a acesteia. Suferinţa este catalizatorul cugetărilor lor. Suferinţa cea mai grea a dreptului pus la grea încercare nu se limitează la cea fizică. Ecclesiastul suferă în faţa propagării nelegiuirii oamenilor. Pesimismul declarat al autorului decurge, printre altele, din suferinţa cauzată de nesiguranţa vieţii omului, la care se adaugă şi lipsa evidentă a semnelor sancţiunii divine pentru multele nelegiuiri comise de cei răi, ca şi inevitabila şi dureroasa realitate a morţii. Tema suferinţei la Iov este uşor diferită. Pe Iov îl intrigă nu atât durerea trupului covârşit de neputinţe şi bolile aduse de "dezbinător", ci faptul că a fost, aparent, părăsit de Dumnezeu. Însă în Cartea Iov se evidenţiază o logică diferită de cea pe care este axat Ecclesiastul, o logică numită de părintele Semen a paradoxului divin, total diferită de logica umană: "experienţa lui Iov se poate reitera cu fiecare om în parte. Numai că educarea prin mijloace coercitive nu poate avea valenţe universale. Chiar dacă, într-adevăr, nimeni nu iese din suferinţă aşa cum a intrat, totuşi suferinţa pe unii îi topeşte, iar pe alţii îi împietreşte definitiv, încât ea devine un adevărat examen pe care îl poţi trece sau nu..." (p. 105). Pe lângă tema majoră, aceea de a dezlega, cu slabele mijloace omeneşti, problema suferinţei, autorul lui Iov a vrut să ofere un minunat exemplu de răbdare în suferinţă, dar nu în ultimul rând, "să combată dorinţa dintotdeauna nesăbuită a minţii omeneşti de a scruta planurile providenţei divine".

Citind cartea părintelui profesor Semen, "Sensul vieţii şi al suferinţei. Comentariu la Ecclesiast şi Iov", înţelegem că sensul vieţii şi al suferinţei este cel de a-L descoperi pe Dumnezeu (aşa cum o arată, de altfel, mărturiile celor mulţi care s-au convertit în închisoare, pe câmpul de luptă, în boală sau în timpuri de prigoană). Suferinţa poate fi trăită de om spre propriul folos duhovnicesc, ea devenind un itinerar care îi aduce adevărata maturitate spirituală. Chiar dacă nu este dorită, ea trebuie acceptată cu resemnare fiindcă este un prilej de înaintare în comuniunea cu Dumnezeu.