Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri „Recunoștința este firescul demnității omului”

„Recunoștința este firescul demnității omului”

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Emilian Apostolescu - 16 Ian, 2022

În Duminica a 29-a după Rusalii, 16 ianuarie 2022, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a subliniat faptul că esența pasajului evanghelic rânduit (Luca 17, 12-19) constă în înțelegerea recunoștinței drept firesc al demnității umane.

În cuvântul său de învățătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat sensurile duhovnicești ale Evangheliei duminicale care relatează minunea Vindecării celor zece leproși de către Mântuitorul Iisus Hristos: „Evanghelia a 29-a după Rusalii ne arată modul în care oamenii se comportă față de Dumnezeu și față de semeni când primesc o binefacere. Unii arată recunoștință față de Dumnezeu și de semenii prin care Acesta i-a ajutat, iar alții uită repede binefacerile primite, nu Îl slăvesc pe Dumnezeu și nu mulțu­mesc celor prin care El i-a ajutat să se vindece sau să depășească o situație dificilă. În această Evanghelie, Mântuitorul arată deodată multă smerenie și multă iubire milostivă, smerenia Sa izvorând din faptul că El respectă Legea lui Moise, pe care nu a venit să o strice, ci a împlinit-o și a plinit-o, adică a pus-o în practică și a desăvârșit-o”.

În continuare, Patriarhul României a subliniat faptul că trimiterea celor zece leproși pentru a se arăta preoților reprezintă respectarea întocmai a Legii de către Mântuitorul, întrucât aceștia din urmă, potrivit Cărții Leviticului, erau abilitați să constate atât îmbolnăvirea, cât și vindecarea cuiva de boala leprei, caz în care persoana vindecată putea fi reintegrată în comunitate. Preafericirea Sa a vorbit și despre suferința îndurată de leproși care, pe lângă severitatea bolii, sufereau și din pricina singu­rătății și a izolării față de comunitate.

„Domnul a avut milă de cei zece leproși, dar nu i-a vindecat imediat, după cum făcuse altădată, cu un alt lepros, ci, din smerenie, i-a trimis la preoți pentru a împlini Legea. În același timp, iubirea Sa milostivă față de cei bolnavi s-a manifestat prin faptul că, pe când ei mergeau să se arate preoților, El i-a vindecat cu puterea Lui dumnezeiască, milostivă și vindecătoare. Cu toții au constatat acest fapt, însă din cei zece leproși vindecați, numai unul s-a întors îndată să slăvească pe Dumnezeu cu glas mare și să mulțumească lui Iisus, Omului prin care Dumnezeu a lucrat vindecarea lui. Sfânta Evanghelie ne spune că, îndată ce s-a apropiat de Iisus, a căzut cu fața la pământ, lângă picioarele Sale, și I-a mulțumit. Acest gest de recunoștință a fost unul de o profundă smerenie”, a afirmat Întâistătătorul Bisericii noastre.

Preafericirea Sa a explicat în continuare faptul că bolnavul vindecat nu era evreu, ci samarinean, făcând parte dintr-un neam considerat inferior fiilor lui Israel. Din acest motiv, samarinenii erau disprețuiți și evitați, însă marginalizarea cu care cel vindecat era obișnuit s-a oglindit în răbdarea și smerenia sa, care, la rândul ei, a cultivat în el recunoștința.

„Când Iisus vede că din zece numai unul a venit să mulțumească, a întrebat retoric: «Dar cei nouă unde sunt?» (Luca, 17, 17). Lipsa răspunsului a fost motivată de absența celor nouă leproși vindecați. Întrebarea însăși este un reproș, o atitudine de mustrare. Iisus nu avea nevoie de laudă, iar minunile Sale nu au fost făcute pentru a fi lăudat de oameni. Toate minunile Sale sunt săvârșite din iubire smerită și milostivă față de cei suferinzi. Însă, prin întrebarea Sa, Iisus arată că nu este firească nerecunoștința, că atitudinea de a nu slăvi pe Dumnezeu în urma vindecării primite de la El și a nu mulțumi oamenilor prin care Dumnezeu a lucrat este o atitudine nesănătoasă, nefirească. Iisus nu are nevoie de laudă, dar subliniază faptul că recunoștința este o datorie morală a omului și, mai mult decât atât, este un semn al sănătății sufletului. Cu alte cuvinte, cei zece leproși s-au vindecat de lepra trupului, dar numai unul s-a vindecat și de lepra sufletului, care este nerecunoștința. Ea este o stare de infirmitate, de nesimțire spirituală. Mântuitorul pune în contrast recunoștința samarineanului lepros vindecat și nerecunoștința celor nouă evrei leproși vindecați pentru a ne învăța că recunoștința este starea sănătoasă a sufletului, starea firească de demnitate umană”, a arătat Preafericirea Sa.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat care este legătura între virtutea recunoștinței, oglindită în pasajul evanghelic lecturat, și Sfânta Euharistie: „Înțelegând cât de mare este importanța acestei stări, Biserica a învățat că cea dintâi activitate a omului credincios trebuie să fie recunoștința, care în limba greacă se numește «euharistia», cuvânt care înseamnă și mulțumire. De aceea, rugăciunea cea mai solemnă, bogată și sfântă a Bisericii este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie euharistică, atunci când Biserica, fiind conștiința întregii creații, aduce mulțumire Creatorului pentru binefacerile cunoscute și necunoscute, arătate și nearătate, vizibile și invizibile, primite de la Dumnezeu. Această rugăciune de mulțumire este rugăciunea supremă de recu­noștință pentru că lumea a fost creată de Dumnezeu din iubire milostivă ca fericirea, pacea și bucuria Preasfintei Treimi să fie împărtășite unei mulțimi de persoane create după chipul Său. Dumnezeu dorește să Își împărtășească bunătatea și iubirea ființelor pe care le-a creat. Atunci când Biserica arată recunoștință în Sfânta Liturghie, ea mulțumește nu doar pentru comunitatea locală unde este săvârșită sfânta slujbă, ci pentru Biserica întreagă, de la o margine la cealaltă a pământului, pentru toate generațiile de la început până la sfârșitul veacurilor și pentru tot universul material. Biserica este conștiința euharistică, recunoscătoare, a întregului univers creat, iar Sfânta Euharistie Îl primește ca răspuns pe Hristos Însuși. Noi oferim ceea ce putem oferi, pâine și vin, dar prin lucrarea Duhului Sfânt primim Trupul și Sângele lui Hristos. Oferim daruri lui Dumnezeu și Îl primim pe Dumnezeu Care, din iubire pentru oameni, S-a făcut tocmai ceea ce iubea, adică Om, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”.