Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Grupul psaltic „Evloghia” la Biserica „Sfântul Ilie”‑Ghencea
În atmosfera de bucurie duhovnicească a sărbătorilor de iarnă, Grupul psaltic „Evloghia” invită credincioșii bucureșteni la un concert de colinde, ce va avea loc duminică, 21 decembrie 2025, la Biserica „Sfântul Ilie”‑Ghencea din sectorul 5 al Capitalei.
Sub bagheta părintelui Marius Militaru, dirijorul Corului bizantin „Evloghia”, ansamblul va susține un program ales de colinde tradiționale românești și cântări de inspirație bizantină, rânduite spre a pregăti sufletește inimile celor prezenți pentru întâmpinarea Marelui Praznic al Nașterii Domnului. Concertul va avea loc de la ora 11:30, la finalul slujbelor de dimineață.
Programul liturgic al zilei va debuta cu slujba Utreniei, de la ora 8:00, urmată de Sfânta Liturghie, de la ora 9:00. Concertul va fi întregit de prezența invitatei speciale Maria Tudorache, care va aduce în fața credincioșilor frumusețea colindului românesc autentic.
Prin acest eveniment, organizatorii își propun să ofere un moment de rugăciune, liniște și comuniune, în care cântarea bisericească și tradiția populară se împletesc armonios, vestind cu bucurie Nașterea Mântuitorului.



.jpg)
