Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Rugăciunea smerită, temelia vieţii şi creşterii duhovniceşti a omului

Rugăciunea smerită, temelia vieţii şi creşterii duhovniceşti a omului

Un articol de: Arhid. Ştefan Sfarghie - 18 Feb, 2019

Începând cu Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameşului şi a Fariseului, în Biserica Ortodoxă se deschide timpul liturgic al Triodului, o perioadă a anului bisericesc ce cuprinde trei săptămâni, cu patru duminici pregătitoare, Postul Sfintelor Paști de şase săptămâni şi săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală, în care a reliefat faptul că „prima duminică a Triodului ne arată că treapta de bază a urcuşului duhovnicesc spre Înviere este rugăciunea smerită”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că Evanghelia Duminicii Vameşului şi a Fariseului (Luca 18, 10-14) ne arată că trebuie să unim fapta bună cu smerenia. De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat că perioada Triodului „este un timp de rugăciune mai intensă, de ascultare mai atentă a Sfintei Scripturi, o perioadă de pocăinţă şi de spovedanie, de împărtăşire euharistică mai deasă şi de milostenie mai multă arătată celor aflaţi în nevoi. Înaintea începutului Postului Mare, Biserica a rânduit patru duminici pregătitoare, ca să învăţăm că pentru înnoirea vieţii noastre sufleteşti, adică pentru învierea sufletului din moartea pricinuită de păcat şi pentru întâlnirea cu Iisus Hristos Cel răstignit şi Înviat, sunt esenţiale patru lucrări mari, şi anume: rugăciunea smerită, pocăinţa sinceră, milostenia generoasă şi postirea sau înfrânarea”. În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, „ci numai rugăciunea smerită, făcută întru umilinţă: «Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa» (Luca 18, 14). Cu alte cuvinte, rugăciunea care ne înalţă este rugăciunea făcută întru smerenie, recunoscând propriile limite şi greşeli. Rugăciunea care ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu este rugăciunea făcută cu mândrie, cu laudă de sine şi supraapreciere”, a spus Preafericirea Sa.

Să cultivăm smerenia vameşului

Patriarhul României a subliniat că una dintre concluziile pe care le putem trage din Evanghelia Vameşului şi a Fariseului este aceea că Dumnezeu preferă un păcătos smerit unui drept mândru sau trufaş. „Totuşi, cântările Triodului care se referă la Evanghelia acestei duminici lasă să se înţeleagă că preferinţa lui Dumnezeu pentru smerenia vameşului nu înseamnă aprobarea păcatelor vameşului şi nici nesocotirea faptelor bune ale fariseului. Din acest motiv, cartea Triodul ne îndeamnă să imităm virtuţile sau faptele bune ale fariseului şi să cultivăm smerenia vameşului. Aşadar, Biserica ne îndeamnă la fapte bune şi la multă smerenie”, a arătat PF Părinte Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a mai precizat că numai smerenia deschide uşile milostivirii dumnezeieşti pentru iertarea păcatelor: „Fariseul mulţumeşte lui Dumnezeu, dar nu pentru că L-a ajutat să facă fapte bune, ci zice în grabă: «Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni» (Luca 18, 11). Cu alte cuvinte, el mulţumeşte lui Dumnezeu pentru a se lăuda pe sine. Fariseul transformă foarte repede mulţumirea adusă lui Dumnezeu într-o mulţumire de sine, într-o felicitare adresată sieşi, în prezenţa lui Dumnezeu ca martor. Mai mult, în rugăciunea sa, fariseul nu doar se laudă pe sine, ci şi judecă pe alţii. Rugăciunea sa nu este o rugăciune sfinţitoare, întrucât el se înalţă pe sine în faţa lui Dumnezeu, înjosind pe ceilalţi oameni şi excluzându-i din iubirea lui Dumnezeu (...). Spre deosebire de fariseu, vameşul constată şi mărturiseşte că numai milostivirea lui Dumnezeu îl poate vindeca şi ridica din păcate. Atât vameşul, cât şi fariseul au trecut pragul uşilor templului din Ierusalim ca să se roage, însă numai rugăciunea smerită a vameşului a deschis uşile iubirii milostive a lui Dumnezeu”.

„Rugăciunea smerită, cale de înaintare spre Hristos”

La final, Întâistătătorul ­Bisericii noastre a vorbit despre rugăciunea smerită care este mântuitoare şi sfinţitoare. ­„Sfântul Grigorie Palama arată că rugăciunea nu este doar ­activitatea omului, ci şi lucrarea harului în sufletul omului care se roagă. Când omul se smereşte, adică se goleşte de sinele egoist, atunci se umple de prezenţa smerită, iubitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu. Dar când omul este plin de sine, în el nu mai este loc pentru prezenţa iubitoare şi smerită a lui Dumnezeu (...). Rugăciunea smerită este temelia vieţii şi creşterii spirituale a omului sau cale de înaintare spre Hristos Cel răstignit şi ­Înviat. Dacă omul se smereşte pe sine, va fi înălţat sau ridicat în iubirea sfântă, smerită şi ­milostivă a lui Dumnezeu şi în preţuirea oamenilor smeriţi şi milostivi. Numai rugăciunea smerită vindecă sufletul de ­rănile patimilor egoiste şi mai ales de mândrie”, a spus Patriarhul României.