La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
„Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, model de inspiraţie pentru biserica parohiei clujene Petrești
În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfinţit Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Petrești, comuna Mintiu Gherlii, județul Cluj.
Restaurat și înfrumusețat în ultimii cinci ani, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici. IPS Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Românii pescuiți pentru Hristos”.
„Atâta prețuim, cât punem în practică din Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos! Așa ne zice Simion Mehedinți. Și înaintașii noștri, străbunii noștri, au înțeles lucrul acesta și mulți dintre ei și-au sfințit viața. (…) În Duminica a 2-a după Rusalii, ne aducem aminte de toți sfinții din neamul nostru pe care i-a chemat Domnul Iisus Hristos prin ucenicii Săi: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni»”, a spus ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de teologi de la Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. La chinonic, interpretele Anamaria Marti, Ana Mînecan Nemeș și Alesia Rus au cântat pricesne.
IPS Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe pr. paroh Petru Iloaie şi a oferit distincţii primarului comunei Mintiu Gherlii, Dumitru Oltean, prim-epitropului parohiei, Ioan Miheștean, membrilor Consiliului și Comitetului parohial şi altor binefăcători. Ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești copiilor prezenți.
Biserica din Petrești a fost construită în anul 1903, prin contribuția credincioșilor din sat. Efortul recent de consolidare, renovare și înfrumusețare a bisericii s-a concretizat în lucrări de subzidire, finisaje exterioare şi interioare, o nouă pardoseală cu sistem de încălzire inclus, recondiţionarea acoperişului, reconturarea fațadei după modelul Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi (lucrare care conferă unicitate bisericii în Transilvania) şi schimbarea Sfintei Mese. Printr-un efort comunitar a fost renovată capital și casa parohială.