În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfânta Lumină, împărţită sibienilor de Mitropolitul Ardealului
Mulţimi de credincioşi din Sibiu şi împrejurimi, alături de mulţi turişti, au participat la slujba Învierii şi la Sfânta Liturghie săvârşite la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Cei prezenţi au primit Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă la Sibiu cu o aeronavă şi împărţită preoţilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Sibiului şi din alte eparhii.
Slujba Învierii a fost oficiată la miezul nopţii pe o scenă amenajată pe treptele Catedralei Mitropolitane din Sibiu, iar credincioşii prezenţi au primit Sfânta Lumină de la Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi soborul de preoţi şi diaconi, informează Mitropolia Ardealului.
Credincioşii au participat la procesiunea din jurul Catedralei Mitropolitane, au cântat imnul Învierii împreună cu soborul slujitor şi Corala „Timotei Popovici” a lăcaşului de cult, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.
Programul liturgic din noaptea Învierii a continuat la Catedrala Mitropolitană din Sibiu cu slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie.
Lumina lui Hristos
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a binecuvântat pâinea şi vinul cunoscute sub numele de „paşti”, care au fost împărţite mai apoi credincioşilor. De asemenea, mulţi dintre credincioşi au primit Sfânta Împărtăşanie.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre roadele duhovniceşti ale Sfintei Învieri în sufletul fiecărui credincios.
„Lumina lui Hristos cuprinde toată dragostea din lume, dragostea de care noi avem nevoie să fim apropiați unii de alții și mai buni cu noi înșine, mai buni cu semenii noștri. Vrem ca lumea să se schimbe, vrem ca totul să meargă după voia noastră, însă foarte puțini împlinim din datoriile pe care le avem noi. Dacă astăzi nu trebuie să fim supărați, nu înseamnă că de mâine nu trebuie să fim îngrijorați unde ne aflăm, cine suntem și în ce direcție mergem. Mântuitorul Hristos, Care S-a răstignit pe Cruce pentru noi cu brațele deschise, a înviat din morți ieșind prin piatra pecetluită şi rămâne permanent cu brațele deschise pentru noi toți. Are loc în brațele Sale pentru fiecare dintre noi. Sfânta Liturghie pe care o facem mereu în fiecare duminică, în fiecare sărbătoare şi în fiecare zi nu este altceva decât jertfa pe care I-o datorăm noi lui Dumnezeu Tatăl și pe care ne-o aduce Hristos în locul nostru, pentru ca El apoi să Se dăruiască nouă”, a spus ierarhul.
La final, Înaltpreasfinția Sa a transmis tuturor credincioşilor urări de pace, bucurie şi nădejde în Hristos Cel înviat.