Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Învierii Domnului la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală din București, sărbătoarea Învierii Domnului a început la miezul nopții, în fața locașului de rugăciune, cu rânduiala specială care se săvârșește în afara bisericilor în această noapte. După chemarea „Veniți să luați lumină!”, rostită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și începutul pascal, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învățătură și de întărire în aceste vremuri.
Potrivit rânduielii liturgice, cu puțin timp înainte de miezul nopții, la Catedrala Patriarhală a fost oficiată slujba Canonului Sâmbetei celei Mari, premergătoare rânduielii speciale care se săvârșește în afara bisericilor în noaptea Învierii.
Când clopotele au răsunat la miezul nopții, în fața Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit de trei ori chemarea „Veniți să luați lumină!”, oferind Sfânta Lumină a Învierii Domnului Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul şi Preasfinţitului Părinte Ieronim Sinaitul, Episcopi-vicari patriarhali, precum și slujitorilor catedralei. De asemenea, Preafericirea Sa a citit Sfânta Evanghelie de la Matei 28, 1-16, continuând rânduiala începutului pascal cu stihurile Învierii și cântarea „Hristos a înviat”.
În cadrul cuvântului de învățătură rostit cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este vindecător de boli și de moarte. „Astăzi, când oamenii din întreaga lume se află într-o stare de teamă, de tulburare și de neliniște, Hristos Cel înviat din morți Se întâlnește tainic cu noi pe drumul vieții noastre sau în casele noastre, și mai ales în casa sufletului nostru și ne spune «Nu vă temeți!» (Matei 28, 10). Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat, este Mântuitorul lumii, adică vindecătorul și eliberatorul oamenilor de păcatul neascultării protopărinților Adam și Eva, eliberator sau vindecător de boală și de moarte, moartea fiind înțeleasă aici mai întâi ca separare a trupului de suflet, dar și ca o îndepărtare a omului de Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.
De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat că activitatea mântuitoare a Domnului Iisus pe pământ a început cu îndemnul „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”: „Prin chemare la pocăință, Hristos Domnul vrea să vindece pe omul păcătos de modul său de viață egoist, arogant și posesiv pentru a deveni un om altruist, smerit și milostiv. Noul Testament ne arată că adesea, după ce Iisus a predicat mulțimilor Evanghelia Împărăției cerurilor, a vindecat mulțimi de bolnavi, care au fost aduși la El. În aceasta El S-a arătat a fi nu numai învățătorul, ci și vindecătorul, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. El a vindecat o mulțime de orbi, de surzi, de muți, de oameni paralizați, dar și o mulțime de oameni care erau chinuiți de duhuri rele sau diavolești”.
„Învierea lui Hristos este arvuna sau temelia învierii noastre”
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a spus că Învierea Mântuitorului Hristos este începutul unei alte vieți decât cea pământească: „Hristos Domnul nu doar a vindecat bolnavi, ci a și înviat morți. A înviat pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair și pe prietenul Său Lazăr din Betania, fratele surorilor Marta și Maria. Însă, înainte de a-l învia pe Lazăr, pe prietenul Său, Iisus îi spune Martei: «Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi» (Ioan 11, 25). Prin aceasta vedem că cel ce crede în Hristos, chiar dacă va muri cu trupul, va trăi cu sufletul. Totuși, dacă învierea lui Lazăr din morți a fost o revenire a acestuia la viața pământească, Învierea lui Hristos este cu totul altceva, este o viață nouă, este viața cerească nelimitată și netrecătoare. Aceasta este viața pe care Hristos ne-o arată prin Învierea Sa din morți. Învierea lui Hristos ne arată că viața Lui după Înviere nu mai este o viață pământească. El este total liber de orice determinism al naturii. Nimeni și nimic nu-L mai poate opri, nu-L mai poate reține, nici măcar cu privirea. (...) Mântuitorul Iisus Hristos înviat din morți ne arată că Învierea Lui este începutul unei alte vieți decât viața pământească. De aceea, în noaptea de Paști cântăm «Astăzi prăznuim omorârea morții». Învierea lui Hristos este arvuna sau temelia învierii noastre, a tuturor oamenilor”.
Patriarhul României a evidențiat faptul că praznicul Învierii Domnului reprezintă pentru toți creștinii izvor de bucurie, dar și de întărire în vremuri grele. „Învierea lui Hristos este astăzi pentru noi, ca totdeauna, izvor de lumină și pace, izvor de bucurie, dar și izvor de putere spirituală pentru a lupta cu greutățile vieții, inclusiv pentru a lupta cu boala, cu teama de moarte, cu suferința, cu tot ceea ce în aceste zile ne împresoară, neliniștește, ne pune pe gânduri, ne creează o stare de incertitudine pentru prezentul și viitorul nostru. De aceea, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să dăruiască sănătate celor bolnavi, răbdare și pricepere tuturor medicilor și întregului personal medical, să dăruiască consolare celor îndoliați și odihnă sufletelor celor decedați”, a arătat Preafericirea Sa.
La final, Întâistătătorul Bisericii noastre a mulțumit tuturor voluntarilor implicați în aceste zile în activitatea misionară și filantropică a Bisericii. „Ne rugăm lui Hristos Cel înviat din morți să-i binecuvânteze pe toți ierarhii, preoții și diaconii, precum și pe toți voluntarii din parohii care în ultimele săptămâni au ajutat spiritual și material multe spitale, multe persoane aflate în dificultate, oameni vârstnici, săraci, dar și multe persoane aflate în nevoi. În mod deosebit dorim să mulțumim preoților și voluntarilor care vineri și sâmbătă au distribuit la casele credincioșilor din parohii Sfintele Paști. De asemenea, în seara trecută au distribuit Sfânta Lumină de la Ierusalim, ca iubiții noștri credincioși, deși se află departe de Biserică din punct de vedere spațial, să simtă că stau în comuniune cu biserica lor din parohie și cu Biserica întreagă din toată lumea prin aceste semne de binecuvântare și mai ales prin rugăciune. Mulțumim tuturor persoanelor din instituțiile publice, dar și tuturor oamenilor care lucrează acum cu jertfelnicie pentru binele poporului român. Tuturor celor care din cauza pandemiei se află în prezent în casele lor le dorim sărbători de Paști cu pace și sănătate, bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu”, a spus Patriarhul României.
În continuare, în catedrală au fost săvârșite Utrenia Învierii și Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul şi Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcopi-vicari patriarhali.
La slujbele din noaptea Învierii Domnului a cântat Grupul psaltic „Tronos” al catedralei.