Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Sfântul Voievod al Moldovei, cinstit pe meleaguri bănățene
Credincioşi din judeţul Timiș l-au cinstit vineri, 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare la Mănăstirea Dobreşti, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu prilejul celui de-al treilea hram al aşezământului. La sărbătoare au participat pelerini veniţi din Timişoara, Lugoj şi din satele aflate în vecinătatea comunei Bara, oficialități locale, dar și membrii Asociaţiei „Sfântul Ştefan cel Mare” din Timişoara, care au contribuit la buna desfăşurare a evenimentului.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită în paraclisul de la subsolul bisericii așezământului monahal de către Preasfințitul Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte părintele protosinghel Matei Buliga, starețul mănăstirii, și preotul Ionuț Furdean, protoiereu al Protopopiatului Lugoj.
În cadrul Sfintei Liturghii s-au înălţat rugăciuni de pomenire pentru părinţii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Stela și Alexie, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Theophoros” din Timișoara, condusă de diaconul Ionuț Ardereanu.
În cuvântul său de învăţătură, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre lucrarea voievodului Ștefan cel Mare în perioada domniei sale, despre ctitoriile sale, ridicând câte un Altar după fiecare bătălie câștigată și despre ctitoria aceasta a Preafericitului Părinte Daniel, care s-a inspirat din cele ale voievodului Ștefan atunci când a ridicat așezământul de la Dobrești. Pentru toți pelerinii, obștea mănăstirii, ajutată și de maicile de la Centrul eparhial din Timișoara, a pregătit pachete cu alimente, care au fost distribuite la finalul sărbătorii. (Pr. Marius Mircia)