Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Seară duhovnicească închinată Sfântului Chiril al Ierusalimului
Sala Centrului social „Sfântul Apostol Andrei“ din cadrul Parohiei „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Caransebeş a găzduit marţi, 18 martie, o seară de spiritualitate ortodoxă închinată Sfântului Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului, părinte al Bisericii din secolul al IV-lea (313/ 315–386). Evenimentul a fost organizat de preoţii de la catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi de cei de la Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Caransebeş şi se înscrie între proiectele şi manifestările Biroului de catehizare al Episcopiei Caransebeşului pe anul 2014. Au fost prezenţi preoţi, profesori, elevi seminarişti, studenţi şi credincioşi din Caransebeş. Despre viaţa şi opera Sfântului Chiril a vorbit părintele Teodor Dănuţ Coste: „Cele mai importante dintre lucrările Sfântului Chiril sunt Procateheza, cele 18 Cateheze rostite în vederea pregătirii catehumenilor pentru primirea Sfântului Botez şi cinci Cateheze mistagogice pentru cei de curând luminaţi (botezaţi). Acestea au fost rostite în Biserica Sfântului Mormânt al Domnului, în anul 348, şi reprezintă mărturii importante ale credinţei creştine şi ale practicilor din acele timpuri“, a arătat preotul Teodor Dănuţ Coste. Aflându-ne în Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii, tânărul Ciprian Miclea, licenţiat în teologie ortodoxă, a prezentat învăţătura Sfântului Chiril despre Euharistie şi rânduiala liturgică a acestei Sfinte Taine, cuprinsă în ultimele două cateheze mistagogice. La finalul întâlnirii a avut loc videoproiecţia filmului documentar „Pregătirea pentru primirea Sfintei Împărtăşanii“, prezentat de părintele Mihai Iliuş-Olariu. Seara duhovnicească s-a încheiat cu întrebări referitoare la materialele prezentate, la care a răspuns părintele Mihail Constantin Călin, duhovnic la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş.