În ultimii ani s‑a lucrat intens la înfrumusețarea bisericii Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” Bocșa‑Vasiova din Protopopiatul Reșița, județul Caraș‑Severin, iar în Duminica a 5‑a după Paști, 10
Sfântul Simon Zilotul cinstit la Pitești
În Duminica a 5‑a după Paști, 10 mai, Biserica Ortodoxă Română l‑a sărbătorit pe unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Simon Zilotul. Unul dintre lăcașurile de cult din țara noastră ocrotit de acest sfânt este și paraclisul universitar din municipiul Pitești, județul Argeș. În această zi, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Lăcașul de rugăciune a fost amenajat în anul 2019, într‑un spațiu pus la dispoziție de Rectoratul Universității Pitești, cu sprijinul mai multor binefăcători din județul Argeș și din alte locuri ale țării, dintre care amintim pe conf. univ. dr. ing. Dumitru Chirleșan. Paraclisul este loc de rugăciune pentru studenți și cadrele didactice universitare.



.jpg)
