După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfințire de monument dedicat eroilor la Râmnicu Vâlcea
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit luni, 15 septembrie, slujba de sfințire a Monumentului Eroilor din cadrul Centrului eparhial, la temelia căruia a fost așezată, în anul 2024, Urna Eroilor Cunoscuți și Necunoscuți ai Marelui Război, eliberatori și întregitori de țară, 1916- 1919, și ai celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945, ce conține 82 de eșantioane de pământ luate de pe câmpurile de luptă și din cimitirele eroilor situate pe teritoriul județului Vâlcea.
La eveniment au participat: Mihai Oprea, prefectul județului Vâlcea; Remus Grigorescu, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea; Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea; general-locotenent (r) Corneliu Postu, președintele Asociației Naționale „Cultul Eroilor”; alături de reprezentați ai instituțiilor militare, de cultură și educație din județul Vâlcea.
După dezvelirea monumentului, chiriarhul Râmnicului a săvârșit slujba de sfințire a acestuia și slujba de pomenire a eroilor neamului, la finalul căreia Eugen Petrescu, președintele Filialei județene „Matei Basarab” Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, a prezentat demersurile care au fost realizate în anii anteriori pentru prelevarea eșantioanelor de pământ de pe câmpurile de luptă, dar și rodnica conlucrare cu Arhiepiscopia Râmnicului. În semn de recunoștință, general-locotenent (r) Corneliu Postu i-a conferit Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Emblema de Onoare a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.



.jpg)
