„La pas, în ie, pe Domnească” s-a numit evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Iei, desfăşurat în seara zilei de 21 iunie la Galați. Manifestarea cultural-artistică dedicată tradiției, identității și frumuseții costumului tradițional românesc a fost organizată de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Școala de dans „Tăbuș”.
Școala „Mihai Eminescu” din Năsăud, reabilitată și modernizată prin fonduri europene
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat miercuri, 15 aprilie, la inaugurarea Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, reabilitată și modernizată printr-un amplu proiect cu finanțare europeană.
Evenimentul a avut loc în prezența autorităților locale, județene și centrale, în frunte cu ministrul educației și cercetării, Mihai Dimian, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Marcel-Ioan Boloș, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin. Au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, directori ai unor instituții de învățământ din zonă, cei aproximativ 850 de elevi ai școlii, mulți însoțiți de părinți, precum și alți invitați.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârşit slujba Sfeștaniei și a binecuvântat unitatea de învățământ. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ovidiu Sermeșan, precum și alți preoți invitați.
Ierarhul a apreciat că se investește în educație, felicitând comunitatea și pe toți cei implicați în materializarea acestui proiect. De asemenea, Părintele Mitropolit Andrei a evidențiat tradiția academică a orașului Năsăud și a amintit că personalități precum Patriarhul Miron Cristea, preotul Ioan Bunea și protopopul Grigore Pletosu au studiat în orașul Năsăud, alături de alți academicieni și de personalități marcante, precum George Coșbuc, Liviu Rebreanu și Grigore Moisil.
În continuare, oficialitățile prezente au subliniat importanța investițiilor în educație și necesitatea colaborării dintre autorități, cadre didactice, elevi și părinți. Prof. Maria Greabu, directoarea şcolii, a mulțumit celor implicați în acest proiect de reabilitare și modernizare a școlii. La finalul momentului festiv, grupul de copii „Mlădițe năsăudene” a susținut un program artistic.
Proiectul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale «Mihai Eminescu» Năsăud și a infrastructurii urbane adiacente - Cod SMIS 324338” a fost finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, Prioritatea 6 -O regiune educată, valoarea contractului fiind de aproximativ 7 milioane de euro.



.jpg)
