În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfânta Parascheva, prăznuită la Reşedinţa Patriarhală
Între cele 25 de biserici din Bucureşti, care o au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva (prăznuită în Biserica Ortodoxă în data de 14 octombrie), se numără şi Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. Cu prilejul hramului acestui sfânt locaş de rugăciune, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat faptul că evlavia poporului român faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva nu se mărgineşte la ţinutul Moldovei, ci s-a extins în toată ţara, şi în mod special în Bucureşti.
În Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale, Sfânta Liturghie a fost săvârşită sâmbătă, 14 octombrie, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, de arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, împreună cu protos. Lucian Bujor, inspector eparhial. În predica de la finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că bucureştenii au o mare evlavie faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar acest lucru este dovedit şi de faptul că în Capitala României există 25 de biserici închinate sfintei. „În mod deosebit, bucureştenii au arătat evlavia faţă de Sfânta Parascheva în anul 1944 când moaştele sfintei, din cauza războiului, au fost mutate de la Iaşi, împreună cu arhiva Mitropoliei din Iaşi, la mănăstirea ilfoveană Samurcăşeşti, Ciorogârla. Din 10 aprilie 1944, până în 27 octombrie 1944, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, moaştele Sfintei Parascheva au stat la această mănăstire de lângă Bucureşti. În ziua de 27 octombrie, moaştele au ajuns de la Mănăstirea Samurcăşeşti la Bucureşti, zona Cotroceni, iar acolo a fost o mare procesiune cu sfintele ei moaşte până la Catedrala Patriarhală, unde au fost întâmpinate de Patriarhul Nicodim. Şederea Sfintei Cuvioase Parascheva la Bucureşti era programată pentru opt sau zece zile, dar a stat 17 zile, până în 13 noiembrie 1944, în pridvorul Catedralei Patrairhale. Atunci o mulţime de bucureşteni, care nu puteau merge la Iaşi, s-au închinat ei aici”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Sfânta Cuvioasă Parascheva - grabnic ajutătoare şi mult folositoare
Preafericirea Sa a subliniat că Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva se deosebeşte de toate celelalte acatiste, deoarece în el nu se prezintă viaţa sfintei, ci virtuţile ei. „În Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva nu se spune despre istoricul vieţii ei aproape nimic, dar se scoate în evidenţă cât de mult ajută ea pe toţi credincioşii, de toate categoriile şi de toate vârstele, care se află în diferite necazuri, supărări, în suferinţă, boală şi primejdie. De aceea, fiecare icos al Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva se termină cu această formulă: «Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Parascheva, mult folositoare». Prin aceasta vedem că ea este grabnic ajutătoare, este cea care ascultă imediat rugăciunile. De unde vine puterea ei de ajutorare? Din iubirea ei faţă de Hristos şi faţă de semeni! Fiindcă L-a iubit pe Dumnezeu cu toată fiinţa ei şi fiindcă a trăit în rugăciune permanentă şi a fost milostivă, iubirea lui Dumnezeu cea milostivă se revarsă prin ea oamenilor”, a explicat Preafericirea Sa.
Un model pentru toţi părinţii care cresc copii
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai evidenţiat că Sfânta Parascheva, deşi nu a avut o viaţă îndelungată (a trăit aproximativ 25 ani), a ajuns la sfinţenie, iar aceasta o face un model vrednic de urmat pentru noi toţi. „Învăţăm de la Sfânta Cuvioasă Parascheva că sfinţenia nu depinde de vârstă, că omul poate ajunge la sfinţenie nu doar dacă are o vârstă înaintată, ci dacă are şi o tinereţe curată, plină de rugăciune şi fapte bune. Ea este un model pentru toţi părinţii care cresc copii, prin faptul că trebuie să îi cheme, să îi îndrume spre Hristos, să cunoască iubirea lui Dumnezeu şi să arate iubire milostivă faţă de semeni”, a evidenţiat Patriarhul României. La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a felicitat pe toate femeile care poartă numele Parascheva. În cuprinsul Patriarhiei Române există peste 400 de biserici închinate Sfintei Cuvioase Parascheva.