„Sfinţii, modele de rodire a cuvântului Evangheliei în viaţa oamenilor”

În Duminica a 21-a după Rusalii, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al 7-lea Ecumenic, în bisericile ortodoxe au fost citite pasajul din Evanghelia după Sfântul Luca în care este relatată Pilda semănătorului (Luca 8, 5-15) şi fragmentul evanghelic ce redă Rugăciunea lui Iisus pentru Apostoli și membrii Bisericii (Ioan 17, 1-13). În cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat că rostul vieţii pământești a omului este primirea şi rodirea cuvântului lui Dumnezeu.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat semnificaţia duhovnicească a inimii curate şi bune în care rodește cuvântul lui Dumnezeu. 

„Doar o categorie de oameni face roditor cuvântul lui Dumnezeu. Mai precis, doar o pătrime dintre oameni ascultă cuvântul lui Dumnezeu, îl cultivă şi îl fac roditor de fapte bune, luminându-şi viaţa şi dobândind mântuirea. Auzind Pilda semănătorului, trebuie să ne punem întrebarea asupra a ceea ce înseamnă inima curată şi bună. Acesta este solul pe care dacă vine sămânţa, adică cuvântul lui Dumnezeu, aduce rod însutit. Inima curată înseamnă inima sinceră sau smerită, iar inima bună înseamnă inima milostivă, generoasă, care se arată în fapte de bunătate. Această inimă curată, adică sinceră sau smerită şi bună sau milostivă, o întâlnim în mod real în sfinţi. De aceea, sfinţii sunt modele de rodire a cuvântului Evangheliei în viaţa oamenilor”, a subliniat Patriarhul României. 

În continuare, Preafericirea Sa a spus că în Duminica a 21-a după Rusalii sunt pomeniţi Sfinţii Părinţi de la Sinodul al 7-lea Ecumenic din 787 pentru a arăta că cei care au statornicit învăţătura ortodoxă despre cinstirea icoanelor ni-i prezintă pe sfinți ca modele sau prototipuri care au lucrat în sufletul lor ca poruncile și sfaturile Evangheliei să rodească: „Cum au cultivat şi au făcut roditoare sfinţii viețile lor? Prin inima curată care înseamnă inima curăţită de gânduri rele, de simţiri păcătoase prin pocăinţă, lacrimi, nevoinţe şi rugăciune stăruitoare. În cel mai cunoscut psalm de pocăinţă, Psalmul 50, se cere lui Dumnezeu de cel ce se pocăieşte: «Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine» (Psalmul 50, 11-12). Inima este centrul spiritual al persoanei umane, în care gândurile şi simţirile se unifică, fie spre a face binele, fie spre a face răul. Or, în centrul spiritual al vieţii sfântului, care este inima, se adună gândurile bune cu simţirile bune, spre a slăvi pe Dumnezeu şi a ajuta pe aproapele”. 

„Omul trebuie să fie şi milostiv, nu doar evlavios”

De asemenea, Preafericirea Sa a arătat că lucrarea de curăţire a inimii de gânduri rele, de răzbunare, de viclenie, de ipocrizie sau făţărnicie este una de cultivare a pământului bun al sufletului pe care a căzut sămânţa cuvântului Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos: „Inima curată, dacă nu e şi bună, nu e suficient de roditoare. Sunt oameni foarte evlavioşi, rugători şi cinstitori ai poruncilor Bisericii, dar nu sunt toţi milostivi, nu sunt suficient de darnici. De aceea, omul trebuie să fie şi milostiv, nu doar evlavios. Pe lângă inima curată, omul trebuie să cultive şi inima bună, milostivă sau darnică.

Mântuitorul Iisus Hristos îi îndeamnă pe ucenici şi pe toţi cei care cred în El: «Fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru este milostiv» (Luca 6, 36)”.

„Rugăciunea este cea dintâi milostenie”

Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat apoi că milostivirea sfinţilor se vede nu din lucrurile materiale pe care ei le oferă, ci din rugăciunea lor pentru lume. 

„Călugării din pustie nu aveau averi de oferit săracilor, ci cea dintâi milostenie a lor era rugăciunea pentru mântuirea tuturor oamenilor. Rugăciunea este cea dintâi milostenie dacă ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea semenilor noştri, nu doar pentru noi înşine, ci şi pentru cei apropiaţi ai noştri. De aceea, sfinţii au inimă milostivă, ei se roagă pentru tot sufletul necăjit şi întristat pe care nu are cine să-l miluiască. Cea dintâi faptă bună este să dorim sănătate şi mântuire semenilor noştri, să-i ajutăm cu un cuvânt călăuzitor în viaţă, cu o vorbă bună ziditoare de suflet, cu o rugăciune stăruitoare şi să-i îndemnăm pe cei din jur să-i ajute după posibilităţi pe cei ce au nevoie de ajutor material (...). Când omul este excesiv preocupat de a aduna în jurul său lucruri materiale limitate şi trecătoare, atunci se adânceşte vidul sau golul spiritual din sufletul său. Evanghelia de astăzi nu este una a metaforelor, ci a schimbării noastre interioare spirituale”, a explicat Preafericirea Sa. 

„Ispita nu ne face să fim slabi, ci ne arată cum suntem”

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că cele patru categorii de oameni enumerate în Pilda semănătorului pot reprezenta şi stări sufleteşti din viaţa aceleiaşi persoane. „Uneori, omul a avut o credinţă superficială şi când au venit încercările, şi-a dat seama că are o credinţă slabă, dar dacă a înţeles chemarea lui Dumnezeu, s-a pocăit şi a înmulţit rugăciunea, s-a întărit în credinţă. Inima la început a fost bună, dar nu suficient de bună încât să ierte şi pe vrăjmaşi, să facă bine şi celor care i-au făcut rău. Însă, luminat de rugăciune şi de pilda vieţii sfinţilor, omul care era mai întâi slab în credinţă s-a întărit, tocmai urmare acestor încercări. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că ispita nu ne face să fim slabi, ci ne arată cum suntem. Aşadar, luând exemplul sfinţilor, noi învăţăm cum să fim roditori ai cuvântului Evangheliei lui Hristos, cum să ne cultivăm inima curată şi bună, adică sinceră sau smerită şi milostivă”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.